sâmbătă

20 aprilie, 2024

28 iulie, 2016

presa turciaAutoritățile din Turcia au anunțat închiderea a circa 130 de ziare, reviste, posturi TV și de radio din cauza așa-zisei lor implicări în lovitura de stat eșuată din 15 iulie. Administrația americană a fost prima care a reacționat, criticând trendul îngrijorător al măsurilor luate de Ankara.

Printre mijloacele de comunicare în masă vizate de această măsură se numără trei agenții de presă, 16 canale de televiziune, 23 posturi radio și 45 de ziare, potrivit decretului publicat în Jurnalul Oficial.

Cele trei agenții închise sunt Cihan News Agency, Muhabir News Agency și Sem News Agency.


Printre ziare se află cotidianul Zaman și ediția sa în limba engleză – Today’s Zaman – cotidianele Taraf, Bugün și Millet, unele dintre cele mai citite publicații din Turcia.

Tot miercuri, dar în prima parte a zilei, un procuror din Istanbul a emis mandate de arsetare pentru  47 de foști angajați și executivi ai grupului de presă Zaman.

De asemenea, autoritățile au anunțat demiterea a 1.684 de militari, printre care 149 de generali și amirali, tot cu acuzația de implicare în puciul eșuat din 15 iulie.

armata turcia


„Ei au fost demiși pentru complicitate în tentativa de lovitură de stat”, a declarat un oficial turc citat de France Presse.

Forțele armate turce au 350 de generali și amirali.

Joi, la mai puțin de o zi după anunțarea demiterii celor 149 de generali și amirali, au demisionat doi dintre cele mai cunoscute figuri din armată: comandantul armatei terestre – generalul Ihsan Uyar, și șeful „pregătirii și doctrinei comandamentului” – generalul Kamil Basoglu, au demisionat.

Cei doi ar fi trebuit să participe joi la reuniunea Consiliului Militar Suprem la care se va schița reformarea profundă a forțelor armate ca urmare a tentativei eșuate de lovitură de stat.

SUA: Autoritățile juridice din Turcia sunt folosite pentru a descuraja un discurs legitim

Statele Unite avertizează că arestarea unui număr ridicat de jurnaliști naște îngrijorări cu privire la metodele folosite de regimul lui Erdogan pentru a descuraja discursul critic al opoziției și societății civile.

„Vedem aceste arestări ca pe un trend îngrijorător în Turcia, unde autoritățile juridice și forțele de ordine turce sunt folosite pentru a descuraja un discurs politic legitim”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Fotbalistul Hakan Șukur, unul dintre cei simbolurile Turciei, a fost trimis în judecată

hakan sukurFostul fotbalist Hakan Șukur (foto), una dintre cele mai admirate persoane publice din Turcia, riscă patru ani de închisoare pentru că ar fi un „admirator puternic” al lui Fetullah Gulen, cel acuzat de autoritățile actuale din Turcia că ar fi creierul puciului de pe 15 iulie.

Fotbalistul Hakan Șukur fost trimis în judecată pe motiv că l-ar fi insultat pe președintele Recep Erdogan și pe fiul său pe Twitter.

El se află acum în SUA, iar autoritățile turce susțin că ar fi fugit pentru a scăpa de pedeapsa pentru asocierea cu Gulen. Fostul internaţional a precizat însă că s-a dus în America pentru a-şi promova proiectul de înfiinţare a unei academii sportive cu predare în limba engleză.

Hakan Șakur a fost de opt ori campion al Turciei cu Galatasaray Istanbul, unde a jucat alături de Gică Hagi. A renunţat însă la fotbal şi a intrat în politică, iniţial ca membru al partidului fondat de Recep Erdogan. Doi ani mai târziu, Hakan Şukur s-a alăturat mişcării Hizmet, conduse de clericul Fetullah Gulen.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: