La obiect

Semne de oboseală în industrie: Ritmul comenzilor noi – la cel mai scăzut nivel din iunie 2017

Comenzile noi în industria prelucrătoare au evoluat sub potențial pentru a treia lună consecutiv, confirmând astfel slăbiciunile sectorului, altfel spus „maturitatea ciclului investițional post-criză”, potrivit… Mai mult

13.05.2019

Chestiunea

Sistemul cu 15 ani de învățământ obligatoriu: lipsesc doar infrastructura, banii de investiții și posibilitatea de-a funcționa

Potrivit reformei elaborate de ministrul Ecaterina Andronescu, românii vor fi obligați să urmeze 15 ani în sistemul de educație, trei fiind învățământ preșcolar și ceilalți… Mai mult

13.05.2019

La obiect

Inflaţia rămâne peste 4%, s-a redus drastic spaţiul pentru revenirea spre 3% pe final de an

Preţurile de consum pentru populaţie au crescut în luna aprilie 2019 cu 0,61%, valoare mai mare decât în aceeaşi lună a anului anterior (+0,54%). Astfel,… Mai mult

13.05.2019

Analiză

Problema bugetară a României: combinaţia toxică între veniturile „americane” şi cheltuielile „europene”

Intrată relativ recent în clubul economiilor de piaţă funcţionale, deşi are multiple probleme de dezvoltare ( nu doar economice) rămase în suspensie, România s-a uitat… Mai mult

12.05.2019

Cronicile
Cronicile

Ucraina răspunde abuzurilor Rusiei instituind legea marțială. Alegeri prezidențiale pe 31 martie

de Iulian Soare , 27.11.2018

Parlamentul Ucrainei a votat luni seara introducerea legii marțiale ca răspuns la sechestrarea de către Rusia a unor nave ucrainene și arestarea a 24 de marinari. Demersul a fost susținut de către președintele ucrainean Petro Poroșenko, care a avertizat Parlamentul că există ”o serioasă amenințare de acțiuni terestre împotriva Ucrainei”.

Rusia a deschis focul împotriva a trei nave ucrainene în largul coastelor Peninsulei Crimeea, FSB anunțând că navele intraseră ilegal în apele teritoriale rusești. Rusia a sechestrat navele și a închis strâmtoarea Kerci.

Parlamentul ucrainean a aprobat o propunere amendată a legii marțiale cu o majoritate confortabilă, de 50 de voturi. Decizia instituie legea marțială pentru o perioadă de 30 de zile (și nu de 60 cum a propus președintele), începând de miercuri, în 10 dintre cele 27 de regiuni din Ucraina, care se învecinează cu Rusia, cu regiunea Transnistria și cu țărmurile Mării Negre și Mării Azov.

Imediat după acest vot, anunță Politico, parlamentul a  stabilit și data la care se vor organiza alegerile prezidențiale în Ucraina- 31 martie 2019. Ideea de a stabili data alegerilor a apărut din teama că președintele Poroșenko va utiliza legea marțială pentru a decide amânarea alegerilor prezidențiale.

După acțiunea agresivă a Rusiei, statele Occidentale au declarat sprijin pentru Ucraina, iar secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Rusiei să îi elibereze pe cei 24 de marinari ucraineni, solicitare refuzată deocamdată de Rusia.

Atât Rusia cât și Ucraina au cerut organizarea unei sesiuni de urgență a Consiliului de Securitate ONU, în cadrul căreia ambasadorul SUA Nikki Haley a avertizat Kremlin-ul în legătură cu ceea ce a descris ca fiind ”O scandaloasă violare” a suveranității Ucrainei. În replică, ambasadorul rus Dmitri Polianskiy a afirmat că Ucraina a provocat Rusia.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 27.11.2018

Lăsați un comentariu


Stiri

Debut al programului Rabla pentru electrocasnice

Vladimir Ionescu

Ministerul Mediului a anunțat joi că programul Rabla pentru electrocasnice poate fi accesat începând de vineri, bugetul pentru acest an fiind de 40 de milioane… Mai mult

Stiri

Ritmul înmaticulărilor de vehicule comerciale crește de 3 ori mai repede în România decât media UE

Vladimir Ionescu

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a comunicat astăzi situația înmatriculărilor de vehicule comerciale în Statele Membre ale UE + EFTA în luna Aprilie și… Mai mult

Stiri

Halucinanta alternativă a economiei românești la autostrăzi: Cum arată tabloul vitezei trenurilor de marfă și al întârzierilor, în ultimii 10 ani de UE

Mariana Bechir

Nu mai puțin de 69 de ani au întârziat trenurile de marfă din România în 2018 – ruta feroviară fiind singura alternativă la transportul greu… Mai mult

Stiri

Peste jumătate din firmele de transport mărfuri riscă insolvența – Coface

Adrian N Ionescu

Cu flote îmbătrânite de apetitul pentru achizițiile vehicule „importate de ocazie”, sectorul transporturilor rutiere de mărfuri „rămâne unul vulnerabil, aflat în strânsă legătură cu infrastructura… Mai mult

Stiri

Kelemen Hunor: UDMR nu mai susține nicio măsură guvernamentală până la soluționarea situației din Valea Uzului

Razvan Diaconu

Preşdintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat joi că UDMR nu va mai susţine nicio iniţiativă sau măsură a Guvernului. “până la soluţionarea situaţiei cimitirului din… Mai mult

Europa

Audi renunță la modelele sportive în favoarea unor viitoare modele electrice

Victor Bratu

Constructorul german de automobile Audi va scoate din producţie modele sportive TT şi R8 pentru a putea investi 14 miliarde euro în vehicule electrice, a… Mai mult

Stiri

Crește raportarea infecțiilor nosocomiale – subdeclararea rămâne îngrijorătoare

Vladimir Ionescu

Peste 1.000 de infecții intraspitalicești  (IAAM ) au fost raportate în aplicația CaPeSaRo, în primele patru luni ale anului 2019, ceea ce înseamnă că declararea… Mai mult