Aplicația de ride-sharing UBER a fost interzisă la Cluj-Napoca, în urma unei decizii a Curții de Apel care a dat dreptate taximetriștilor într-un proces intentat în urmă cu doi ani.
Judecătorii au menținut decizia instanței de fond, care a dispus, în vara anului trecut, ”încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială desfăşurate de pârâtele SC U. S. R. SRL şi R. O. B.V, constând în furnizarea de servicii în domeniul transportului, implicând transportul de persoane fără deţinerea autorizaţiilor legale, pe raza Municipiului Cluj-Napoca”.
În vara anului trecut, după prima sentință, compania de ride sharing, activă pe piața clujeană din august 2016, anunțase că va depune apel. Reprezentanții mai spuneau că vor face ”pași proactivi către un model licențiat”.
Pe 29 martie, Guvernul a adoptat o OUG prin care elimină formularea „în mod repetat” din legea transportului public, astfel că șoferii care fac ride-sharing pot rămâne fără plăcuțele de înmatriculare la prima abatere, dacă sunt opriți de către Poliție. Ordonanța de Urgență va intra în vigoare la 60 de zile, platformele afectate fiind Uber, Taxify, Clever și Black Cab.