fbpx Modifica setari cookieuri

Chestiunea

Prognoza Comisiei: cum va reveni PIB-ul trimestrial al României înapoi spre cel din T1 2020

Potrivit prognozei intermediare de vară a Comisiei Europene, România se va situa în coada țărilor non-euro care vor încerca revenirea PIB-ul trimestrial la nivelul din… Mai mult

08.07.2020

Analiză

Schimbări esențiale în structura de formare a PIB: Comerțul trece în fața industriei. Avansul PIB pe T1 – păstrat la 2,4% brut

Institutul Național de Statistică a confirmat creșterea economică de 2,4% în serie brută şi 2,7% în serie ajustată sezonier pe primul trimestru al anului în… Mai mult

07.07.2020

Chestiunea

Împrumuturile României, de la criză la criză. Deja –vu ?

Vă mai amintiți de criza din 2009 și de împrumutul de aproape 20 de miliarde de euro pe care a trebuit să îl luăm pentru… Mai mult

06.07.2020

Analiză

Comerțul, aproape de „business as usual”. Sincronizarea cu producția ?

În pofida restricțiilor impuse de pandemie și a închiderii unor centre comerciale, cifra de afaceri din comerț a revenit puternic în luna mai față de… Mai mult

06.07.2020

Valentin Lazea / Supraîndatorarea – boala societății moderne. Considerații pentru România

de Valentin Lazea 2.6.2015

valentin lazea -Un studiu recent al firmei de consultanţă McKinsey & Company, “Debt and (not much) deleveraging” face o analiză a modului în care a crescut/a scăzut datoria totală într-un număr de 47 de ţări (22 dezvoltate şi 25 emergente) în perioada post-criză, 2007-2014.

Prin datoria totală se înţelege suma datoriilor contractate de cele trei sectoare reale ale economiei (guvern, firme, gospodării), exprimate ca procent din PIB.

1-Descrierea problemei

Sintetic, rezultatele studiului sunt prezentate în Fig.1 şi în Tabelul 1. Pe axa orizontală este figurat nivelul datoriei totale ca procent din PIB, Japonia deţinând recordul cu 400% în anul 2014. Pe axa verticală se arată creşterea în ultimii şapte ani a raportului datorie totală/ PIB, „recordul” fiind deţinut de Irlanda, cu o creştere de 172% din PIB. România are o datorie totală rezonabilă (104% din PIB în 2014) şi in scădere (cu 7% din PIB) faţă de anul 2007. Se remarcă că numai 5 ţări (toate emergente), printre care şi România, au reuşit (sau au fost forţate) să-şi reducă nivelul datoriei totale în perioada menţionată. Toate cele 22 de ţări dezvoltate şi 20 de ţări emergente şi-au crescut datoria totală, în sectoarele reale chiar dacă unele au înregistrat, pe ansamblul perioadei, creştere economică.

Astfel, o criză de supraîndatorare s-a rezolvat….prin creşterea supraîndatorării.

figura1

(CLICK PENTRU MĂRIRE)

 

tab1

(CLICK PENTRU MARIRE)

 

Din Tabelul 1 mai rezultă o trăsatură interesantă: datoria sectorului financiar poate, în unele cazuri, să diveargă de cea a sectorului real al economiei. De exemplu, în Irlanda, SUA, Austria sau Germania, datoria sectorului financiar s-a diminuat chiar dacă datoria sectorului real a crescut în intervalul respectiv.

Pentru a ilustra ideea că o creştere a datoriei a avut loc indiferent dacă ţările au cunoscut contracţie sau creştere economică, vom compara (Tabelul 2) rezultatele obţinute de grupul ţărilor cu probleme (aşa-numitele PIIGS) cu cele ale unui grup de control, din centrul şi nordul Europei, precum şi cu România.

figura3

(CLICK PENTRU MĂRIRE)

Se observă că nici măcar statele „virtuoase” din nordul Europei nu au utilizat creşterea economică pentru reducerea datoriei (aşa cum a facut-o, spre lauda ei, România). Aceasta demonstrează că „drogul” datoriei este atât de înrădăcinat în societatea occidentală, încât renunţarea la el este foarte dificilă.

2- Originile problemei

Supraîndatorarea s-a constituit ca un mod de viaţă ca urmare a unui cumul de factori:

  1. Politica externă: pe durata războiului rece, pentru a menţine coeziunea socială şi politică în faţa ameninţării comuniste, democraţiile occidentale şi-au “mituit” cetăţenii stimulând traiul pe datorie şi crescând deficitele bugetare.
  1. Politica internă: după ce thacherismul şi reaganomics-ul au crescut disparităţile de avuţie din cadrul ţărilor unde s-au aplicat, s-a acordat o compensaţie păturilor celor mai sărace, prin stimularea consumului pe datorie şi a creditului imobiliar, chiar şi pentru cei care nu se calificau (NINJA= No Income, No Jobs or Assets).
  1. Cadrul ideatic: dacă până în anii ‘30 ai secolului trecut gândirea era dominată de economiştii clasici, după marea criză a apărut keynesismul, rapid îmbrăţişat de politicieni şi de publicul larg, deoarece promite câştiguri uşoare cu sacrificii minime, prin creşterea îndatorării.
  1. Slăbirea restricţiilor aplicabile băncilor: creditarea sub orice formă a fost încurajată, prin diluarea standardelor prudenţiale, prin creşterea efectului de pârghie (leverage), prin permiterea ca fiecare bancă să-şi folosească propriul său model de estimare a riscurilor.
  2. Optimismul tehnologic: în ultimii 50 de ani s-a creat iluzia că geniul tehnic şi tehnologic va găsi soluţii pentru toate problemele omenirii, astfel încât creşterea economică perpetuă este garantată. Aşadar, traiul pe datorie crescândă era justificat de proiecţia unor venituri tot mai mari datorate progresului tehnologic.
  3. Optimismul financiar: oamenii au ajuns să-şi extrapoleze câştigurile din cei mai buni ani (şi să le consume, ba chiar să se îndatoreze pe baza lor), fără a lua în calcul posibilitatea unor ani mai slabi.
  4. Politici populiste: de regulă, debitorii au fost/sunt salvaţi de către guverne, astfel încât hazardul moral se răspândeşte rapid.

3- De ce este nocivă supraîndatorarea?

Aşa cum arată Carmen Reinhart şi Ken Rogoff (“This time is different”, 2009), există un punct-limită începând de la care pieţele vor penaliza acumularea de datorie excedentară. Cu cât o ţară are politici mai puţin credibile, cu atât acest punct (exprimat ca procent din PIB) este mai redus.

Pieţele (investitorii) nici măcar nu trebuie să fie bine informaţi cu privire la o ţară: este suficient ca părerile lor subiective să conveargă în sensul neîncrederii (justificate sau nu) pentru a nu mai împrumuta bani ţării respective. Astfel, este suficient un zvon, pentru a crea o panică şi o vânzare precipitată a obligaţiunilor unei ţări supraîndatorate.

Radu Vrânceanu (“The Eurozone Crisis and the future of Europe”, 2014) arată cum suspiciunea privind incapacitatea de plată a unei ţări în viitor (în anul n) poate afecta deciziile investitorilor chiar din primul an (aceştia nu aşteaptă declanşarea crizei înainte de a-şi retrage banii). Investitorii raţionali intrapolează dinspre viitor spre prezent riscul de default şi îşi „scurtează” poziţiile pe statele considerate a fi vulnerabile.

4- Cum de mai primesc credit ţările supraîndatorate?

Toate ţările lumii au datorii, dar unele sunt creditori neţi (activele pe care le au în străinătate depăşesc pasivele pe care le au faţă de străinătate), în timp cel altele sunt debitori neţi (au datorii mai mari decât sumele de încasat).

Investitorii judecă ţările după poziţia netă a acestora (active minus pasive). Cel mai bun exemplu este Marea Britanie, care are datorii totale de circa 250 la sută din PIB, dar are creanţe asupra străinătăţii de circa 560 la sută din PIB britanic(!!!) (Sursa: “The Economist”, 10-16 ian.2015).

Majoritatea economiilor din OECD au creanţe foarte mari, care le diminuează sau le anulează datoriile foarte mari. Chiar şi Grecia are active în străinătate reprezentând circa 90 la sută din PIB elen.

Dintre ţările emergente, cele care şi-au creat fonduri suverane pe baza economisirii interne (China) sau pe baza veniturilor din hidrocarburi (Arabia Saudită) pot fi creditori neţi, astfel încât capacitatea lor de a se îndatora suplimentar este foarte mare.

Cu totul diferită este situaţia României, care aproape că nu are active externe. Ca atare, extravaganţele de supraîndatorare care îi sunt permise unei mari puteri economice nu îi sunt permise unei ţări emergente obişnuite.

5- Consideraţii privind România

Având foarte puţine creanţe asupra străinătăţii, România nu se poate bucura de nivelul relativ mic al îndatorării externe (104 la sută din PIB), în sensul că nu îşi poate creşte semnificativ gradul de îndatorare.

Este interesant modul în care s-a făcut diminuarea îndatorării în România în perioada 2007-2014, foarte diferenţiat pe sectoare:

  • sectorul guvernamental şi-a crescut datoria externă (cu 26 la sută din PIB), pentru a compensa scăderea sau stagnarea datoriei externe din celelalte trei sectoare;
  • sectorul gospodăriilor şi-a menţinut nivelul datoriei externe (plus 1 la sută din PIB), reflectând faptul că, în prezent, creditul bancar merge în special către populaţie. Rezultă că impresia generală (amplificată de mass-media) cum că populaţia nu ar mai fi creditată, nu se susţine în realitate, ponderea acestei creditări în PIB crescând marginal.
  • sectorul firmelor a cunoscut cea mai mare scădere de datorie dintre toate cele 47 de ţări analizate (minus 35 procente din PIB).

Cum se explică deleveraging-ul uriaş făcut de firme?

  • în perioada pre-criză, majoritatea firmelor au luat credit în exces, extrapolând în viitor creşterile cu două cifre ale anilor de boom economic
  • o parte semnificativă a acestui credit a fost investită în capital fix (rezultând o supracapacitate de producţie în condiţii de creştere normală) sau în domeniul imobiliar (pierzând valoare de piaţă)
  • partea rămasă, investită în capital circulant, pare a fi suficientă pentru nivelurile noi, mai modeste, de producţie.

Într-un cuvânt, deleveraging-ul uriaş al firmelor din România pare a fi un efect al supraîndatorării cu totul exagerate din trecut.

În prezent, firmele se finanţează prin surse mai ieftine decât creditul bancar, precum reţinerea profitului (nedistribuirea de dividende acţionarilor), credit comercial, arierate.

Important este faptul că economia poate creşte şi în absenţa creditării (creditless growth). Subliniem că este vorba de creştere (growth) şi nu doar de revenire (recovery), întrucât nivelul PIB din 2008 a fost depăşit în 2013.

6- Care sunt modalităţile de a scăpa de supraîndatorare?

De-a lungul istoriei, omenirea a experimentat patru modalităţi prin care ţările pot scăpa de supraîndatorare: războiul, hiperinflaţia, ştergerea datoriilor şi represiunea financiară.

Războiul a fost, probabil, cea mai utilizată metodă de a scăpa de datorii. Chiar şi al Treilea Reich avea, în 1939, acumulată o datorie externă uriaşă.

Hiperinflaţia a fost o altă metodă, prin care a fost erodată valoarea nominală a datoriilor. Ea s-a realizat prin tipărire în exces a banilor (după Primul Război Mondial).

Ştergerea datoriilor este metoda cea mai veche, aşa cum rezultă din Biblie (Leviticul, 25). Vechii evrei sărbătoreau, la fiecare 50 de ani, aşa-numitul “an al veseliei”, când toate datoriile se ştergeau.

Represiunea financiară (la care asistăm astăzi) este penalizarea pe ascuns a deponenţilor (prin dobânzi real-negative), cu un transfer de bogăţie către datornici

Într-o lume ideală, nici una din cele patru modalităţi de reducere a îndatorării nu ar trebui sa fie permisă, deoarece generează hazard moral (cei îndatoraţi nu învaţă lecţia cumpătării).

În lumea reală, dintre cele patru modalităţi, unde fiecare reduce valoarea activelor (războiul prin distrugere, hiperinflaţia prin devalorizare, ştergerea datoriilor prin falimentarea băncilor, represiunea financiară prin transferuri netransparente de bogăţie), trebuie ales cel mai mic rău. Acesta pare a fi varianta represiunii financiare, pe care o practică asiduu toate marile bănci centrale ale lumii (Fed, BCE, BoE şi BoJ).

***
Valentin Lazea este economist-șef al Băncii naționale a României. Opiniile prezentate sunt personale şi nu reprezintă poziţia oficială a BNR

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 2.6.2015

Un raspuns

  1. Gabriel B
    7.6.2015, 4:21 pm

    Ii invocati pe Reinhart şi Ken Rogoff, desi studiul lor este criticat “for combining data across centuries, exchange rate regimes, public and private debt, and debt denominated in foreign currency as well as domestic currency, in addition to “statistical errors,” and for lacking a “theory of sovereign currency”: Wray, L. Randall (April 20, 2013). “Why Reinhart and Rogoff Results are Crap”. EconoMonitor. Roubini Global Economics; Goldstein, Steve (April 16, 2013),
    si multi altii.
    Aveti si alte surse, mai putin disputate?

Lăsați un comentariu


Europa

Emmanuel Macron crede că un acord UE pe Planul de relansare este posibil ”în acest weekend”

Iulian Soare

Președintele Emmanuel Macron consideră că este „posibil și de dorit” încheierea unui acord privind planul de redresare al UE în cadrul summitului european de vineri… Mai mult

Stiri

Răzvan Atim, UiPath: Roboții în administrația publică – muncă de 15 minute realizată în 30 de secunde

Razvan Diaconu

Răzvan Atim, General Manager pentru Europa de Est al UiPath, spune că automatizarea poate rezolva mare parte din neajunsurile cauzate de rularea de aplicații vechi… Mai mult

Stiri

Starea de alertă, prelungită 30 de zile, fără noi restricții

Razvan Diaconu

Guvernul adoptă în ședința extraordinară, miercuri, hotărârea privind prelungirea stării de alertă în România cu alte 30 de zile. În debutul ședinței de guvern premierul… Mai mult

Stiri

Cristin Popa, ANCOM: Pentru excluderea unui furnizor de echipamente 5G e necesară o lege care poate merge pe securitatea cibernetică

Alexandra Pele

În situația în care România dorește să excludă anumiți furnizori de echipamente 5G, acest lucru va fi posibil doar prin adoptarea unei legi speciale care… Mai mult

Stiri

Termenul limită pentru sosirea tabletelor destinate elevilor – 10 septembrie

Mariana Bechir

Cele 250.000 de tablete şi laptopuri vor ajunge cel târziu pe 10 septembrie în școlile unde învață elevii care nu au acces la tehnologia necesară… Mai mult

Stiri

Mihai Matei, ANIS: 23% dintre liceeni abandonează școala. La fiecare 4 ani, mediul de business pierde circa 15.000 de companii care ar putea fi dezvoltate de aceștia

Vladimir Ionescu

Mediul de business pierde, la fiecare patru ani, circa 15.000 de companii din cauza abandonului școlar cauzat de sărăcie, potrivit unui calcul realizat de Mihai… Mai mult

Stiri

Ludovic Orban: Avem nevoie de proceduri de achiziție care să vizeze noi sisteme digitale în toate zonele administrației

Vladimir Ionescu

Aproape toată infrastructura digitală a administrației publice este învechită, necesită o mentenanță costisitoare și ar trebui înlocuită, a declarat miercuri premierul Ludovic Orban, la conferința… Mai mult