3 decembrie, 2021

Ungaria încearcă să blocheze participarea Uniunii Europene la summitul democrației organizat săptămâna viitoare de președintele american Joe Biden, întrucât nu a fost invitată la această întrunire, scrie Euractiv. La acest summit virtual participă peste 100 de țări, iar Ungaria este singurul stat membru UE neivitat.

Reprezentantul Budapestei la întâlnirea de miercuri a ambasadorilor UE, Ungaria s-a exprimat împotriva participării comune a Uniunii la reuniunea de joia viitoare și a încercat blocarea participării blocului comunitar prin invocarea tratatelor europene.

Gergely Gulyás, șeful cancelariei premierului Viktor Orbán, a declarat că fără participarea Ungariei nu poate exista o poziție comună a UE, iar Tratatul UE impune unanimitatea în ceea ce privește chestiunile legate de politicile internaționale.


De asemenea, acesta a acuzat SUA că ar avea probleme mult mai grave decât Ungaria în ceea ce privește democrația.

„Dacă putem ajuta și America crede că are nevoie de sfaturile noastre, îi stăm la dispoziție. În Ungaria nu suntem în punctul în care o treime din electorat crede că alegerile democratice au fost trucate și sper să nici nu ajungem acolo”, a declarat Gergely Gulyás.

Președintele american Joe Biden a invitat peste 100 de țări la summitul virtual ce va avea loc pe 9-10 decembrie cu scopul de a consolida întărirea frontului democratic în fața agresiunilor Chinei și ale Rusiei.

În pofida disputelor sale cu Bruxelles-ul privind respectarea statului de drept, Polonia a fost invitată la summit, fiind un aliat-cheie al Washingtonului în Europa de Est.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: