joi

25 aprilie, 2024

22 mai, 2015

gazeUngaria, România, Bulgaria şi Slovacia urmează să semneze un acord de interconectare a reţelelor lor de gaze naturale care să permită şi tranzitul invers, a anunţat ministrul ungur al Afacerilor Externe şi Comerţului Peter Szijjarto pe postul public ungar de televiziune M1, relatează Mediafax.

Acordul urmăreşte să sporească securitatea aprovizionării cu energie a tuturor celor patru ţări, a subliniat Peter Szijjarto. Partenerii pot accesa atât fonduri europene, cât şi bani de la bugetele naţionale pentru finanţarea investiţiilor necesare, a adăugat el.

În contextul renunţării la proiectele Nabucco şi South Stream, este necesar ca statele din regiune să caute noi oportunităţi şi soluţii pentru diversificarea aprovizionării cu gaze naturale, a spus ministrul.


„Atât timp cât reţelele de gaze din regiune nu sunt conectate şi atât timp cât nu se investeşte într-o conductă strategică, nu putem vorbi despre securitate energetică în Europa Centrală”, a subliniat Szijjarto.
Acordul urma să fie semnat la summitul Parteneriatului estic de la Riga, a anunţat el.

Exploatarea comercială a unei interconexiuni între reţele din Ungaria şi Slovacia urmează să devină operaţională în această vară, iar Ungaria şi România lucrează să stabilească un flux invers între reţelelor lor de gaze.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: