luni

22 aprilie, 2024

8 aprilie, 2017

Momentul în care a fost reținut, la Kiev, unul dintre membrii grupului ce ar fi fost plătit să-l asasineze pe Vlad Plahotniuc

UPDATE: Inspectoratul General al Poliției din Republica Moldova a confirmat, sâmbătă, că liderul Partidului Democrat, Vlad Plahtoniuc, a fost ținta unui plan de asasinare, informează Unimedia.info

Asasinatul urma să fie comis prin împușcare sau cu ajutorul unor grenade, în timp ce se deplasa cu atomobilul sau când ajungea acasă.

Pentru uciderea lui Plahotniuc, infractorilor, care sunt recidiviști, ar fi urmat să primească 200.000 de dolari.


Dintre cele opt persoane reținute în acest caz de poliția moldoveană, șase sunt cetățeni ai Republicii Moldova care dețin și alte cetățenii, iar celelalte două sunt cetățeni ucraineni. Potrivit sursei citate, asasinatul ar fi fost comandat de două persoane, cetățeni moldoveni, dintre care una se află la Moscova.

În cadrul anchetei au fost descoperite și confiscate patru aruncătoare de grenade, două pistoale cu amortizor, aparatură radio, telefoane de unică folosință, computere și acte.

În Ucraina au fost reținute nouă persoane, dintre care două sunt luptători care au participat la acțiuni armate în Donbas.

***


Știrea inițială:

Ministerul de Interne de la Kiev a anunțat vineri seara că a reținut o grupare ce plănuia asasinarea oligarhului Vlad Plahotniuc, liderul Partidului Democrat din Republica Moldova.

Potrivit şefului Poliţiei naţionale ucrainene, Serghei Kneazev, operațiunea de dejucare a asasinatului s-a efectuat simultan, la Chişinău şi la Kiev, unde au fost reținuți membrii unei grupări criminale internaţionale.

Organizatorii planului de ucidere au fost reţinuţi la Chişinău, iar cei care urmau să execute planul, la Kiev, potrivit informațiilor Europa Liberă, care titrează cu semnul întrebării acest anunț.

În timpul percheziițiilor de la Chişinău, anchetatorii ar fi descoperit și ridicat mai multe arme şi bani.

„Au fost reținuți toți membrii acestei grupări, începând cu comanditarii până la executori, inclusiv complici. Au fost ridicate arme și bani, la Chișinău, care sunt puse sub sechestru. Iar în Ucraina au fost reținuți organizatorii tentativei. Operațiunea comună, desfășurată vineri, a avut drept scop prevenirea asasinării fostului vicepremier, cel mai mare oligarh al R.Moldova, Vladimir Plahotniuc”, susțin oficiali ucraineni.

Autoritățile de la Chișinău nu au confirmat deocamdată informațiile făcute publice în Ucraina, transmite Europa Liberă.

Plahotniuc (foto) este un controversat om de afaceri și politician din Republica Moldova. Este considerat cel mai bogat om de afaceri de peste Prut.

Ar fi fost monitorizat de Interpol pentru presupuse activităţi de „asociere la grupuri criminale, crimă organizată şi spălare de bani“.

A intrat oficial în politică în 2010, devenind lider al PD și apoi încercând să devină premier.

Este unul dintre cele mai influente personaje – Vlad Plahotniuc a reușit să obțină numirea mai multor apropiați al conducerea unor instituții și companii de stat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: