Cerând o „abordare comună a tuturor guvernelor și a întregii societăți” pentru a aborda viitoarele urgențe de sănătate, 23 de lideri mondiali și directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății s-au alăturat președintelui Consiliului European, Charles Michel (foto), și au semnat un editorial care indică posibila apariție a unui nou tratat internațional, privind pandemiile.
Pe lista semnatarilor: Charles Michel, președintele Consiliului European, Klaus Iohannis, președintele României, Emmanuel Macron, președintele Franței, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, Marc Rutte, premierul Olandei, Boris Johnson, premierul Marii Britanii, J. V. Bainimarama, premierul republicii Fiji, António Luís Santos da Costa, premierul Portugaliei; Paul Kagame, președintele Republicii Rwanda; Uhuru Kenyatta, președintele Kenyei; Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei; Moon Jae-in, președintele Republicii Coreea; Sebastián Piñera, președintele republicii Chile; Carlos Alvarado Quesada, președintele republicii Costa Rica; Edi Rama, premierul Albaniei, Cyril Ramaphosa, președintele Africii de Sud; Keith Rowley, premierul Trinidad și Tobago; Kais Saied, Președintele Tunisiei; Macky Sall, președintele Republicii Senegal; Pedro Sánchez, premierul Spaniei; Erna Solberg, premierul Norvegiei; Aleksandar Vučić, președintele Serbiei; Joko Widodo, președintele Indoneziei; Volodymyr Zelensky, președintele Ucrainei, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, Director General al OMS.
Articolul de opinie, a apărut marți în ziare din întreaga lume, este ultimul efort depus de președintele Charles Michel în tentativa de a impune ideea semnării unui tratat internațional privind sănătatea.
Potrivit propunerii lui Charles Michel, acest nou tratat internațional ar urma să fie dezvoltat în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății și a protocoalelor existente privind cooperarea globală în domeniu, cum ar fi Regulamentele internaționale în domeniul sănătății.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, se numără între semnatarii articolului de opinie, semnalând sprijinul organizației.
”Ne angajăm să asigurăm un acces universal și echitabil la vaccinuri, medicamente și metode de diagnosticare”
Textul editorialului a fost publicat de Digi24:
Pandemia de COVID-19 este cea mai mare provocare pentru comunitatea mondială din anii ’40 și până în prezent. La acel moment, marcat de distrugerile provocate de două războaie mondiale, liderii politici s-au reunit pentru a pune temelia sistemului multilateral. Obiectivele au fost precise: de a aduce țările laolaltă, de a înlătura tentația izolaționismului și a naționalismului și de a aborda într-un spirit de solidaritate și cooperare provocările cărora nu li se putea face față decât împreună, și anume pacea, prosperitatea, sănătatea și securitatea.
Astăzi, în lupta pe care o ducem împreună pentru a pune capăt pandemiei de COVID-19, nutrim aceeași speranță, că putem construi o arhitectură internațională mai solidă în domeniul sănătății, care va proteja generațiile viitoare. Vor apărea noi pandemii și noi urgențe de importanță majoră în domeniul sănătății. Niciun guvern al vreunui stat, niciun organism multilateral nu vor putea face față singure acestei amenințări. Este doar o chestiune de timp. Împreună, trebuie să fim mai bine pregătiți să anticipăm, să preîntâmpinăm, să detectăm și să evaluăm pandemiile, precum și să răspundem la acestea într-un mod eficace și cu un grad înalt de coordonare. Pandemia de COVID-19 a adus cu sine înțelegerea sumbră și dureroasă că, până când toată lumea nu va fi în siguranță, nimeni nu va fi în siguranță.
Acesta este motivul pentru care a fost instituit Acceleratorul accesului la instrumentele de combatere a COVID-19 (ACT-A), în vederea promovării accesului egal la teste, tratamente și vaccinuri și a sprijinirii sistemelor de sănătate din întreaga lume. ACT-A a dat rezultate în multe privințe, însă accesul echitabil nu a fost încă realizat. Putem face mai mult pentru a promova accesul la nivel mondial.
În acest scop, credem că națiunile ar trebui să lucreze împreună în direcția unui nou tratat internațional privind pregătirea pentru pandemii și răspunsul la acestea. Un astfel de angajament colectiv reînnoit ar marca un moment de reper în intensificarea pregătirii pentru pandemii la cel mai înalt nivel politic. Acesta ar avea drept fundament Constituția Organizației Mondiale a Sănătății, cu implicarea altor organizații relevante cu rol-cheie în acest efort, în sprijinul principiului „sănătate pentru toți”. La baza unui astfel de tratat ar sta instrumente existente în domeniul sănătății la nivel mondial, în special Regulamentul sanitar internațional, care ar asigura o temelie solidă și testată de la care să putem porni și căreia să îi aducem îmbunătățiri.
Pentru a duce la îndeplinire acest lucru, vom lucra cu șefi de stat și de guvern la nivel mondial și cu toți actorii relevanți, inclusiv cu societatea civilă și cu sectorul privat. Avem convingerea că este responsabilitatea noastră, ca lideri de națiuni și de instituții internaționale, să ne asigurăm că lumea întreagă învață lecțiile pandemiei de COVID-19.
Într-un moment în care pandemia de COVID-19 ne-a scos la iveală slăbiciunile și a exacerbat disensiunile, trebuie să profităm de ocazie și să acționăm împreună ca o comunitate mondială în direcția unei cooperări pașnice care să dăinuie dincolo de această criză. Va fi nevoie de timp pentru a ne pune la punct capacitățile și sistemele în acest demers. De asemenea, va fi necesar un angajament susținut la nivel politic, financiar și societal de-a lungul multor ani.
Solidaritatea de care vom da dovadă pentru a ne asigura că întreaga lume este mai bine pregătită va reprezenta moștenirea noastră, care îi va proteja pe copiii și nepoții noștri și care va reduce la minimum impactul viitoarelor pandemii asupra economiilor și societăților noastre.
Pregătirea pentru pandemii necesită un leadership mondial pentru un sistem de sănătate mondial adecvat acestui mileniu. Pentru a transpune în realitate acest angajament, trebuie să avem drept principii călăuzitoare solidaritatea, nepărtinirea, transparența, incluziunea și echitatea.