cursdeguvernare

marți

15 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Ungureanu: Legea sănătății – obiectiv principal. Discursul lui Ponta, dezirabil. Crin Antonescu are o vârstă

14 martie, 2012

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a declarat, marţi, la Antena 3, că viitoarea lege a sănătăţii este unul dintre obiectivele sale și poate fi reconstruită. Guvernul va dezbate, vineri, o lege privind pachetul energetic, pentru care premierul a vorbit marți și cu președintele PSD, Victor Ponta. În plan politic, Ungureanu și-a exprimat ostentativ admirația pentru discursul lui Ponta din parlament, de la învestitura Guvernului, și l-a ironizat ușor pe liderul liberal Crin Antonescu.

Pemierul Mihai-Răzvan Ungureanu vrea să reia dezbaterea pe Legea sănătății, pe care o consideră un obiectiv prioritar, în condițiile în care actualul său mandat ține până în noiembrie, iar în coaliția de guvernare UDMR se opune acestei reforme anul acesta.

”În ceea ce priveşte sistemul de sănătate, unul dintre obiectivele mele este lgea sănătăţii, o lege care, în dezbatere publică, poate fi reconstruită, poate fi adaptată, poate intra în formula de acceptare publică necesară în aşa fel încât efectul social şi economic să se producă la timp” a spus Ungureanu la Antena3.


El a susţinut că legea sănătății ar preveni crize precum lipsa recentă de mofină cu efect rapid, recent soluționată de guvern după o ședință de urgență.

”Cu o lege structurală a sănătăţii, asemenea cazuri, teoretic, n-ar trebui să se mai întâmple. Sunt convins că este un alt simptom al unei boli profunde, iar această boală profundă este boala care grevează sistemul naţional de sănătate”, a săus prim-ministrul.

La inițiativa și insistențele președintelui Traian Băsescu, în decembrie 2011, Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică un proiect al legii sănătăţii.

Proiectul de lege prevedea înlocuirea caselor județene de asigurări de sănătate cu firme private și instituia o concurență mai mare la fondurile publice în sistemul medical de urgență, față de serviciile de ambulanță ale statului sau SMURD.


Proiectul de lege a stârnit proteste care au degenerat în violențe de stradă, iar președintele Traian Băsescu și Ministerul Sănătăţii au retras din dezbatere publică, proiectul.

Majorarea salariilor și scăderea CAS – ipoteze de lucru

Mihai-Răzvan Ungureanu a lăsat să se înțeleagă că majorarea salariilor bugetarilor este prioritară în fața reducerii contribuțiilor la asigurările sociale, însă cele două mpsuri, care trebuie să se succeadă, sunt doar ipoteze de lucru.

”Tentaţia este să pui cele două opţiuni în contradicţie, când de fapt ele se succed în modul în care au fost expuse. Mărirea salariilor bugetarilor este parte din programul de guvernare. Deci ceea ce a spus preşedintele în Parlament nu este altceva decât accentuarea acestui prim punct din capitolul 18 al programului de guvernare. Exista oricum acest scenariu în mintea noastră în momentul în care am preluat guvernarea. (…)În situaţia aceasta, toate calculele de previziune pe care le facem sunt în acest moment analize de lucru. Să dea Dumnezeu să se poată”, a afirmat premierul.

Referitor la reducerea CAS, el s-a arătat mai ezitant decât în cazul majorării salariilor bugetarilor.

”Am simţit nevoia să dau un mesaj care să fie de încurajare în mediul privat şi am vorbit despre CAS fără să dau un termen de timp şi fără să spun că este o chestiune care trebuie să vină imediat, peste noapte”, a mai arătat primul-ministru.

Ungureanu l-a sunat marți pe Ponta

Primul-ministru a dezvăluit că l-a sunat marți pe președintele PSD, Victor Ponta, pentru relansarea dialogului cu opoziția, în contextul priorităților legislative ale Guvernului.

Ungureanu a susținut că unul dintre motivele telefonului dat lui Ponta este un proiect de lege pentru care Guvernul se reunește vineri în ședință extraordinară pentru a-l înainta Parlamentului spre dezbatere și adoptare.

”Vineri, într-o şedinţă de guvern extraordinară, urmează să discutăm proiectul de lege, evident pentru a-l avansa spre parlament, pentru pachetul de energie. Ceea ce intră în interiorul acestei iniţiative legislative este crucial important pentru România”, a spus Ungureanu, la Antena 3.

”Mă va ierta domnul preşedinte Ponta şi vă fac o confidenţă, chiar dacă n-a avut această înţelegere cu domnia sa, noi ne-am auzit la telefon şi în această după-amiază. A fost un telefon pe care am considerat că e normal să-l dau. Nu e vorba de o consultare, e vorba de nevoia de a ne întâlni pentru a discuta priorităţile legislative esenţiale care ne aşteaptă pe perioada care urmează, între care pachetul de energie despre care i-am spus, ştiind foarte bine că toţi ceilalţi reprezentanţi ai partidelor din arcul guvernamental cunosc această chestiune şi mi se pare corect politic, dar şi democratic ca preşedintele PSD să cunoască acest lucru”, a mai spăus Ungureanu.

El a susținut că Puterea și Opoziția trebuie să reia și să întrețină dialogul pentru proiectele prioritare.

”Mi se pare nu doar corect etic, mi se pare corect politic ca în dezbaterea legii care vizează pachetul de energie să fie prezentă şi Opoziţia şi Puterea. Este un exemplu, tot aşa cum cred că pentru chestiuni de interes naţional dialogul transpartinic este esenţial, de la Schengen la Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Toate acestea se tratează la nivelul unui Parlament reunit în formulă completă”, a susținut șeful Guvernului.

Premierul nu a apucat, încă, să-l sune și pe Crin Antonescu: ”N-am apucat să-l sun, dar îl voi suna şi pe domnia sa, evident”.

Ungureanu despre:

  • Discursul binevoitor al lui Ponta, de la învestirea Cabinetului. ”Mie mi s-a părut că este proba revelatorie a unui tip de comportament politic care este dezirabil în generaţia din care faceţi dumneavoastră parte, din care face domnul preşedinte Ponta parte, din care fac şi eu parte. Bun-simţ, corectitudine politică, critică – însă spusă în termenii celei mai urbane şi mai adecvate expresii. Parlament de culoare europeană se numeşte acest lucru, fără invective, fără explozii de personalitate. Vă rog să mă credeţi că prin ceea ce a făcut domnul preşedinte Ponta, prin replica la discursul de învestitură, mi s-a părut a fi normalitatea însăşi”
  • Tinerețea lui Crin Antonescu. ”Există şi generaţii de gândire, nu doar generaţii de vârstă. Altminteri, îl excludeţi pe domnul preşedinte Antonescu din generaţia noastră, că are o vârstă domnia sa, totuşi”.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: