Unificarea fiscală şi bugetară a Europei. Pro şi contra

În încercarea de a găsi o ieşire onorabilă din criza cu care se confruntă statele membre, Uniunea Europeană trebuie să ia cât mai rapid o serie de decizii istorice. Fără integrarea fiscală şi bugetară, moneda unică şi coeziunea nu pot fi susţinute în mod eficient. Timpul e scurt: toată lumea e cu ochii pe summitul din 9 decembrie, unde se aşteaptă reglementări concrete ale unificării bugetare şi fiscale.

Armonizarea intereselor este esenţială, date fiind diferenţele majore în evoluţia competitivităţii şi în acordarea de beneficii sociale, mai mult sau mai puţin sustenabile pe termen lung, cu potenţial important de a genera deficite structurale.

Patru argumente pro

1.Coordonarea politicilor fiscale şi bugetare ar permite o amplificare a efectelor, în locul disipării energiilor în dispute interne, cu rezultate de multe ori negative pentru raporturile cu celelalte centre mondiale de putere economică şi politice.

Din motive electorale, limitarea deficitelor nu se poate face fără o presiune puternică din exterior.

2.Un cadru fiscal comun şi instituţii comune puternice, dotate cu buget corespunzător şi cu personal competent, ar permite alinierea la cele mai performante practici bugetare şi o politică monetară eficientă. Contraponderea la SUA, China sau Japonia nu poate fi asigurată decât de un bloc omogen şi solid.

3.Garanţiile oferite de fiecare stat în parte nu sunt suficiente pentru a sensibiliza investitorii internaţionali. Obligaţiunile emise în numele zonei euro ar repartiza şi disipa riscurile, evitând atacurile speculative ţintite asupra unui stat anume, aflat în dificultate.

În contrapartidă, responsabilizarea naţională faţă de obiectivele comune ar descuraja măsurile neconforme cu stabilitatea financiară.

4.Reducerea decalajelor dintre nivelurile de trai şi diminuarea sărăciei, concentrată în sudul şi estul UE, presupune o uniformizare a condiţiilor de operare oferite corporaţiilor europene şi transferuri mult mai importante de bani către zonele defavorizate. Corupţia asociată ar fi mult limitată, resursele existente pentru dezvoltare mai bine utilizate.

Chiar şi nemulţumiţi de destinaţiile banilor, contributorii mai bogaţi ar fi convinşi de legalitatea şi utilitatea alocărilor.

Patru argumente contra

1.Cedarea de suveranitate naţională nu este de natură să asigure supravieţuirea politică a celor care ar accepta un calendar rapid de integrare fiscală şi bugetară.

Asumarea răspunderii unora pentru erorile altora este argumentul cel mai important, în condiţiile în care solidaritatea şi sentimentul apartenenţei la un spaţiu social şi cultural comun rămân deocamdată la stadiul de deziderat.

2.Dificultăţile de integare a Marii Britanii şi a ţărilor nordice, rămase parţial cu nostalgia spaţiului de liber schimb şi cu o tradiţie a autonomiei extinse la toate nivelurile, pot compromite şi, oricum, vor întârzia proiectul unificării fiscale şi bugetare.

Procedurile birocratice actuale sunt destul de greoaie, iar ratificarea la nivel naţional s-a dovedit a fi problematică.

3.Controlul centralizat la Bruxelles vine, cel puţin aparent, în contradicţie cu particularităţile regionale şi eforturile de descentralizare întreprinse inclusiv de România.

Setul de reguli, softul intern comun gândit pentru Europa ar trebui să poată fi atât de performant, încât să se grefeze pe toate hardurile naţionale. Din orice generaţie de performanţă şi cu orice dificultăţi de translaţie.

(Citeşte mai mult pe cronicaeuropeana.ro)