Ungaria a interzis toate exporturile de cereale invocând creşterea preţurilor în urma invaziei ruse în Ucraina, iar alimentele se scumpesc la nivel global.
Anunțul privind decretul guvernamental maghiar de interdicţie a fost făcut de ministrul agriculturii, Istvan Nagy, la postul de televiziune RTL, citat de Reuters.
Indicele FAO al prețurilor cerealelor a crescut cu 3,0% în februarie, la porumb cu 5,1% și la grâu cu 2,1%, reflectând în mare parte incertitudinea cu privire la fluxurile globale de aprovizionare din porturile Mării Negre, potrivit Agenția ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO).
Rusia și Ucraina dețin ponderi uriașe pe piața cerealelor.
Sunt responsabile pentru mai mult de un sfert din comerţul mondial cu grâu, o cincime din vânzările mondiale de porumb şi 80% din exporturile de ulei de floarea soarelui.
Scumpirea alimentelor
Grâul și porumbul se scumpiseră cu peste 5% la Chicago Board of Trade (CBOT), cea mai mare bursă de mărfuri din lume, încă odată cu comasarea de trupe rusești la graniza ucrainiană, iar în prima zi a invaziei Ucrainei de către Rusia – cu aproape 6%.
Toate alimentele se scumpesc. Prețurile alimentelor la nivel mondial au atins un nivel record în februarie, după o creștere a uleiurilor vegetale și a produselor lactate de 24,1% față de an, a anunțat vineri FAO
Indicele FAO, care urmărește prețurile celor mai comercializate mărfuri alimentare la nivel global, a înregistrat o medie de 140,7 puncte luna trecută, față de 135,4, revizuită în scădere în ianuarie.
Prețurile mai mari la alimente au contribuit la amplificarea creșterii inflației, pe măsură ce economiile își revin după criza coronavirusului, iar FAO a avertizat că costurile mai mari pun în pericol populațiile mai sărace din țările care depind de importuri.
Războiul din Ucraina este doar una dintre explicații
Îngrijorările legate de condițiile culturilor și de disponibilitățile de export au oferit doar o explicație parțială a creșterii prețurilor la alimente la nivel mondial, potrivit economistului FAO, Upali Galketi Aratchilage.
„Un impuls mult mai mare pentru inflația prețurilor alimentelor vine din exteriorul producției alimentare, în special din sectorul energiei, al îngrășămintelor și al furajelor”, a spus economistul citat de Reuters.
Acești factori „tind să strângă marjele de profit ale producătorilor de alimente, descurajându-i să investească și să extindă producția”.
Datele pentru raportul din februarie au fost în mare parte compilate înainte de invazia rusă a Ucrainei. Preocupările cu privire la tensiunile din zona Mării Negre cântăreau deja pe piețele agricole chiar înainte de izbucnirea violenței, dar analiștii avertizează că un conflict prelungit ar putea avea un impact major asupra exporturilor de cereale.