miercuri

27 martie, 2024

2 octombrie, 2019

Separatiști pro-ruși din estul Ucrainei

Guvernul ucrainean şi separatiştii pro-ruşi din estul ţării au semnat marţi, la Minsk, un nou acord, ce pregătește terenul summitului în format Normandia. Acordul prevede un statut special pentru regiunile Doneţk şi Lugansk, din Donbas, şi organizarea alegerilor sub supravegherea OSCE, în vederea reintrării treptate a acestora zone sub controlul Kievului.

Detaliile statutului special nu sunt încă stabilite, precizează Agerpres, care preia observația dpa potrivit căreia noul guvern al preşedintelui Volodimir Zelenski pare dornic să imprime dinamism negocierilor de pace.

Volodimir Zelenski a declarat că în acest moment nu vreun impediment pentru organizarea unui summit împreună cu Rusia, Franţa şi Germania, urmând ca data la care acesta va avea loc să fie anunţată în curând.


„Nu vor avea loc alegeri «sub amenințarea armei». Dacă militanții vor fi acolo, nu vor avea loc alegeri”, a precizat președintele Ucrainei, citat de Kyiv Post.

„Formula Steinmeier”

Noul acord are la bază ceea ce presa din Ucraina a numit „Formula Steinmeier”.

Actualul președinte al Germaniei Frank-Walter Steinmeier a propus în 2016, când era ministru de Externe, o metodă mai simplă de reintegrare a teritoriilor separatiste sub controlul Kievului, după eșecul implementării prevederilor Acordurilor de la Minsk:

  • 1) organizarea de alegeri în Donețk și Lugansk sub legislația ucraineană și monitorizarea OSCE;
  • 2) dacă OSCE consideră că alegerile au fost libere și corecte, atunci va intra imediat în funcțiune un statut special pentru aceste două regiuni, iar Ucraina își va primi granițele înapoi.

În războiul separatist din estul Ucrainei și-au pierdut viața până în prezent 13.000 de persoane, potrivit estimărilor ONU.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: