Un român din opt, sub privare materială severă. Copiii, mai afectați decât pensionarii

România a urcat pe antepenultima poziție în UE la privare materială severă, cu un procentaj de 12,6% din populație, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul 2019. Deși ne situăm astfel la o proporție de o persoană din opt, stăm ceva mai bine decât alte două state balcanice, Bulgaria (19,9%, ceea ce ar fi cam de unu din cinci) și Grecia (15,9%). Față de care am evoluat mai bine, după ce în 2018 eram aproape la egalitate.

Pentru referință, trebuie să observăm, totuși, că am rămas la o valoare cu mult peste media UE, redusă la doar 5,6% anul trecut de la 10,2%, maximul local atins spre finalul crizei economice precedente, în 2012. Cele mai performante state în materie au fost Luxemburg (1,3%), Suedia (1,6%), Olanda și Finlanda ( fiecare cu 2,4%).

De reținut, imediat peste pragul de 2,5%, adică un singur cetățean din 40, apar state din fostul bloc estic: Slovenia, cu 2,6%, alături de Danemarca și Cehia cu 2,7%, valoare consemnată și de Germania, ușor sub nivelul din Austria (2,9%). Cu doar 3,6%, Polonia este și ea mult sub media UE.

La nivelul Uniunii, cele mai afectate de sărăcie materială sunt gospodăriile care includ un singur adult cu copii (10,4%), urmate de cele care includ un singur adult sub 65 de ani, cu 9,4%. Acolo unde sunt prezenți doi adulți sau mai mult, ratele sunt mult mai mici, de doar 4,4% la cei fără copii și 5,1% în cazul celor care au copii.

Particularitățile pe grupe de vârstă

Pentru poziționarea față de media UE la nivelul grupelor de vârstă, vă prezentăm și situația detaliată de Eurostat. Interesant, se poate constata o distribuție remarcabil de apropiată după numărul de ani, păstrând proporțiile, dar avem și deosebiri care asupra cărora factorii de decizie în politica socială să se aplece mai atent.

Cea mai importantă particularitate este evidențierea mult mai clară în zona de sărăcie a copiilor de vârstă școlară. Ceea ce se corelează cu rata mare de abandon școlar și cu diminuarea șanselor de reușită în viață, pe termen mediu, dar și cu problemele pe care le vom avea în sistemul de pensii clasic pe termen lung.

Practic, datele sugerează că majorarea alocației pentru copii ar fi prioritară din perspectiva privării materiale severe față de majorarea pensiilor. Unde, paradoxal și nu prea sărăcia este mai mare ÎNAINTE de vârsta de pensionare și nu după atingerea ei ( de altfel, pe model european, foarte probabil pentru cei care nu-și mai pot găsi de lucru dar nu ating nici ștacheta stabilită pentru pilonul I).

În fine, diferența de numai un punct procentual dintre salariații „în putere” și pensionarii pe motiv de vârstă, corelată cu „uitarea” indexării pensiei minime la 704 lei, ar indica drept mult mai utilă creșterea cu 40%, spre 1.000 de lei pe lună, a pensiei minime. Nu o majorare generală și destul de bizară, deoarece indicatorul de la grupa 65 -74 de ani este SUB media națională.

Notă metodologică:

Privarea materială severă a fost definită de Eurostat drept incapacitatea unei persoane de a îndeplini cel puţin patru criterii din următoarea listă:

1.Plata la timp a facturilor ( rate, chirie, facturi de utilităţi etc.)

2.Să păstreze o temperatură adecvată în casă

3.Să facă faţă unor cheltuieli neaşteptate.

4.Să mănânce carne, pui sau peşte sau echivalentul vegetarian în mod regulat.

5.Să-şi permită o vacanţă de o săptămână departe de casă.

6.Televizor

7.Maşină de spălat

8.Automobil

9.Telefon