cursdeguvernare

joi

3 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

USR PLUS cere PNL să facă o nouă nominalizare de prim-ministru. Alternativa: moțiune de cenzură

2 septembrie, 2021

Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt al USR PLUS, a anunțat joi, după o ședință a conducerii executive a partidului, că singura rezolvare a crizei politice- din perspectiva formațiunii sale- este plecarea lui Florin Cîțu de la Palatul Victoria.

”Cerem PNL să facă o nouă nominalizare de prim-ministru. Am solicitat o ședință de Coaliție, înțelegem că nu este posibil astăzi din cauza agendei celorlalți lideri din Coaliție, dar înțeleg că va fi mâine (vineri- n. red.). Dacă premierul nu înțelege să facă un pas în spate, dacă se agață de scaunul de la Palatul Victoria, atunci, cum a fost numit de Parlament, tot în Parlament va fi demis. Nu există nicio discuție legată de schimbarea structurii în Guvern, nu facem schimb de ministere. Dorim să mergem înainte în Coaliție, dar orice discuție va începe după plecarea lui Florin Cîțu”, a anunțat Ionuț Moșteanu.

În ceea ce privește solicitarea adresată PNL, este puțin probabil ca partidul să îi retragă încrederea premierului și să anunțe o nouă nominalizare – gruparea Cîțu este în acest moment majoritară în structurile decizionale ale PNL.


Înainte de anunțul lui Ionuț Moșteanu, vicepremierul Dan Barna a scris pe Facebooki că USR PLUS va iniția o moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu.

“Cele 80 de voturi ale USR PLUS care au ajutat la formarea actualei majorități sunt astăzi semnături pe moțiunea de cenzură pe care am anunțat-o aseară după demiterea abuzivă și lipsită de temei a ministrului Stelian Ion.

Îi invităm alături de noi pe toți parlamentarii responsabili și interesați ca această criză politică declanșată de un prim-ministru iresponsabil să dureze cât mai puțin.

Cerem celorlalte forțe politice să nu intre în tergiversări și jocuri politicianiste, să depunem și să votăm urgent moțiunea. E momentul să vedem dacă discursul se transpune în fapte.


Florin Cîțu trebuie să plece.

Este o moțiune necesară și poate fi evitată doar dacă Florin Cîțu își dă demisia de onoare sau coalția îi retrage sprijinul politic”, arată un mesaj transmis pe Facebook de copreședintele USR PLUS Dan Barna.

Pentru ca o moțiune de cenzură să fie depusă este nevoie de 117 semnături, iar pentru ca o moțiune de cenzură să treacă și guvernul să fie demis sunt necesare 234 de voturi.

În orice situație, USR PLUS are nevoie fie de semnături de la PNL (parlamentari din aripa Orban) PSD sau AUR.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: