Turismul și Dunărea de un miliard de euro

Chiar dacă problemele balanței comerciale și cea a balanței de plăți sunt complexe, majoritatea înțelege o problemă veche de 14 ani: România importă mai mult decât exportă și plătește valută mai mult decât încasează. Adica are un deficit comercial și un deficit de cont curent.

Pe scurt, consumăm mai mult decât producem și ca să acoperim consumul vindem tot ce avem prin casă (investiții străine) sau muncim pe la vecini (transferuri directe). Câtă vreme banii aduși de românii din afară au venit cu miliardele de euro iar investițiile străine au curs în aceeași măsura, nu era chiar o tragedie. Însă acum este din ce în ce mai clar pentru orice gospodar cu capul pe umeri că situația asta nu putea ține la nesfârșit. Mai ales că vecinii mai bogați la care munceam nu-și mai permit acum să-și plătească nici măcar datoriile, dar luxul să muncim noi pentru ei.

Poate laserul de 1 miliard de euro de la Măgurele să transforme România în laboratorul de cercetare al Europei într-un domeniu critic, cel al fizicii atomice? Putem să prelucrăm noi cuprul și să nu mai vindem minereul? Putem să ne folosim invențiile și să le transformăm în produse competitive pe piața mondială? Astăzi nu, cândva, poate.

Nu mai putem însă aștepta, avem nevoie de soluții imediate. Facturile de consum bezmetic au ajuns la scadență, iar statul social-democrat-liberal-popular-național stă cu un picior pe gâtul afacerilor storcându-le de ultimele resurse. Încasările din impozitul pe profit au scăzut cu 26% în mai 2013 față de mai 2012. Cât poți să mai storci un burete umed pe care îl ții de ani de zile în soare? În ritmul ăsta, alarmant de puțin.

Soluții imediate cu investiții mici

Ne uităm prin curte și vedem ce mai este nefolosit. Nu prea a mai rămas mare lucru, vedem însă cum în fundul curții curge netulburată Dunărea. Ne pică fisa. Cifra de afaceri din cicloturism la nivelul Europei este de 44 de miliarde (nu este o greșeală) de euro pe an. Pe sectorul cel mai aglomerat al Dunării,Viena-Passau, trec anual 1,5 milioane de cicloturiști.

Rapid întrebi: și la noi? Cifra de afaceri a României din cicloturism este cu aproximație zero. Câțiva entuziaști pionieri sunt la începutul începutului. România nu există astăzi pe harta cicloturismului european. Lipsește aproape complet orice formă de organizare. Cu toate că o treime din Dunăre trece pe la granița dintre România și Bulgaria și cele mai frumoase și pitorești sectoare ale Dunării sunt la Cazane și în Deltă.

Cît de naiv să fii să crezi că dacă îți faci publicitate o să curgă conducta cu turiști? Că turiștii îndrăgostiți de Dunărea austriacă vor năvăli în atât de obscura Românie? Că România are vreo șansă să recupereze peste noapte întârzierea de zeci de ani față de alte țări europene cu tradiție?

Pentru un răspuns pertinent, trebuie să privim fenomenele ciclismului și cicloturismului din interiorul lor și să analizăm psihologia ciclistului. Curajos și temerar, ciclistul este mereu în căutare de noi provocări. Așadar, pentru cei mai mulți dintre cicliștii europeni, România pe harta cicloturismului ar fi o noua provocare, o nouă cucerire. Și oare ce cuceritor străbate două treimi din fascinanta Dunăre fără să-și dorească să cucerească vărsarea ei în mare, cea mai mare rezervație naturală a Europei?

Adăugând cei 1000 de kilometri de Dunăre românească în două săptămâni, își pot completa palmaresul.

Zecile de milioane de cicliști ai Europei ne așteaptă de ani de zile, freamătă. Vor doar un mesaj de prietenie, o pensiune simplă cu apă curentă și canalizare, un traseu amenajat, câteva asociații afiliate la nivel european și mondial, câțiva oameni serioși și pasionați. Un mesaj ferm într-o comunitate extrem de prezentă pe Internet, câțiva lideri, niște evenimente, niște tradiții și ne găsim locul pe harta cicloturismului european.

Cicloturismul poate reduce deficitul structural cu un 1 miliard de euro anual

1,5 milioane de cicliști pe an ori 650 de euro, cheltuiți de fiecare de-a lungul Dunării, în Deltă sau poate în munți, înseamnă că în fiecare dintre cele aproximativ 180 de zile ciclabile ale anului să se afle în țară aproximativ 58.000 de cicliști, pentru un sejur mediu de 7 zile. Dacă începem astăzi să construim, în 10 ani este posibil. Impactul este de 1 miliard de euro pe an reducere de deficit structural, sustenabil și simplu. Nu este o țintă ambițioasă dacă ne gândim că înseamnă doar 2% din veniturile actuale obținute anual din cicloturism la nivel European.

De unde începem? Luna viitoare, 30 de tineri voluntari români și bulgari vor „măsura” Dunărea timp de 15 zile. Vor face o hartă a traseelor ciclabile de-a lungul a 800 km din traseul Dunării și vor oferi soluții pentru un traseu continuu cu investiții minime. Totul se va face cu costuri de 20.000 de EUR dintr-un proiect european obținut de Asociația ROI (www.aroi.ro). România va avea în acești bani un portal de cicloturism, datorită acestor tineri entuziaști.

N-am auzit de ciclism în nicio strategie națională, dar când ai o resursă naturală ca Dunărea, este imposibil de neglijat. Dunărea ciclabilă nu este însă pentru străini, este în primul rând pentru noi.

***

Marian Dobrilă este vicepreședinte al Asociației Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE)