Paradigma stânga-dreapta nu se aplică în România. Majoritatea partidelor romanesti nu au un element ferm de ancorare ideologică. Multe ar fi cauzele acestei lipse, totusi factorul primordial a fost si ramane lipsa unei economii de piata adevarate. Marii “oligarhi” ai Romaniei, pe care eu ii denumesc deseori “oligarhii rosii” sau “baronii tâlhari”, s-au îmbogăţit exploatând legăturile pe care le aveau cu statul pre- şi post-1989.
Din punctul de vedere al intereselor lor, faramitarea politicii romanesti si transformarea ei intr-un amalgam de fracţiuni si nu partide adevărate este interesul de baza al acestor “baroni tâlhari” ai secolului XXI-lea. Una din placerile cititorilor de presa o reprezinta musai descrierile metaforice ale jurnalistilor politici, care descriu scena politica asemanator unui teren de fotbal. Sintagme de genul “culoar de stanga” sau “culoar de dreapta” sunt prezente zilnic in presa romaneasca, indiferent despre ce este vorba. Un partid, o alianta care a fost, una care este sau una care va fi. Publicul care se considera informat este majoritar de dreapta, de stanga sau de centru-dreapta si respectiv centru-stanga.
Nu s-a nascut politician care sa nu vorbeasca in numele “cetăţeanului,” problema ar fi reprezentata prin faptul ca acest cetăţean este atat de versatil si actioneaza atat de diferit ca este aproape imposibil sa definesti trasaturi comune in “gandirea politica a cetăţeanului.” In aceasta perioada de “pseudo-reforme” si cautari “pseudo-doctrinare,” trebuie sa mentionez ca “cetateanul” simplu, membru majoritar al “poporului,” nu se intereseaza in nici un fel de doctrine si nici de orientari politice. “Cetateanul” din Romania este intotdeauna de dreapta, dar doreste masuri economic-sociale de stanga; in acelasi mod exista preponderenta pentru ceea ce inspira candidatul decat ceea ce este el de fapt, retorica candidatilor si sentimentele “cetateanului” concureaza intotdeauna cu ratiunea si adevaratul bun-simt.
Din nefericire, nici Europa nu este scutita de fenomene “pseudo-doctrinare,” in cautarea fenomenului pe care l-am numit mai sus “gandirea politica a cetăţeanului.” La conducerea majoritatii statelor europene s-au perindat pe rand liberalismul, conservatorismul si socialismul, fiecare cu o viziune mai mult sau mai putin coerenta asupra economiei si a societatii in care actionau. Bineinteles ca in unele foste tari comuniste au existat (si mai exista) simulacre in care singura legatura cu aceste doctrine a fost numai eticheta – exemplul cel mai facil fiind Romania.
In anii ‘70, ’80 si ’90 ai secolului trecut, anii cristalizarii conceptului Unionist European, progresul, pacea si bunastarea au fost identificate cu “statul social”, stat care s-a crezut destul de puternic pentru a produce suficient pentru a intretine aceasta utopie. Stanga a fost reprezentata de social-democratia si dreapta creştin-democratica. Ambele garantand intr-un fel sau altul mentinerea acestui stat utopic. Singura discrepanta in acest décor idilic a fost bineinteles guvernarea Thatcher in Marea Britanie, reprezentand un hard-core consevator, care dupa parerea mea a facut numai bine economiei britance pustiite aproape de un deceniu si jumatate de guvernarile socialiste ale lui Callaghan (76-79) si Wilson (74 – 76 si 64-70), cu un singur si nefericit episod conservator reprezentat de Edward Heath (70-74).
Corifeii Unionismului European au inteles extrem de iute necesitatea unei integrari economice rapide pentru sustinerea utopiilor create in deceniile mentionate mai sus. Teza de baza a fost “too big to fail,” teza care impingea spre o integrare economica care sa creeze o putere greu de invins economic si o crestere suficienta prin aderarea statelor din Estul fost comunist care asigura aceasta crestere prin pietele lor “virgine” si cu un potential de 250 de milioane de noi cetateni-consumatori. Teoretic, teza a putut sa fie functionala daca nu ar fi fost declansat “tsunamiul economico-financiar – 2008”. O anologie simpla ar putea asemui situatia in Europa cu dezastrul nuclear de la Fukushima-Daiichi in Japonia. Nu a fost numai un cutremur de gradul 9, ci a fost si un tsunami. Digurile de 4-6 metri nu puteau opri valuri de 14-16 metri. Teza “too big to fail” a fost pusa si este in continuare pusa sub un mare semn de intrebare. S-a dovedit ca integrarea economica nu poate fi eficienta fara o integrare politica paralela si nici nu poate satisface un nivel de viata ridicat bazat pe indatorarea suveranelor (state) care o asigura. Ipotezele de lucru ale Unionismului European s-au dovedit derizorii. Daca cetatenii unor state mint, de ce nu ar minti politicienii lor. Masluirea adevarurilor in statele numite PIIGS au adus Europa la situatia in care se afla astazi.
Acum aproape un an, scriam intr-un articol doctrinar depre necesitatea unei noi viziuni legate de o posibila coagulare a unei drepte romanesti:
[…] Cine crede ca neo-liberalismul, neo-consevatorismul sau libertarianismul va conduce vreo data Romania se insala amarnic. Numai o dreapta sociala poate reusi in Romania, adevarat, nu pe gustul meu, de fapt departe de el, dar o analiza corecta trebuie facuta conform altor reguli decat simpatiile personale. […]
Cred ca a venit timpul sa discutam putin despre aceasta “dreapta sociala”. Intr-un articol de zile mari, publicat in The economist “Inequality and the world economy – True Progressivism”, sunt dezvoltate o parte din ideile pe care le includeam eu sub titulatura de “dreapta sociala”. Scrie The Economist:
“ În esență, asistăm la un eșec doctrinar. Dreapta nu este convinsă că inegalitatea socială reprezintă o problemă în sine. Stânga a căpătat o fixație pentru creșterea impozitelor pe averi și pentru îngroșarea aparatului public – oricum disproporționat de mare, după standardele unora ca Roosevelt sau Lloyd George. Este timpul ca societatea pe ansamblu să capete o viziune cu totul nouă: să-i spunem progresism autentic.
Chiar este nevoie de o strategie pro-echitate? Să nu uităm că două forțe gemene importante – globalizarea și inovația tehnică – au dus, în realitate, la disiparea inegalităților la nivel global, statele sărace începând să le prindă din urmă pe cele avute. În interiorul granițelor, însă, lucrurile stau complet diferit. Peste două treimi din populația lumii bogate trăiește în țări în care disparitățile sociale s-au adâncit, adesea îngrijorător.
[…] În altă ordine de idei, un pic de inegalitate nu strică deloc economiei. Stârnește competiția și apetitul pentru risc și îi recompensează pe cei care sunt dispuși să inoveze, ducând la progresul economic. Doar că, acum, vorbim de un grad de inechitate ineficient și chiar nociv pentru dezvoltarea ulterioară. Niciunde nu se vede mai bine această tendință decât în lumea emergentă. În China, creditarea a devenit apanajul companiilor de stat și al persoanelor „cu relații“. În India și Rusia, povestea arată la fel, diferența constând doar în specificul local. În lumea bogată, favoritismele sunt în continuare în floare, însă se fac în spatele ușilor închise. Faptul că mahării de pe Wall Street acumulează în continuare o felie prea mare din bogăția Americii este o consecință a subvențiilor acordate de stat megabăncilor considerate „prea mari ca să falimenteze“. […]
Cred ca sfarsitul articolului din The economist este cel care indica exact de unde incepe aceasta “dreapta sociala” si in viziunea mea, citez:
[…] “Eșecul egalitarismului stângist este chiar mai răsunător. În Occident, statele asistențiale au rămas fără bani, economia le-a stat în loc, iar inegalitatea a ajuns la loc de cinste. Iar singurul răspuns al stângii este umflarea impozitelor aplicate celor care dețin, dar și generează bogăția. Domnii Obama, Miliband și Hollande trebuie să vină cu soluții care să garanteze atât dreptate socială, cât și progres economic. Altfel, toată lumea va avea de pierdut.” […]
Bibliografie si citate:
The economist “Inequality and the world economy – True Progressivism”
Urmărește-ne pe Google News
2 răspunsuri
1.Ceeace arata autorul, este real,in privinta PNL si PDL, ambele lipsite de o ideologie de dreapta.
PNL a absolutizat rolul pietei in economie,”eliminind” statul din rolul sau firesc,de a fi constructorul proiectelor dezvoltarii economice.Asa se explica, cum, odata cu criza,Romania s-a prabusit economic,lipsita de orice proiecte nationale pro-active, capabile sa recupereze din pierderile de intreprinderi si locuri de munca,existente in 2008.Atitudinea pro-activa a statului liberal, era cu atit mai oportuna, cu cit Romania avea o populatie ocupata in proprtie de numai 20 la suta,comparativ cu cea de 40-50 la suta ,din UE.
PDL este lipsit de orice ideologie,ceeace i-a facut lesnicioasa,evolutia sa cind pe stinga, cind pe dreapta,dupa cum i se parea ca se afla,pe valul oportunist european.
In schimb, PSD are o ideologie politice,economica si sociala bine trasata,acoperind toata plaja problematicii ideologiei de stinga.
Daca ideologia poltica este oarecum simplista, cea economica lipsita de instrumente si viziune programatica pro-activa, care sa fi fost finalizata cu un „program de reindustrializare”(obiectiv considerat corect,de Adrian Nastase,drept esenta procesului de restructurare economica),ori cea sociala aglomerata de populisme, asta-i atceva.
Esta prea mult, sa ceri cuiva sa faca totul deodata, la modul complet si absolut perfect.
A.Nastase a fost ideologul politic, economic si social care a asigurat un inceput fertil ideologiei, urmind ca profesionistii de statura academica in domeniu, sa aduca la zi si perfectiune, cea mai insemnata lucrarea politica si economica a stingii:”Romania Europeana”.
2.Daca in Vest, problema care se pune acut, este cea a echitatii in impartirea bogatiei, la noi cred ca inainte de toate,trebuie sa ne intrebam cum vom produce, ceeace ar trebui sa impartim in viitor,intre bogati si salariati?
Acei bogati-tilhari au devenit o realitate economica si sociala, iar problema nu este cum sa-i „taxam” ca moguli, ci asupra modului in care, sa-i cuprindem intr-un concept activ in procesul de dezvoltare economica,incit averea si experienta lor „comerciala” sa poata fi investita/valorificata in dezvoltare,in locul criticilor gratuite si fara finalitate.
Fara a cuprinde Romania intr-un progam de reconstructie industriala, care sa canalizeze resursele si experienta acestor „oligarhi rosii” catre crearea de noi intreprinderi si locuri de munca,averea statului,”privatizata” in favoarea lor, ramine pierduta vesnic ,pentru cetateanul perdant al banilor fostelor intreprinderi si cei bugetari,sifonati de acestia.
De altfel, era o naivitate economica,sa fi crezut cineva, ca „omul si cuponul” putea fi solutia capitalismului romanesc si aceasta pomana tip „partile sociale” ale lui Ceausescu,va ferici salariatii!
3. Dincolo de existenta sau lipsa ideologiilor,imitarea externa nu are teren de aplicare, Guvernul si politicienii trebuind sa plece de la ceeace exista si asa cum sintem, deoarece o potentiala schimbare nu sta in Lideri, Carisme,Ideologii,UE,etc., ci numai intr-un program de reconstructie economica si industriala.
Singura „zona luminoasa” de unde putem „aduce” ceva nou si fezabil, este cea a „tigrilor asiatici”, care fara ideologii, fara carisme, numai cu proiecte de industializare au reusit sa iasa din semi-feudalism, analfabetism,agricultura de subzistenta,lipsa industriei,etc.
Tigrii asiatici,erau acum 40 de ani, un fel de Romanie agrara si mult mai saraca,conceptul de industrializare, fiind „firul rosu” al gindirii economice al intregii zone asiatice respective!
Iata modelul nostru,fara sa mai ne batem capul cu intrebari ideologice „existentiale”, pe care putem sa le aminam, pina ajungem macar Polonia din urma.
Abia dupa aceea, va fi necesar sa alegem ce captalism ne va fi potrivit!
O dreapta sociala in Romania, poate fi benefica,ideala,ea fiind insa,numai rezultatul unui proces de dezvoltare economica industriala, rapida.Acest proiect, sta deja la dispozitia clasei politice, fiind „depus” ca oferta la Persedentie, inca din 2011!
Referitor la ideologia partidelor romanesti trebuie stabilit ca , idiferent de cum se autodefinesc partidele, ea este una singura si anume jefuirea avutiei nationale.
A vorbi macar si in treacat de filozofii politice in Romania inseamna a acoperi acest adevar trist. Clasa politica romaneasca este o mafie de talhari organizati in scopul exploatarii propriului popor. Vanzarea pe spaga a resurselor nationale si sumele imense risipite pe pe investitii precum autostrazile care lipsesc cu desavarsire stau dovada pentru aceasta. Clientelismul este „filosofia politica” care se aplica pe fata, fara nici o rusine, stimuland coruptia si incompetenta. Si Parlamentul este institutia „democratica” care da legi pentru jefuirea cat mai eficienta si cat mai la adapost de mana justitiei.
Acest cancer este generalizat si in afara aparitiei pe scena politica a unei personalitati politice oneste si puternice, precum si a unei noi filosofii politice care sa mobilizeze masele pentru actiuni democratice de deratizare sociala, lucrurile vat sfarsi in bai de sange. Nu cred ca suntem suficient de educati civic si nu cunoastem suficient de bine legitatile fenomenelor soaciale pentru a putea evita revolutii sangeroase asemenea celor din secolele trecute.
Vorbind de o noua filosofie politica, aceasta nu poate fi imaginata in afara unui substrat economic, pentru ca oamenii reali nu actioneaza fara un interes material.
In opinia mea acest substrat economic nu poate fi altul decat impartirea absolut echitabila a bagatiilor intre intreprinzatori si lucratori si anume fifty-fifty, adica singura imparteala care elimina exploatarea omului de catre om.( Cine crede ca filosofia politica a lui Marx e de dat la gunoi cata vreme mai exista saracie lucie, se face vinovat de prostie crasa).