joi

18 aprilie, 2024

19 decembrie, 2019

Uber a fost interzis de o instanță din Germania care susține că firma americană nu dispune de licențierea necesară pentru a realiza servicii de transport de călători folosind mașini de închiriat, potrivit Reuters.

Verdictul este un alt pas înapoi pentru companie, după ce luna trecută Uber și-a pierdut licența de transport pasageri în Londra, autoritatea de reglementare susținând că a pus în pericol siguranța călătorilor.

În Germania Uber activează în șapte orașe, printre care Berlin, Frankfurt și Munchen, unde lucrează exclusiv cu companii de închiriere de mașini și șoferi profesioniști.


Decizia instanței germane poate fi atacată. ”Vom evalua decizia instanței și vom stabili pașii următori pentru a asigura continuarea serviciilor noastre în Germania”, a declarat un purtător de cuvânt a companiei.

O persoană apropiată companiei a declarat că Uber își va schimba modul de desfășurare a activităților în Germania, dar și că analizează măsurile legale la care poate apela pentru a combate decizia.

Reclamantul, Taxi Deutschland, a precizat că va solicita executarea imediată a deciziei judecătorești. Potrivit acestuia, Uber ar trebui să plătească amenzi de la 250 de euro pe cursă și până la 250.000 de euro dacă infracțiunile sunt repetate.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: