fbpx Modifica setari cookieuri

Europa

Tabloul european al Inovării 2020: Marile probleme ale României, care are un decalaj de peste 68% față de media UE

România rămâne cel mai slab inovator din UE, cu un scor în clasamentul indicatorilor de anul trecut situat la doar 31,6% din performanța media a… Mai mult

23.06.2020

Europa

Economia viitorului iminent și finanțarea ei: Polonia, Ungaria şi Cehia sunt între primii 10 emitenţi de „obligaţiuni verzi”. România nu e deloc

Cehia, Polonia și Ungaria sunt deja pe piaţa „obligaţiunilor verzi”, prin care au atras finanţări de aproape 5 miliarde de euro, pentru proiecte cu efecte… Mai mult

22.06.2020

Analiză

România, cu cele mai ieftine produse alimentare din UE și penultima ca nivel general al prețurilor

România a ocupat în anul 2019 primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul celor mai ieftine produse alimentare și băuturi non-alcoolice, cu un nivel de… Mai mult

22.06.2020

Analiză

Relansarea economică post-Covid cu mai multe viteze: Ritmuri diferite pentru economii diferite şi criteriul rapidităţii de reacție

Chiar și în cea mai rapidă versiune a relansării („în V”), „nici la sfârşitul anului 2022 economia globală nu se va fi întors pe calea… Mai mult

21.06.2020

Valentin Lazea / Europa post-Brexit: o bătălie care merită purtată

de Valentin Lazea , 1.2.2020

(Textul de mai jos a fost publicat pe cursdeguvernare.ro în 28 iunie 2016. Îl republicăm azi, fără să fie nevoie să modificăm nicio virgulă: un adevărat manifest despre ce trebuie să rămână Europa. 
Redacția).

***

Sunt mulți cei care, în săptămâna de după votul britanicilor în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, se grăbesc să anunțe dezmembrarea acesteia. Articolul de faţă îşi propune să argumenteze că, cu multă inteligență şi cu puțin noroc, Uniunea Europeană ar putea beneficia de această oportunitate pentru a se reforma şi a se întări. Problema este aceea că şi propunerile de reformă merg, cel mai adesea, în sensuri contrare.

În primul rând, va trebui să stabilim de ce Europa este o idee pentru care merită luptat? Cu alte cuvinte, ce a promis şi a livrat ea cetățenilor ei? În al doilea rând, va trebui să vedem ce a promis şi a livrat, deşi nu ar fi trebuit să o facă. Iar în al treilea rând, să vedem care sunt iluziile pe care le-a generat Europa, adică lucrurile pe care niciodată nu le-a promis (nici nu avea cum să o facă) şi, totuşi, îi sunt imputate.

  1. Ce a promis şi a livrat UE cetățenilor săi

Realizările Uniunii Europene sunt monumentale, chiar dacă lumea s-a obișnuit cu ele şi le consideră de la sine înțelese:

  1. asigurarea păcii pe continent, în ultimii 70 de ani. Din păcate, memoria omenirii este scurtă. După ce generația care a trăit ultimul război trece în nefiinţă, noile generații au tendinţa să o ia de la capăt şi să retrăiască istoria. Aşa se explică faptul că avem unul-două mari războaie în fiecare secol (1805-1815, respectiv 1914-1918 şi 1939-1945) şi câte o mare revoluție în fiecare secol (1848, respectiv 1989). Generația Internetului, care nu a cunoscut războiul nici direct, nici prin intermediul părinţilor săi, nu înțelege importanţa istorică a Uniunii Europene în păstrarea păcii pe continent. Tocmai de aceea, generațiile mai vârstnice, care am trăit direct sau indirect urmările ultimului război, avem datoria să ținem vie flacăra memoriei şi să arătăm riscurile pe care destrămarea Uniunii le-ar putea avea.

  2. libera circulație pe întreg cuprinsul continentului. Cei care nu au prins anii comunismului nu au de unde să ştie cum era traiul într-un continent divizat de Cortina de Fier. Astăzi, a călători, a studia sau a munci în oricare ţară europeană pare un drept firesc, natural. Şi totuşi, acest drept s-a obţinut cu mari sacrificii şi poate fi uşor pierdut, dacă nu suntem atenţi şi cedăm chemărilor populiştilor şi naţionaliştilor care au prins glas în Europa.

  3. o creştere a bunăstării în general, pentru marea majoritate a cetăţenilor europeni. Un lucru insuficient apreciat este acela că europeanul de astăzi, chiar dacă este şomer sau defavorizat al soartei, are totuşi un nivel de trai mai bun decât al salariatului mediu din Lumea a treia. Iar acest nivel de trai a crescut simțitor în ultimele decenii. Faptul că, în unele state, inechitățile persistă şi sunt în creştere, nu este vina Europei, ci a politicienilor locali (deşi, de regulă, vina este aruncată de aceștia asupra U.E.). Tânărul şomer european, oricât de nemulțumit ar fi, poate duce o viaţă relativ decentă datorită sistemului de asistenţă socială, la fel ca şi pensionarul care nu a agonisit nimic pentru vârsta a treia. (Chiar dacă în România aceste lucruri nu sunt evidente, în restul Europei unde sistemele de asistență socială sunt mult mai generoase, ele se văd cu ochiul liber). Iar bunăstarea crescută a majorității cetățenilor europeni ar fi fost mai mică (sau n-ar fi existat) în absența Uniunii Europene.

Iată deci, de ce cei cărora ne este dragă pacea pe continent, libera circulație şi bunăstarea crescută obținute prin integrare nu trebuie să mai permitem ca aceste bunuri esențiale să fie amenințate de populism, necunoaștere sau interese meschine. Este momentul să ne facem auzite vocile, lăudând Bruxelles-ul pentru realizările sale şi nu doar criticându-l oportunist cu fiecare prilej.

  1. Ce a promis şi a livrat UE deşi nu ar fi trebuit să o facă

În epoca political correctness-ului, Europa a considerat de datoria sa să acomodeze toate orientările (politice, religioase, sexuale etc.), apărând diversitatea chiar şi atunci când aceasta contravenea flagrant convingerilor majorității. Această atitudine lipsită de realism poate fi ilustrată prin trei exemple:

  1. apărarea multiculturalismului (îndeosebi, etnic şi religios) în speranța că, cumva, viziuni diferite supra lumii pot coexista fără fricțiuni. În loc să încurajeze topirea imigranților într-un melting pot de tip american, Uniunea Europeană s-a mândrit cu păstrarea şi chiar accentuarea divergenţelor etnice, religioase, culturale. Aşa au rezultat ghetto-urile de imigranți de la Marsilia până la Stockholm. Preocupată să nu piardă inimile (şi voturile) noilor săi cetățeni, Europa a pierdut inimile (şi voturile) vechilor săi cetățeni. În special, refuzul de a recunoaște Europei caracterul său iudeo-creştin (pentru a nu-i aliena pe nou-veniţii musulmani, indieni, est-asiatici etc) a constituit o eroare tragică, resimțită ca o trădare de către majoritatea tăcută.

    Acest lucru trebuie să se schimbe: noii-veniţi vor trebui să se adapteze normelor şi cutumelor locale şi nu invers. În timp ce religia va rămâne o chestiune personală, afişarea cu ostentație a simbolurilor aparținând altor religii va trebui reglementată strict. Identitatea europeană, aşa cum s-a făurit ea în ultimii o mie de ani, trebuie recunoscută şi întărită, iar nu diluată şi luată în derâdere. Iar aceasta nu este o propunere care să țină de o ideologie „de dreapta”, ci o propunere care derivă dintr-o recunoaștere a rolului istoriei în modelarea conștiinței sociale.

  2. apărarea relativismului moral. Din această categorie fac parte legalizarea drogurilor (chiar şi în state precum Portugalia sau Republica Cehă), legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex etc. Orice abatere de la normele sociale este permisă sau chiar încurajată. Decidenții care au permis acestea uită faptul că, înaintea oricărei mari conflagrații, are loc o abandonare a moralității (recomand în acest sens volumul „1913. Vara secolului” de Florian Illies, în care se arată cum personalități marcante din perioada Belle Epoque îşi excitau nervii trândăviți după un secol de huzur cu fantezii (homo-) sexuale sau cu prefigurarea unui mare război purificator). O revenire la cele zece porunci biblice este oare o idee „de dreapta” sau o idee care ţine de bun-simţ?

  3. pacifismul dus la extrem. Europa, convinsă de superioritatea sa morală (?) a predicat, în ultimi 50 de ani, conceptul de soft power, adică rezolvarea conflictelor exclusiv pe cale pașnică. În acest sens, a fost abandonată chiar şi ideea creării unui nucleu al unei armate europene. Este adevărat că scutul oferit cu generozitate de către NATO şi economiile bugetare ce s-au putut face cu cheltuielile militare au cântărit greu în această ecuaţie.

    Ceea ce uită Europa este că cea mai bună garanţie a păcii o constituie întărirea capacității militare proprii. „Si vis pace, para bellum” („Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război”) spuneau romanii. A mai existat în istorie un regat (Tibetul) convins că superioritatea sa religioasă şi morală faţă de vecinii săi îl va face inatacabil şi care pentru acest motiv şi-a desființat armata. Consecința o ştim cu toţii. În orice caz, atâta timp cât Europa nu se va dota cu o armată proprie, ea va reprezenta o cantitate neglijabilă în jocul marilor puteri şi va fi privită cu paternalism la Washington, cu ironie la Moscova şi cu condescendență la Beijing.

Desigur, abandonarea de către elitele europene a acestor iluzii (multiculturalism, relativism moral, pacifism exacerbat) nu se va face cu ușurință şi nu fără acuzații grave, de tip „extremism de dreapta”, „neofascism” etc. Dacă însă vrem ca Europa să se reconecteze la mentalul majorității cetăţenilor săi, aceste lucruri trebuie să se întâmple.

  1. Ce nu a promis UE niciodată, dar i se impută

Pe scurt, ceea ce UE nu a promis niciodată (nici nu avea cum să o facă) este instituirea Raiului pe Pământ. Şi totuși, nu puţini sunt cetățenii europeni care o țin răspunzătoare pentru că nu a făcut-o. Câteva exemple în acest sens:

  1. iertarea de datorii a indivizilor şi a statelor. Întrucât UE nu poate să suspende funcționarea legilor economice, ea nu poate să ofere iertarea de datorii. Şi totuşi, acesta este lucrul pe care l-au sperat cetățeni greci în anii precedenți, iar această iluzie periculoasă este întreținută de multe alte partide europene populiste. Avem de a face aici cu o gravă abandonare a principiilor morale şi de drept, conform cărora datoriile contractate trebuie plătite (cel puţin atât timp cât locuim pe Pământ şi nu în Rai). Avem, de asemenea, un caz flagrant de lipsă de educație economică din partea cetăţenilor europeni. Iar faptul că o parte din datorie a sfârşit în buzunarele unor oligarhi veroși nu îl absolvă pe omul de rând de plata datoriei pe care el, omul de rând, a contractat-o.

  2. abolirea constrângerilor macroeconomice. Chiar dacă Europa ar avea o baghetă magică, prin care să facă să dispară dezechilibrele macroeconomice (deficite, datorii publice etc.), piețele financiare tot ar penaliza statele respective. Aici, discuția este mai amplă şi, din păcate, o mare parte din confuzie este întreţinută de economiştii de orientare (neo-) keynesistă. Conform acestora, pe termen foarte lung, statul este mereu solvabil şi îşi poate răscumpăra ieşirea dintr-o criză prin cheltuieli guvernamentale oricât de mari (adâncirea deficitelor) care vor fi plătite în vremurile mai bune.

    Ce a uitat să spună Keynes (la fel ca şi urmaşii săi) sunt două lucruri: că acelaşi stat va trebui „să strângă cureaua” în vremurile bune, pentru a-şi putea plăti datoriile contractate în vremurile rele (lucru care nu se întâmplă în democrații), respectiv că nivelul ridicat al datoriei poate să nu conteze doar dacă eşti statul-hegemon al epocii respective (Marea Britanie în anii ‘30, SUA acum). Cu alte cuvinte, ceea ce este permis marilor puteri nu le este permis statelor de rând, aşa încât remediile keynesiste într-un context non-american sunt cel puţin discutabile……

Concluzia ce se desprinde de aici este că nu există ieşire din criză prin metoda „Baronului Münchhausen” (tragere de propriile bretele) şi că statele cu probleme macroeconomice vor trebui să treacă prin chinurile austerității înainte de a-şi recâştiga bonitatea. (Ştiu, nu sună pe placul cititorilor români, greci, portughezi, italieni etc., dar asta este viaţa…)

  1. bunăstarea pentru fiecare individ al societății. Deoarece trăim într-o economie de piaţă, cu câştigători şi pierdanţi, UE nu poate garanta un loc de muncă fiecărui tânăr şomer, nici o pensie mare fiecărui pensionar, nici beneficii sociale generoase fiecărui sindicalist etc. Inegalitatea există în Europa, dar este mult mai mică decât în oricare altă ţară importantă, inclusiv faţă de China şi Rusia ex-comuniste.

Pe scurt, nu este vina UE dacă oamenii au investit-o cu speranţe deşarte şi cu aşteptări nerealiste.

Recapitulând, toţi cei cărora ne pasă de Europa trebuie să explicăm fără încetare marile beneficii pe care ni le-a adus Uniunea Europeană, în primul rând pacea, libera circulaţie, o creştere a bunăstării în general. (Notă către naţionaliştii români: România a mai trecut printr-o fază autarhică de tip „avem tot ce ne trebuie”, în anii ’80 ai secolului trecut. Oare lecţiile acelei perioade s-au uitat atât de repede?)

Apoi, trebuie să reclădim Europa pe baze morale şi care să ţină seama de real-politik şi nu de elucubrațiile unor hipsteri. Nu în ultimul rând, trebui să adresăm imensul deficit de cunoștințe economice al cetăţenilor europeni şi să le explicăm că nu există prânz gratuit. Pentru orice bun câştigat se cere plătit un preţ în materie de solidaritate, generozitate, sacrificiu sau compromis.

  1. Specificitatea Brexit-ului

Or, tocmai de lipsă de solidaritate au dat dovadă britanicii, abandonând corabia europeană într-un moment delicat al existenţei sale. La acest moment, nu ştim dacă vor fi şi alte state care vor urma exemplul britanic, deşi înclin să cred ca Brexit-ul a avut o serie de specificități greu de regăsit în alte părţi.

(i )- el este o reflectare a sindromului post-imperial. Adevărul este că Marea Britanie (cel puţin generaţiile mai vârstnice) nu s-a împăcat cu ideea pierderii imperiului. Şi pentru hybris-ul (trufia) britanic(ă) este de neconceput ca o fostă metropolă imperială să fie vioara a doua a într-o Europă condusă de Germania.

(ii) – în esenţă, Brexit-ul a fost despre imigranţi. Şi nu despre orice fel de imigranţi, ci despre cei din Estul Europei, faţă de care britanicii nu au nici un fel de afinitate. Între un pakistanez, un jamaican sau un sud-african şi un român, un bulgar sau un polonez, britanicii îl vor alege întotdeauna pe primul, în virtutea legăturilor istorice (comparaţia făcându-se pentru niveluri similare de competenţă şi cinste). Cine a vizitat Parlamentul Britanic şi a văzut gravate, lângă uşă, numele a peste 40 de foste colonii şi dominioane înţelege despre ce vorbesc…..

(iii) – britanicii au o încredere oarbă în democraţia directă şi o suspiciune adâncă faţă de democraţia reprezentativă (prin politicieni). Aşa se explică şi neîncrederea faţă de tot ceea ce vine de la Bruxelles şi nu este o „emanație” a electoralului local. Însă ideea că poporul ştie întotdeauna mai bine decât reprezentanţii săi nu reprezintă esenţa democraţiei, ci esenţa populismului. Atunci când în discuţie este o problemă sofisticată (precum apartenența sau nu la Uniunea Europeană), sunt chiar mai mari şanse ca publicul să greşească. Or, dacă la nivelul unui oraş sau canton astfel de greşeli sunt reparabile, o decizie luată de 50 de milioane de votanţi cu impact asupra a 500 de milioane este cu totul altceva….

Până la criza din 2008, în economie a existat ipoteza că individul reprezentativ este complet informat şi că utilizează informaţia în cel mai bun mod pentru bunăstarea sa; criza a impus abandonarea acestui model idealizat. Poate că este timpul ca şi în politică ipoteza alegătorului complet informat şi bine intenţionat să fie abandonată. A priori, reprezentanţii aleşi, care dedică timp şi resurse rezolvării problemelor complicate, sunt într-o poziţie mai bună de a lua decizii corecte. (Dacă un popor nu poate genera astfel de reprezentanți aleşi competenţi, este o mare problemă, dar de aici nu rezultă cu necesitate că el, poporul, ar decide mai bine).

(iv) – nu în ultimul rând, britanicii au privit întotdeauna Europa ca pe o alianţă de interese, pur contabilă, în care beneficiile materiale trebuie să depăşească costurile.

Nu este exclus ca să existe şi alte state europene care să împărtășească această concepţie mercantilistă şi care să nu vadă în Europa altceva decât o vacă bună de muls. Cele aflate în această categorie nu ar face rău să plece acum, lăsând construcția europeană celor care vor să investească şi suflet, nu numai interes meschin.

Întrebarea este dacă se vor găsi în Europa de astăzi elite suficient de luminate pentru a spune poporului lucruri neplăcute, incorecte politic. Şi dacă un public răsfăţat, anesteziat de Internet, fără memorie istorică şi fără educaţie economică, poate fi sensibilizat la aceste probleme grave. Este o bătălie grea, dar o bătălie care merită purtată.

*)
Valentin Lazea este economistul şef al Băncii Naţionale a României. Părerile sunt personale şi nu implică în nici un fel instituţia menţionată.

 

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 1.2.2020

2 comentarii

  1. Rasvanroc
    3.2.2020, 12:05 pm

    Daca nu dorim sa mai existe alte “-exit”-uri dece dl Sebastian Kurz anunta ca bogatii, adica Austria, Olansa si Germania, nu doar ca nu vor accepta cresterea contributiei la bugetul comunitar,care are tocmai ca scop solidaritatea europeana, ci doresc chiar reducerea acestor contributii.
    Deci cei care au cuvantul cel mai puternic in Europa s-au saturat sa-i ajute pe ceialti sa se dezvolte si ei.
    Si fara solidaritate, ce se mai alege de UE?
    O sa devenim o imensa piata liberala de tip:”cine se imbogateste bine, cine nu, ghinion, cresc afacerile pompelor funebre”.
    Din cate stiu eu, nu de-asta a fost creata UE.
    Sau poate nu stiu bine……

  2. ovidiu
    3.2.2020, 5:53 pm

    Tind sa cred ca multiculturalismul nu s-a dezvoltat si afirmat din cauza/datorita imigrantilor.
    Europa, chiar si fara imigranti, este un creuzet format dintr-o gramada de etnii. Ori, in conditile temerii ca germanii, francezii sau alte popoare numeroase vor domina, natiunile mai mici au cerut oarecare garantii ca nu vor fi dominate.
    In acelasi timp, avem intr-o serie de tari minoritati etnice care, de-a lungul timpului, au fost motive numai bune pentru revendicarea de teritorii de catre “tara mama”, autonomii sau independente. Ori, tocmai din dezideratul de pace evocat in articol, multiculturalitatea era necesara pentru aplanarea acestor tendinte.

Lăsați un comentariu


Stiri

Planul de relansare / Statul va deconta firmelor între 1.000 și 2.000 de lei pentru fiecare angajat trimis la calificare

Vladimir Ionescu

Planul național de investiții și de relansare economică, prezentat miercuri de Guvern, prevede, la capitolul Măsuri active de ocupare a forței de muncă și de… Mai mult

Stiri

Planul de relansare / Cum vor funcționa Fondul Român de Investiții private și Banca Națională de Dezvoltare

Adrian N Ionescu

Planul Național de Investiții și Relansare Economică, lansat de Guvern miercuri, prevede înființarea unui Fond Român de Investiţii de tip private equity. Capitalizarea inițială a… Mai mult

Stiri

Banii pentru IT din planul de relansare: 330 de milioane de euro, plus reluarea programului Startup Nation

Alexandra Pele

Granturi pentru inițiative antreprenoriale inovative și digitalizarea companiilor din cadrul programului de relansare prezentat miercuri de Guvern se ridică la circa 330 de milioane de… Mai mult

Stiri

Moldova va avea autostradă. În 2027

Victor Bratu

La capitolul Infrastructură rutieră, Planul guvernamental de relansare economică detaliază proiectul Autostrării A8 Târgu Mureș- Iași- Ungheni și estimează finalizarea întregii construcții la orizontul 2026-2027.… Mai mult

Stiri

Mica relaxare – guvernul a modificat regulile din starea de alertă

Razvan Diaconu

Guvernul a modificat miercuri Hotărârea privind starea de alertă în România și a introdus noi măsuri privind regulile de distanțare fizică și de protecție sanitară.… Mai mult

Europa

Capital Economics: Industria europeană dă semne de revenire în iunie

Vladimir Ionescu

Creșterea indicelui PMI din sectorul manufacturier european în iunie oferă noi semnale cu privire la revenirea puternică a producției la sfârșitul celui de-al doilea trimestru,… Mai mult

Stiri

Letonia a interzis Russia Today

Iulian Soare

Reprezentanța permanentă a Letoniei la UE a anunțat marți că țara a interzis transmisia postului de televiziune Russia Today (RT). RT este unul dintre organele… Mai mult