Ungaria intenționează să blocheze adoptarea bugetului multianual UE, implicit și Planul de relansare economică, din cauza condiționării fondurilor de respectarea statului de drept, a confirmat luni purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, transmite Reuters.
Reprezentanții permanenți la UE ai statelor membre se vor întâlni luni după-masa la Bruxelles pentru a discuta despre bugetul pe 2021-2027 al blocului comunitar.
Ziarul maghiar Portofolio a scris că președinția germană a UE va cere guvernelor să își exprime poziția politică vizavi de condiționarea fondurilor de respectarea statului de drept.
Premierul Viktor Orban a trimis deja o scrisoare instituțiilor UE în care a avertizat cu folosirea dreptului de veto asupra bugetului multianual iar în luna iulie parlamentul de la Budapesta a adoptat o rezoluție prin care cere guvernului să nu accepte asemenea condiții.
Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta, Zoltan Kovacs, a declarat că Ungaria se va prezenta la reuniunea de la Bruxelles cu un mandat clar acordat de parlament. Întrebat dacă asta înseamnă că Ungaria își va folosi dreptul de veto pentru a bloca bugetul UE și planul de stabilire a noilor resurse bugetare europene, Zoltan Kovacs a răspuns: „Deducția voastră este corectă”.
Guvernul premierului Viktor Orban este în conflict cu partenerii din UE de mai mulți ani, fiind acuzat de erodarea standardelor democratice.
Instituțiile UE au convenit ca accesul la viitoarele fonduri europene să fie condiționate de respectarea standardelor democratice ale Uniunii, multe atacate de guvernul ungar în ultimii ani.
Polonia a semnalat, săptămâna trecută, că are obiective similare cu Ungaria în ceea ce privește eliminarea mecanismelor de condiționalitate a accesului la fonduri europene.
Bugetul multianual UE trebuie aprobat de Consiliu cu unanimitate.