Deşi datoria externă pe termen mediu şi lung (DETML) a scăzut sistematic în ultimii patru ani prin raportare la PIB, suma plătită pentru această datorie a continuat să crească, inclusiv ca procentaj din PIB.
Efortul bugetar în acest sens pe primele patru luni din 2018 a fost cu 1,8 miliarde de lei (sau 56%) mai mare decât pe primele patru luni din 2017.
Media ratei dobânzilor la creditele angajate de stat pe termen lung utilizată pentru scopuri de convergenţă pe primele patru luni din 2018 a creditelor angajate de stat pe termen lung a urcat la 4,43%/pe an, în timp ce pe primele patru luni din 2017 a fost de 3,87%, valoare semnificativ mai redusă.
Reamintim că, în cea mai mare parte, creditele deja contractate nu sunt achitate efectiv, ci „rostogolite”, adică se contractează noi împrumuturi în valoare echivalentă. Dar asta se face la rata practicată de piaţă în acel moment iar dobânzile se vor achita în continuare. Ceea ce înseamnă că, pentru aceeaşi sumă împrumutată se achita o altă dobândă.
Desigur, nu întregul stoc de datorie externă trebuie „adus la zi” odată cu dobânzile aferente, dar intersectarea ponderii datoriei în PIB cu dobânda medie pe o perioadă de timp suficient de mare pentru a oferi o imagine solidă a situaţiei, oferă posibilitatea de a trage concluzii pertinente în privinţa deciziilor de oportunitate în contractarea de noi datorii.
În urmă cu doi ani am beneficiat de rate relative mici ale dobânzilor la care puteam prelungi scadenţa creditelor deja contractate sau lua credite suplimentare.
Singura țară pentru care dobânzile cresc
Iată, însă, cum arată evoluţia ratei dobânzilor la creditele angajate de stat pe termen lung utilizată pentru scopuri de convergenţă pe ultimele 20 de luni:
Din păcate, suntem singura ţară din fostul bloc socialist care a aderat la UE în care situaţia s-a înrăutăţit faţă de aprilie 2017, cu excepţia Cehiei (care beneficia pe atunci de o dobândă excepţională, mai mică de un procent şi a rămas şi acum cu cea mai mica valoare, excepţie făcând Bulgaria, care are moneda indexată la euro).
De altfel, Cehia a făcut o ajustare şi mai drastică decât noi a ponderii datoriei publice în PIB, de la 42,2% în 2014 până la 34,6% în 2017, adică de la o valoare situată peste a noastră la una situată mai ceva mai jos, chiar dacă, în termenii prezentaţi mai sus, ar plăti pentru dobânzi de doar 0,61% din PIB.
Pentru a lămuri de unde le-a venit inspiraţia, vă prezentăm cum arată linia de evoluţie a datoriei externe a Germaniei din 2014 încoace, potrivit datelor oficiale prezentate de Eurostat:
Asta cu precizarea că rata medie a dobânzilor la care s-a împrumutat statul german a fost cu mult mai avantajoasă decât în cazul statelor prezentate anterior. Pornită de la doar 0,22% în aprilie 2017, a urcat la 0,54% ca medie pe primele patru luni din 2018. În plus, ţinta de a respecta limita de 60% impusă la Maastricht pare destul de clară.
Chiar şi ţările care şi-ar fi putut permite creşteri de datorie ca pondere în PIB ( dobânzile fiind în scădere), nu au marşat la această posibilitate. Nu doar cele situate peste limita de 60%, precum Croaţia (de la 84% în 2014 a coborât la 78% în 2017) sau Ungaria (de la 76,6% la 73,6%), dar chiar şi vecinii bulgari ( de la 27,0% la 25,4%). Excepţia marginală este Polonia ( care a plecat de la 50,3% în 2014, a urcat la 54,2% în 2016 dar s-a ajustat apoi până la 50,6% în 2017).
Aşadar, date fiind evoluţiile de pe pieţele internaţionale, pentru a limita o creştere semnificativă a obligaţiilor de plată cu dobânzile, ar trebui să fim ceva mai atenţi la ţările din regiune şi la cele care dau tonul în UE. Adică să ne concentrăm pe fondurile europene nerambursabile şi să păstrăm trendul de ajustare a ponderii datoriei externe în PIB.
Urmărește-ne pe Google News
