Monica Macovei, Sever Voinescu şi Cristian Preda au propus pe 30 martie pe bloguri (unde altundeva?) un set de 35 de măsuri care merită a fi dezbătute şi eventual preluate de echipa câştigătoare a conducerii PDL: „În acest moment, unii colegi din PDL caută 35 de semnături pentru a-şi susţine candidatura. Lor şi tuturor celorlalţi colegi şi prieteni din partid, vrem să le oferim 35 de idei…Cele 35 de idei sunt oferite dezbaterii PDL, dar şi publicului larg”.
La o zi după lansarea celor 35 de măsuri, profit de ocazie şi ridic mănuşa dezbaterii publice.
Aşa cum lesne se observă din lista întocmită de tripleta reformistă, cele 35 de măsuri, deşi dezirabile, sunt totuşi prea multe pentru a permite o dezbatere publică relativ coerentă.
De aceea mă întreb care sunt cele mai „grele”, mai legitime şi mai eficiente trei măsuri care determina o schimbare ireversibilă în bine în funcţionarea statului român, sub toate aspectele lui?
1. Prima măsură mi se pare a fi ideea nr. 13 din program: reforma constituţională. „Reforma constituţională trebuie să aibă ca scop clarificarea funcţională a regimului, şi nu o modificare inspirată exclusiv de una dintre crizele recente. Între materiile care trebuie avute în vedere sunt: mecanismele dizolvării legislativului, relaţia dintre Preşedinte şi Premier, rolul Curţii Constituţionale, amenajarea justiţiei”.
Sintagma „clarificarea funcţională a regimului”, deşi detaliată, trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, anume asignarea unor atribuţii precise fiecărei puteri sau autorităţi în stat, astfel încât să se evite blocajele datorate obstrucţionării reciproce, suprapunerii de competenţe într-un domeniu (care generează sau conflict sau fugă continuă de responsabilitate politică) ori abuzului de putere. Statul român, ca stat semi-prezidenţial sau semi-parlamentar (depinde cum priveşti) a fost conceput din 1992 ca stat al permanentei derobări de responsabilitate politică, întrucât nici Preşedintele, nici Parlamentul nu îşi pot asuma anumite decizii politice fără intervenţia celeilalte părţi. Ceea ce într-o democraţie normală înseamnă mecanism de control reciproc, într-o democraţie originală a devenit mecanism de blocaj reciproc, soluţionat sau venirea minerilor, sau cu suspendarea abuzivă a şefului statului, sau arbitrajul perpetuu al Curţii Constituţionale.
2. A doua măsură salutară mi se pare ideea nr. 4: „Înscrierea în Constituţie a unui deficit bugetar maxim de 3 la sută”. Personal, sunt insensibil la argumentul deficitului mai mare „pentru investiţii”, întrucât aproape de fiecare dată deficitul făcut „pentru investiţii” s-a dus în pomeni electorale (cazul BCR şi al banilor din Fondul Naţional de Dezvoltare) sau în lucrări publice nerentabile economic. 3% din PIB înseamnă aproximativ 3,7 miliarde euro anual iar o limitare constituţională a deficitului public la această sumă ar genera, în cascadă, o prioritizare a proiectelor de investiţii, o evaluare la sânge a rentabilităţii lor economice şi o imposibilitate a angajării de cheltuieli populiste pre-electorale. Un guvern constrâns de Constituţie e un guvern forţat să responsabil şi care nu va mai putea invoca „greaua moştenire”. Iar pentru cine doreşte cheltuieli mai mari fără deficit suplimentar, fondurile europene (nerambursabile sau cu cofinanţare) sunt mană cerească (costul lor este infinit mai mic decât cel al unui deficit care urcă de la an la an).
3. In fine, a treia măsură de aur mi se pare cea de la poziţia 23: „Definirea principiului independenţei justiţiei ca dreptul persoanei de a fi judecată de judecători independenţi, nu ca un “privilegiu” al judecătorilor; participarea cetăţenilor la stabilirea răspunderii magistraţilor…eliminarea prevederii referitoare la votul secret în Consiliul Superior al Magistraturii pentru a se asigura responsabilitatea, transparenţa şi motivarea deciziilor”.
În opinia mea, un stat de drept fără o Justiţie corectă şi imparţială nu există. Însă pentru ca Justiţia să fie corectă nu este suficient să fie stipulate în Constituţie garanţii ale independenţei judecătorilor, ele trebuie dublate de măsuri privind responsabilitatea acestora. Altmiteri, suntem pândiţi de tentaţia judecătorilor de a uzurpa celelalte puteri în stat, aşa cum s-a manifestat ea în 2009 când judecătorii au dat Guvernul în judecată şi şi-au mărit singuri salariile prin hotărâri judecătoreşti. Şi de-ar fi fost doar în 2009! Statul de drept nu presupune domnia magistraţilor „independenţi”, ci domnia legii general valabile.
Dacă ar fi să rezum cele trei măsuri de aur, le-aş rezuma cu sintagma: măsurile care responsabilizează aproape forţat. Câţi politicieni sunt însă pregătiţi să le susţină?
Urmărește-ne pe Google News
6 răspunsuri
Buna ziua,
Cum ar fi sa privim ideea nr. 4 ca fiind aplicabila la toate situatiile? Deficit strict de maxim 3% din PIB.
Dar daca Romania ajunge intr-o situatie de razboi avand un astfel de text strict inscris in Constitutie? Poate ca in astfel de situatii Romania ar avea nevoie de un deficit bugetar mai mare.
In acest caz poate ar fi bine de luat in discutie o portita / prevedere pentru caz de conflict armat sau necesitati de inarmare. Este adevarat ca astfel de cazuri trebuie definite si detaliate cat mai exact, nu de alta dar o portita deschide calea la abuzuri.
Bottom line, nu este simplu si nu trebui sa avem prevederi care sa se aplice la toate situatiile, gen maxim 3% deficit bugetar. Plecand de la o intentie buna, interzicerea / limitarea angajării de cheltuieli populiste pre-electorale, se poate ajunge la ceva nedorit.
asa e – asta e un punct in care aud si eu pe scena politica, in sfarsit, si argumente coerente. daca m-ar intreba cineva si pe mine, as avea si eu dubii in privinta limitarii prin constitutie a deficitului. nu stiu daca romania ar treui sa-si permita asa ceva – goana acum ar trebui sa fie dupa un deficit reyonabil, dar mare cat sa ne dea aerul pentru o deyvoltare normala.
in plus, nu e sigur ca limitarea deficitului ar duce la eliminarea populismelor. ar putea aparea un alt efect pervers: in acelasi deficit, sa iei bani (sau sa nu-i finanteyi domeniile)alegatorul minoritar, si sa dai la cel majoritar.
asta cu deficitul eo problema foarte importanta intr-o europa care a trecut prin experienta greciei, irlandei si, iacata, a portugaliei. dar sa treci o chetiune de gestiune taman in constitutie, pare totusi exagerat, nu?
CFG, categoric trebuie prevazute situatii exceptionale pentru depasirea pragului de 3%, insa ele sa fie bine stabilite, pentru ca politicienii sa nu se poata prevala de ele. Insa ideea limitarii constitutionale nu are nimic excesiv. Excesiva e increderea ca cei care vin dupa un dezmat electoral vor plati factura pre-electorala.
apropo de constitutie, intre cele 35 de masuri se afla si inscrierea in textul constitutional a unui mecanism de distribuire minim echitabila a fondurilor catre autoritatile locale.
Eu nu am nimic impotriva controlului deficitelor si a mecanismelor echitabile, dar am senzatia ca abuzul de reglementari foarte rigide va duce ori la interpretarea lor superflua (facem 3% deficit pe bugetul national si pe urma mai facem un buget, punem biserica drept titular, garantam cu statul si dam pomeni electorale in afara bugetului nominal) ori la ignorarea lor tacita (6% din PIB pentru educatie).
Nu zic ca nu trebuie incercat. Doar ca mi se pare tot tipul de reglementare-ghilotina, gen masurile de integritate cu dat afara din partid, sunt dovedit neacceptate de clasa politica.
alex, nu vad cum mai poti face un alt buget. Legea bugetului se adopta in Parlament si se promulga, nu exista „alt” buhet.
3% deficit inscris in Constitutie poate parea ghilotina, insa spune-mi, in afara de masurile ghilotina-fiscala, crezi ca exista ceva care poate opri politicienii de a cumpara voturi pe spinarea bugetului?