Probabil că, dintre preţurile administrate, cele aferente energiei sunt cele mai sensibile, atât din punct de vedere economic (dată fiind competitivitatea prin preţ a majorităţii produselor româneşti), din punct de vedere social (având în vedere sărăcia unei mari părţi a populaţiei) şi din punct de vedere politic (a se vedea recenta schimbare de guvern din Bulgaria). Acest cumul de factori a dus, de-a lungul timpului, la o reticenţă din partea decidenţilor politici în abordarea frontală a problemei creşterii preţurilor la energie, creştere care constituie totuşi o necesitate.
Există cel puţin trei motive care ţin de apropierea României de standardele UE şi de zona euro care fac necesară o astfel de creştere, precum şi un al patrulea motiv, care ţine de necesitatea ca Europa în ansamblu să promoveze o economie mai ecologică. Pentru a afla aceste motive, este însă necesar să fie puse în mod corect o serie de întrebări, după cum urmează:
Întrebarea nr.1: Dispune statul român de resursele necesare pentru modernizarea întregului sector energetic?
Dacă răspunsul la această întrebare este negativ, atunci rezultă o serie de consecinţe. În primul rând, statul român va trebui să prioritizeze între diferitele forme de energie pe care le poate menţine în proprietate, făcând investiţiile corespunzătoare. De exemplu, dacă se consideră că sunt strategice centralele nucleare (din raţiuni evidente) şi marile hidrocentrale (deoarece asigură energia cea mai ieftină, având şi rol de echilibrare a sistemului), statul ar trebui să le reţină în proprietate doar pe acestea (investind corespunzător în ele) şi să le ofere pe celelalte – pentru care nu are bani – sectorului privat. În al doilea rând, investitorilor privaţi în celelalte forme de energie (petrol, gaze, solară, eoliană, micro-hidro, biomasă etc.) ar trebui să li se garanteze o creştere corespunzătoare a tarifelor, mai mare decât rata inflaţiei, pentru a face investiţiile promise (pentru care statul nu are bani). Din tabelul alăturat rezultă că, după aderarea României la Uniunea Europeană, au existat mulţi ani în care ajustarea preţurilor la energie s-a făcut cu rate mai mici decât rata inflaţiei, descurajând investitorii privaţi:
Desigur, nu trebuie să fim naivi: unii investitori străini ar putea, chiar în prezenţa unor tarife mărite, să nu îşi respecte angajamentele. De aceea este necesar ca statul să păstreze poziţii de reglementare şi control care să îi ţină răspunzători pe investitorii privaţi. Dar înainte de aceasta, statul însuşi ar trebui să respecte calendarul de ajustare a preţurilor la energie. Ultima variantă a acestuia prevede eliminarea treptată a preţurilor reglementate pentru energia electrică în perioada 2014-2017 şi pentru gaze în perioada 2016-2018. Nerespectarea acestor etape va pune în pericol înlocuirea componentelor uzate ale sistemului energetic şi va creşte riscul unei căderi totale a sistemului (blackout) la orizontul anilor 2017-2018.
Întrebarea nr2: Doreşte România să facă parte din reţelele energetice pan-europene?
Dacă răspunsul la această întrebare (din raţiuni politice, dar şi economice) este pozitiv, atunci nu va mai putea fi menţinută situaţia actuală, în care preţurile la electricitate pentru consumatorii casnici reprezintă cam 60% din media europeană, iar preţurile la gaz pentru consumatorii casnici sunt circa 30% din media europeană. Din două, una: fie dorim să facem o protecţie socială pentru întreaga populaţie (bogaţi şi săraci) şi atunci ne decuplăm de la reţelele pan-europene, fie ne integrăm în acestea şi atunci creştem treptat preţurile spre niveluri comparabile. În orice caz, situaţia actuală, în care conducta de gaz Szeged-Arad funcţionează într-un singur sens (spre România) nu va mai putea fi menţinută mult timp. Iar în lipsa unor ajustări de preţ, gazul mai ieftin (cel românesc) va fi primul care va fi exportat în Europa.
Desigur, nici aici nu trebuie sa fim naivi: nu există un preţ unic european al gazului, iar politicile în domeniu se fac cu urmărirea intereselor naţionale, în detrimentul celor comunitare. Chiar şi aşa, însă, păstrarea în ţară a unei cât mai mari părţi din gazul extras depinde în mod critic de creşterea semnificativă a preţului acestuia.
Întrebarea nr.3: Doreşte România o convergenţă reală cu economiile dezvoltate din UE?
Dacă răspunsul la această întrebare este pozitiv, atunci produsele şi serviciile româneşti vor trebui să se bazeze din ce în ce mai puţin pe competitivitatea prin preţ, datorată input-urilor ieftine (gaze şi energie ieftine, forţă de muncă slab remunerată, eventual un curs de schimb depreciat) şi să se îndrepte tot mai mult spre competitivitatea non-preţ (calitate, inovare, customizare, livrare la timp, service etc.). Suntem conştienţi că aceasta implică o mini-revoluţie în modul de gândire al producătorilor şi al decidenţilor români, dar fără ea vom rămâne perpetuu o economie slab structurată, bazată pe o prelucrare primară a materiilor prime.
Într-un sens mai tehnic, toate ţările candidate la intrarea în zona euro şi-au majorat semnificativ preţurile la energie înainte de a prelua moneda unică, ba chiar înainte de a intra în Mecanismul Ratelor de Schimb-2 (antecamera adoptării euro):
Din cele de mai sus rezultă că, dacă România doreşte să facă din adoptarea euro un scop real şi nu unul pur declarativ, atunci ajustările de preţuri din energie vor trebui să aibă loc înainte de adoptarea monedei unice.
Spuneam, la începutul acestui articol, că, pe lângă argumentele legate de apropierea României de UE, creşterea preţurilor la energie este reclamată şi de necesitatea ca Uniunea Europeană, în ansamblul său, să promoveze o economie mai ecologică. Conform cercetătorilor suedezi Anders Wijkman şi Johan RockstrÖm (“Falimentarea naturii”, Ed. Compania, Bucureşti 2013), amprenta ecologică pe care şi-o poate permite omenirea este de circa 2 hectare/locuitor. Or, cea mai mare parte a ţărilor UE au depăşit cu mult această limită, având o amprentă ecologică de 5-7 ha/locuitor. Cu alte cuvinte, pentru a lăsa fiilor şi nepoţilor o planetă pe care consumul de resurse să nu o facă neutilizabilă, ducând la boli şi la războaie, ţările dezvoltate vor trebui să crească semnificativ preţurile materiilor prime şi a energiei bazate pe hidrocarburi
Ideea că nu se va întâmpla nimic înainte ca actualele rezerve de cărbune, petrol şi gaze să se epuizeze este pur şi simplu sinucigaşă. Rezervele totale de hidrocarburi corespund unor emisii potenţiale de aproximativ 3000 de miliarde tone de CO2. Or, pentru a nu bascula planeta într-o încălzire accelerată, atmosfera nu ar trebui expusă la mai mult de 565 de miliarde tone de CO2 , aproximativ o cincime din rezervele de hidrocarburi disponibile.
Este de învăţat din exemplul Japoniei, care începând cu anii ‘70 a pus preţuri mari la energie, ajungând în prezent la o eficienţă energetică dublă faţă de UE si triplă faţă de SUA. A se contrasta acest exemplu cu cel al României, unde resursele energetice ieftine duc, printre altele, la o eficienţă energetică de două ori mai scăzută decât media UE.
Vestea bună este că România este o ţară binecuvântată cu toate formele de energie imaginabile. Vestea proastă este că risipa acestora trebuie să înceteze acum, iar creşterea preţurilor constituie o componentă inevitabilă a acestei strategii, alături de îmbunătăţirea izolărilor termice, refolosirea materialelor reutilizabile şi modificarea comportamentelor de consum.
Notă: Opiniile prezentate sunt personale şi nu implică în vreun fel instituţia BNR.
***
Valentin Lazea este economistul-șef al Băncii Naționale a României
8 răspunsuri
Din pacate risc si eu sa ma bag intr-un domeniu pe care nu-l stapanesc foarte bine dar se pare ca si in economie, sau mai corect si economistii, aplica metoda juristilor, cu cat legea este mai incalcita si mai interpretativa cu atat este mai bine pentru noi: avocati, procurori si judecatori. Aspectul cu care sunt de acord 100% cu domnul Lazea este raspunsul la intrebarea 3. Intr-adevar daca nu se stimuleaza prin legislatie si facilitati fiscale „competitivitatea non-preţ (calitate, inovare, customizare, livrare la timp, service etc.).” cu precadere in industrie Romania nu va mai recupera in veci vecilor amin decalajul fata de Occident. Sintagma „non-pret” este cam pretentioasa si poate induce confuzii. Ca energetician facultatea comunista m-a invatat o sintagma mai clara, ceva de genul „produse cu valoarea adaugata mare, grad ridicat de complexitate sau cu valoarea intelectuala inglobata”. Ca sa dam un exemplu popular, sa vina ziua in care Dacia sa obtina o cota de piata mai mare nu prin pret ci prin calitate. Dar analizele energetice lasa mult de dorit cu atat mai mult cu cat nu se pune si evolutia salariului minim sau cel mediu. Spre exemplu salariul minim obligatoriu (nu neaparat si fiscalizat) a crescut in aceiasi perioada de la 600 la 750, cu mentiunea ca 2007 – 2009 a stagnat. indiferent din punct de vedere economic cele trei componete analizate nu prea sunt comparabile. Spre exemplu la gaze sunt si eu de acord si inca din anii 2001 incercam sa lamuresc un secretar de stat de la industrie ca a vinde o resursa sub pretul pietei este exact ca si cum BNR-ul are incepe sa vanda 1 euro cu 3,4 lei si nu 4,4 lei. Mai mult gazele au multiplicare economica (nu sunt sigur daca asta este termenul) mult mai eficienta in alte ramuri industriale decat in energetica. Mai mult vazand sun pretul pietei de ani multi gazele naturale a fost vaduvita si dezvoltarea sectorului. La energia termica s-au facut greseli fundamentale pe principiul asa zisei piete libere si s-a dat liber la alte tehnologii in loc sa se faca analize specifice la nivel local. Trebuie mentionat ca Tratatul European nu considera investitiile serviciile locale de incalzire, apa si altele ca fiind ajutoare de stat sau influenteaza concurenta. Astfel s-a ajuns in situatia in care in loc sa se identifice tehnologia cea mai eficienta pentru localitatea respectiva (fie centralele pe gaze, fie termoficarea, sau altele) cica s-a acceptat concurenta astfel incat nu putine sunt localitatile in care 20% sunt pe sistemul centralizat, 30 % pe centrale cu gaze, 30 % au trecut direct pe lemne si 20% nu mai consuma pentru ca nu au bani. Procentele le-am ales aleatoriu. Dar nici unul sisteme nu ating acel optim tehnico-economic (tot comunist) care sa permita costuri mai mici pentru ca am mai multi consumatori si care sa-mi permita recuperarea relativ rapida si integrala a amortismentelor. Acestea mi-ar fi permis in primul rand sa inlocuiesc capacitatea de productie, fie sa o maresc daca mi-as fi permis sa am in pret si costurile de dezvolatare. Si ajugand la energia electrica primul raspuns pe care trebuie sa-l primim de la ECONOMISTI, mai ales a acelor de la MFP, este sa aflam unde si cat sunt ARMOTISMENTELE din SISTEMUL ENERGETIC. Spre exemplu, acolo unde am avea conditiile cele mai curate de a afla cifra exacta, la Nuclearelectrica ar cam fi trebuit ca Unitatea 1 CNE Cernavoda sa le aiba recuperate, sau suntem pe aproape in maximum 4 – 5 ani. Astfel am avea bani ca i primul rand sa prelungim durata de viata a Unitatii 1, dar sa si investim o parte in Unitatea 3. Dar in conditiile in care mari consumatori de energie electrica in industrie nu prea mai apar iar cei comunisti s-ar putea sa cam dispara in urmatorii 10 ani (Sidex-ul spre exemplu)iar la nivelul populatiei din ce in ce mai sarace consumuri de 5 kWh pe zi sunt deja DE LUX, eu chiar nu inteleg cum piata libera poate sa duca la cresterea pretului energiei electrice ?!?!?!?!? Adevarul, dupa parerea mea, asa zisa piata de energie nu si-a atins scopul, si daca nu identificam de ce si unde s-a gresit, in final va fi un esec. Deja bonificarea exagerata, mult exagerata a energiei eoliene la nivelul UE a fost un virus major in piata de energie. Pana la urma ar trebui sa se reconsidere ideea daca energia electrica o tratam ca o MARFA sau ca un SERVICIU. Dar puse toate la un loc, in mod special industria si serviciile „non-pret”, Romania urgent AR TREBUI SA RENEGOCIEZE CU UNIUNEA EUROPEANA DEZVOLTAREA ECONOMICA A TARII. Pana la urma este tot un principiu de piata, era evident ca o tara fara CAPITALUL ISTORIC ACUMULAT nu va putea recupera decalajul economic din UE. Pana la urma noi suntem o tara in curs de dezvoltare si tare imi este teama daca nu am regresat si aici, adica TARA SLAB DEZVOLTATA.
La nivelul de analiza (relatia Romania-UE) abordat de domnul Lazea, argumentatia pare rezonanila, desi sunt si naivitati (ca de exemplu perspectiva de a ne indeparta de competitivitate prin pret in viitorul previzibil). Romania este obligata sa execute figuri impuse. De unde vin insa acestea? Si aici trebuie sa ridicam putin nivelul de analiza.
Unde ne aflam? In faza finala a unui ciclu major de dezempacipare sociala, inceput in 1979 cand Fed-ul a decis sa urmareasca stabilitatea preturilor (infatie mica si stabila. Sunt mai multe fronturi deschise care avanseaza rapid si decis, utilizand criza ca oportunitate:
1. Desavarsirea liberalizarii industriilor de retea, printre care si energia
2. Flexibilizarea pietelor muncii (eufemism pentru scaderea salariilor)
3. Reducerea impzitelor si transferarea sarcinii fiscale de la impozite directe si progresive (Robin Hood) la impozite indirecte si regresive (Robin Hood invers)
3. Privatizarea sistemelor de ingirijire medicala (lovitura mortala)
4. Privatizarea resurselor naturale
5. Continuarea dereglementarii pietelor financiare
6. Scoaterea trezoreriilor de sub suveranitatea nationala (vezi reforma guvernantei economice iu UE), dupa primul pas facut deja demult cu bancile centrale „independente”.
In sinteza, este vorba de atacul final asupra statului. Un atac primitiv. Cu cat o societate este mai complexa, cu atat are nevoie de mai multe bunuri publice,inclusiv stabilitatea.
Cresterea preturilor le energie este doar un paragraf din marea poveste a dezemanciparii sociale
Desi domnul Lazea are cateva idei bune, cred ca rationamentul general si felul in care raspunde acestor intrebari merita cateva observatii.
Daca la intrebarea 3 raspunsul ar trebui sa fie DA, politica energetica ar trebui sa contribuie la reducerea decalajului economic printr-o alocare mai eficienta a resurselor, iar aici da, raspunsul ar fi liberalizarea pietei si cresterea de preturi aferenta, dar asta pentru ca subventii considerabile se indreapta catre companiile de stat ineficiente. Renuntarea la acestea si continuarea sprijinului pentru o catergorie mai restransa de cetati – un grup vulnerabil- ar putea da ceva mai mult randament.
Cat despre alinierea la standardele europene, sa fie oare o solutie sa ne apropiem mai intai cu preturile si apoi cu veniturile? Daca incepem asa, fara sa luam alte masuri de natura economica, s-ar putea sa pierdem si bruma de competitivitate, fie ea si bazata pe preturi, in fata Asiei.
In prezent energia electrica se vinde cu putin peste 200 lei/Mw pe bursa de energie, iar Hidroelectrica nu a reusit sa vanda o mare cantitate de energie cu 200 lei/Mw. Asadar, pretul de piata este de cca 200 lei/Mw.De ce trebuie sa creasca acest pret?
Valentin Lazea naiv ? Eu zic ca tot este o vrajeala pentru a justifica cresterea de pret ceruta de alti si a ascunde prostiile care s-au facut 20 de ani in economia romaneasca.
domnule economist
nu mai faceti raportari la statele membre ue in ceea ce priveste analiza preturilor. nu este relevant. pe piata energetica din romania, se incerca ( si se reuseste ) sa se mentina un echilibru intre scaderea ( dramatica ) a consumului si valoarea maxima de satisfactie a beneficiului financiar, care de altfel este distribuit la toti cei destepti baieti …
Pretul gazului = Haiducie … de piata!
De ce trebuie scumpit gazul pentru populatie, cand si la nivelul actual, pretul gazul din productia interna este cu mult peste pretul de productie:
In Romania, pretul de productie al gazelor este de 110 LEI/1000mc.
„Pretul gazelor romanesti este cel stabilit prin Memorandumul cu FMI, adica 110$/1000 mc, spune Cosmeanu, referindu-se la Romgaz”.
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1208842-distributia-gazelor-arde-consumatorii-buzunar.htm
„ANRM a hotarat ca … valorificarea gazelor naturale noi din productia interna se va face la un pret maxim determinat dupa formula: PRET PRODUCTIE INTERNA + 10 USD/1.000 mc … este posibil ca Petrom sa furnizeze … dar nu la pretul de 110+10 USD, ci de 130+10 USD”
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-05-11/presedintele-organizatiei-patronale-nitrofosfor-avertizeaza-petrom-pune-in-dificultate-industria-de-ingrasaminte-chimice.html
Asta inseamna un pret de 0,007935 EURO/kWh (la o „puterea calorifica superioara” de 10,5 kWh/mc):
E=V x PCs
unde:
E – energia gazelor naturale [kWh]
V – volumul masurat în conditii de referinta(indicat de convertor sau, în absent,a acestuia, de contor [mc]
PCs – puterea calorifica superioara corespunzatoare conditiilor de referinta [kWh/mc]
http://www.eon-gaz-distributie.ro/cps/rde/xchg/SID-85834783-43246EB9/eon-gaz-distributie/hs.xsl/2454.htm?rdeLocaleAttr=ro
PCs = 10,5 kWh/mc
1 DOLAR = 0,7574 EURO
E (la 1000mc) =1000mc x 10,5kWh/mc = 10.500 kWh
Energia (la 1000mc) = 10.500 kWh
10.500 kWh …………………………………. 83,314 EURO (110 dolari)
1 kWh…………………………………………… x EURO
x = 0,007935 EURO
Pret Productie = 0,007935 EURO/kWh
Pret actual Gaze = 0,028 EURO/kWh
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Electricity_and_natural_gas_price_statistics
0,028 : 0,007935 = 3,52867
REZULTA CA PRETUL ACTUAL AL GAZULUI ESTE DE 3,5 ORI MAI MARE DECAT PRETUL DE PRODUCTIE!
In general se spune ca inflatia =crestere de preturi .
In particular ea ( inflatia este de fapt un supra impozit pus de stat tuturor.
Ca si specialitate Inflatia este folosita ca masura macro de transfer de propietate de la cine le are la cine trebuie sa le detina(propietatile) Sunt uni asa zisi specialisti care ori sunt prosti ori fac pe prosti.