vineri

26 aprilie, 2024

2 martie, 2020

Nivelul de risc privind coronavirusul în Uniunea Europeană a fost modificat – de la scăzut spre moderat, la moderat spre ridicat – a declarat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Până în prezent, există 2.100 de cazuri de coronavirus confirmate și 38 de decese, în 18 state membre ale Uniunii Europene, a declarat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a precizat că nu există semnale că statele UE doresc să introducă controale la frontierele interne ca urmare a epidemiei de coronavirus.

Echipa care va coordona eforturile de stopare a epidemiei


Afirmațiile oficialilor europeni au fost făcute într-o conferință de presă susținută la Bruxelles de Ursula Von der Leyen, alături de cei cinci comisari din grupul care va coordona eforturile de stopare a Covid-19:

  • Janez Lenarcic (gestionarea crizelor) este președintele grupului
  • Stella Kyriakides (sănătate şi siguranţă alimentară)
  • Ylva Johansson (afaceri interne)
  • Adina Vălean (transporturi)
  • Paolo Gentiloni (economie).

Numărul deceselor a depășit la nivel global plafonul de 3.000 de persoane. Covid-19 a infectat cel puțin 88.000, din 60 de țări.

Creșteri alarmante ale numărului de cazuri noi s-au înregistrat în Italia, țara cea mai grav afectată din Europa.

În România, doar două persoane au fost confirmate ca pozitive la teste, iar alte 59 se află în carantină din cauza simptomelor și a faptului că s-au aflat în zone de risc sau în contact cu persoane bolnave. Alte 8.167 sunt izolate la domiciliu.

Achiziții la nivel UE pentru echipamente de protecție


De asemenea, arată un comunicat al Comisiei Europene, legat de epidemia cu noul coronavirus:

  • La sfârșitul lunii aprilie, cel mai devreme, va fi semnat contractul de achiziție centralizată pentru echipamente de protecție personală destinate unui număr de 20 de state membre.
  • Comisarul european Vera  Jourová se va întâlni cu reprezentanții giganților tech pentru a discuta problema dezinformării în contextul epidemiei Covid-19. Se va evalua situația, pentru a vedea dacă sunt necesare mai multe măsuri în vederea atenuării riscurilor dezinformării.

Google și Microsoft mută în Vietnam și Thailanda parte din producția din China

Epidemia de Covid-19 a determinat Google și Microsoft să accelereze procedurile de mutare a unei părți din producția de telefoane și tablete din China, către Vietnam și Thailanda.

Aproximativ 100 de companii aeriene au anunțat prelungirea datei până la care suspendă rutele spre China sau reduc numărul aeronavelor ce vor zbura spre această țară, dra și alte state afectate de epidemie: Italia și Iran.

Lufthansa, cel mai mare operator aerian din Europa (după venituri) a anunțat, luni, că va suspenda toate zborurile spre China, până la data de 24 aprilie, și spre Teheran, până la data de 30 aprilie, din cauza epidemiei de coronavirus.

De asemenea, compania aeriană a anunțat că va schimba programul curselor aeriene spre nordul Italiei.

Franța a anunțat că a intrat în faza a doua a epidemiei, are 130 de cazuri de coronavirus, dintre care nouă persoane se află internate în stare gravă, și a înregistrat două decese la persoane cu probleme medicale cronice, iar 12 persoane s-au însănătoșit și au fost externate.

Sediul european al Nike, în carantină

Sediul european al companiei Nike (aflat în Hilversum, Țările de Jos), unde lucrează, aproximativ 2.000 de persoane, a fost închis luni şi marţi pentru dezinfectare, după ce un colaborator al companiei a fost testat pozitiv cu coronavirus şi plasat acasă în carantină pentru 14 zile.

Angajaţii vor afla marţi când se vor putea întoarce la serviciu.

Sediul central, din Beaverton (Oregon), SUA, a fost închis și el, ca măsură de prevenire.

Pandemia ar șterge jumătate din prognoza actuală – OECD

Miniștrii de Finanțe ai celor mai mari 7 economii ale lumii (cu excepția Chinei) vor decide „măsuri concertate” pentru a limita impactul epidemiei de coronavirus (Covid-19) asupra creşterii economice. Măsurile vor fi decise la o teleconferință din această săptămână, a anunțat ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, citat de Reuters.

Pe de altă parte, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a tăiat deja estimarea anterioară de creștere globală de la 2,9% , până la 2,4%, dar a avertizat că, dacă epidemia se transformă în pandemie, creșterea economică globală s-ar putea reduce la 1,5%, potrivit The Guardian.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: