sâmbătă

20 aprilie, 2024

21 octombrie, 2014

Ucraina a solicitat instituţiilor financiare internaţionale un împrumut suplimentar de 2 miliarde de euro, iar autorităţile Uniunii Europene analizează acestă solicitare, informează Reuters citându-l pe purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Simon O’Connor.

Ministrul ucrainean al energiei a fost marţi în Bruxells pentru negocieri cu omologul său rus şi cu comisarul european pentru energie, în încercarea de a rezolva disputa privind facturile la gaze naturale neachitate Moscovei de către Ucraina

“Angajamentul Comisiei de a ajuta Ucraina rămâne în vigoare”, a argumentat purtătorul de cuvânt.


În acest context însă, opinia ambasadorului rus pe lângă UE este însă alta. Într-un interviu acordat Euractiv.com, Vladimir Chizov spune că Ucraina contează pe “ajutorul internaţional” să îşi plătească datoria de 3,1 miliarde de dolari (2,42 miliarde de euro) pe care o are la Gazprom şi care trebuie plătită la sfârşitul acestei luni.

Ambsadorul rus a precizat că în întâlnirea din 17 octombrie de la Milano, liderii rus şiucrainean au stabilit un preţ mediu al miei de metri cubi de gaz de 385 de dolari, pentru gazul vândut în timpul iernii.

Pe de altă parte, fără gazul rusesc Ucraina riscă o catastrofă umanitară, a avertizat noua şefă a politicii externe a UE, Federica Mogherini. Iar dacă Ucraina va fura, din conductele care o traversează, gazul rusesc destinat Europei, Moscova a ameninţat că va sista livrările prin Ucraina.

În întâlnirea de la Milano s-a stabilit că ucraina va plăti Gazpromului 385 de dolari pe mia de metri cubi de gaz până în martie, în condiţiile în care acum gigantul rus practică un preţ de 485 de dolari pe mia de metri cubi.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: