vineri

23 august, 2024

9 august, 2024

Ucraina a desfășurat în noaptea de joi spre vineri un atac masiv cu drone aeriene și maritime asupra mai multor regiuni rusești și Peninsulei Crimeea, provocând un incendiu de proporții la o bază aeriană din Lipețk. Au fost raportate și explozii puternice și incendii în Râlsk, oraș din regiunea rusă Kursk unde are loc o incursiune majoră a armatei ucrainene ce a început marți.

Potrivit BBC, armata ucraineană a avansat 10 km în interiorul teritoriului rusesc.

Ministerul rus pentru situații de urgență a declarat stare de urgență federală în regiunea Kursk, relatează Sky News.


Comisia Europeană a susţinut joi că Ucraina are dreptul să atace Rusia pe teritoriul acesteia în cadrul operaţiunilor de „legitimă autoapărare” pentru a răspunde agresiunii ruse.

Convoi rusesc distrus

O înregistrare video apărută vineri online arată un convoi rusesc alcătuit din camioane care transportau soldați lovit pe un drum din regiunea Kursk, în care forțele ucrainene desfășoară o incursiune majoră în ultimele 4 zile.

În clipul postat pe rețele de socializare, a cărui autenticitate a fost verificată de Reuters, se văd aproximativ 15 vehicule, multe arse în totalitate.


Unele estimări privind capacitatea de transport totală a camioanelor indică faptul că în convoi puteau fi până la 500 de soldați ruși.

Atacuri multiple au luat Rusia prin surprindere

O bază aeriană militară este în flăcări în regiunea rusă Lipețk, la aproape 300 de kilometri de frontiera cu Ucraina, într-o zonă lovită peste noapte de drone ucrainene.

Potrivit Agerpres, guvernatorul Kursk a declarat stare de urgenţă în Lipeţk şi a ordonat evacuarea a patru sate din apropiere „pentru a asigura siguranţa locuitorilor”. De asemenea, el le-a cerut locuitorilor din Lipeţk să rămână în casele lor până la ridicarea stării de alertă.

Un nou atac cu drone ucrainene a fost semnalat şi în regiunea Belgorod, în apropiere de frontiera cu Ucraina.

La Sevastopol, în peninsula Crimeea anexată de Rusia în 2014, guvernatorul Mihail Razvojaev a raportat atacuri aeriene şi maritime cu drone.

Administrația condusă de președintele Vladimir Putin a petrecut aproape trei zile gândindu-se la modul în care presa rusă ar trebui să relateze subiectul despre operațiunea militară ucraineană care se desfășoară în regiunea Kursk, iar Kremlinul a decis ca presa să facă comparații cu celebra bătălie de la Kursk din cel de-al Doilea Război Mondial și să asigure publicul că liderul rus „nu va abandona pe nimeni aflat în necaz”.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

România continuă să accelereze consumul – ca factor esențial de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: