vineri

19 aprilie, 2024

11 decembrie, 2012

Un acord asupra unui plan privind supravegherea bancară din zona euro se va realiza doar dacă vor fi îndeplinite cererile Germaniei de a fi limitată responsabilitatea Băncii Centrale Europene, relatează EUObserver.

Ambasadorii UE din Bruxelles s-au întâlnit, luni seara, pentru a discuta, toată noaptea, pe această temă, în încercarea de a ajunge la un compromis asupra supervizării bancare, înainte de reuniunea miniştrilor de Finanţe de miercuri, dedicată acestui subiect.

În centrul disputei se află viziunea Germaniei potrivit căreia BCE nu ar trebui să fie responsabilă de supravegherea tuturor celor 6.200 de de bănci din zona euro, aşa cu susţin Comisia Europeană, Franţa şi BCR, ci supervizorii naţionali să fie responsabili pentru ceea ce nu funcţionează în cazul băncilor mai mici, iar BCE să le supravegheze doar pe cele importante.


Ţările care nu fac parte din zona euro s-au arătat îngrijorate în privinţa dreptului de a vota şi a nivelului la care vor putea juca băncile lor în acest “meci”, potrivit schemei de supraveghere. Dar, potrivit unei surse UE, “dacă Germania este de acord, şi alte state, precum Polonia, vor fi de acord”.

Ideea cancelarului german

Iniţial, această idee a supervizorului unic a venit din partea cancelarului german Angela Merkel.

În iunie, când Spania şi Italia luptau cu costurile extrem de mari ale împrumuturilor lor şi făceau presiuni ca Merkel să accepte ca fondul de împrumut al zonei euro să poată fi folosit pentru asistenţă acordată băncilor, fără ca guvernele să fie implicate, ea a fost de acord, cu condiţia ca băncile să fie puse, mai întâi, sub supravegherea BCE.

Autoritatea Bancară Europeană (ABE), constituită după declanşarea crizei financiare şi care ar trebui să facă acest lucru pentru băncile din toate cele 27 de ţări membre UE, s-a dovedit a fi ineficientă, a spus Merkel, pentru că a eşuat în a prevedea problemele băncilor din Spania, în timp, şi le-a dat o notă de trecere în aşa-numitele “teste de stres”.


Un proiect de compromis, pregătit, vineri, de preşedinţia cipriotă a UE, plasa băncile cu active de peste 30 de miliarde de euro şi activităţi transfrontaliere sub superizarea BCE, iar restul să rămână sub supervizare naţională. Dar responsabilitatea finală să-i aparţină BCE.

Ministrul de Finanţe german, Wolfgan Schaeuble, şi-a declarat, duminică, disponibilitatea de a se ajunge la un compromis “înainte de Crăciun” şi de a lucra la crearea acestui mecanism nou în 2013, dar a insistat că BCE nu poate fi făcută responsabilă pentru toate cele 6.200 de bănci pe care nu le poate supraveghea – din Estonia până în Portugalia şi din Grecia până în Irlanda.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: