20 iunie, 2021

turism tren trasee CFR Călători ar putea închiria trenuri în regim charter pentru organizarea unor circuite turistice, la propunerea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

„Transportul cu trenul este, de multe ori, ales de către turiştii români şi străini atunci când se deplasează în ţara noastră. Tocmai de aceea, agenţiile de turism sunt din ce în ce mai interesate în a colabora cu CFR Călători, care a arătat deschidere în acest sens. Este mult mai facil atunci când turistul achiziţionează, de exemplu, de la o agenţie, un pachet turistic cu transport cu trenul inclus. Pe de altă parte, agenţiile au posibilitatea de a închiria un tren în regim charter şi de a organiza trasee şi circuite”, a declarat George Cioceanu, prim vicepreşedinte al ANAT, într-un comunicat transmis de asociație.

Circuitele turistice cu trenul, tot mai populare în Europa

În regim charter, agenţiile de turism pot stabili itinerarii personalizate pentru turişti, în contextul în care pachetele turistice care includ trasee personalizate operate cu trenul sunt din ce în ce mai populare în Europa.


Agenţiile de turism pot alege ruta şi orele de circulaţie, iar trenul poate fi compus din vagoane clasa I, clasa a II-a, dormit, cuşetă, restaurant şi/sau bar-bistro.

Există posibilitatea de a lua masa, beneficiind de serviciile vagonului bar bistro sau ale vagonului restaurant, în timpul călătoriei.

Pe de altă parte, se pot organiza evenimente corporate, lansări şi expoziţii sau evenimente memorabile.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: