Având în vedere amploarea și complexitatea tranziției de la hidrocarburi, Daniel Yergin, vicepreședinte S&P Global, crede că analiza din procesul de planificare a tranziției energetice a fost prea scurtă. O evaluare clară a perspectivelor tranziției necesită o înțelegere mai profundă a cel puțin patru provocări majore, pledează Daniel Yergin într-un material de opinie publicat de Project Syndicate.
„Tranziția energetică” de la hidrocarburi la surse regenerabile și electrificare este în prim-planul dezbaterilor politice în zilele noastre. Dar ultimele 18 luni au arătat că această întreprindere este mai provocatoare și mai complexă decât s-ar crede.
Chiar și în Statele Unite și Europa, care au adoptat inițiative masive (cum ar fi Inflation Reduction Act și RePowerEU) pentru a avansa pe calea energiei ecologice, implementarea și extinderea noilor tehnologii de care depinde în cele din urmă tranziția urmează să fie stabilite ulterior.
Ce e deosebit la tranziția energetică
Termenul „tranziție energetică” sugerează că, pur și simplu, facem încă un pas în călătoria începută cu secole în urmă, odată cu Revoluția Industrială. Dar examinând tranzițiile energetice anterioare, am fost uimit de cât de diferită este această ultimă dezvoltare.
În timp ce tehnologia și avantajul economic au determinat tranzițiile anterioare, politica publică este acum cel mai important factor. În plus, tranzițiile energetice anterioare s-au desfășurat pe parcursul unui secol sau mai mult și nu au înlocuit în totalitate tehnologiile existente.
Petrolul a depășit cărbunele ca principală sursă de energie din lume în anii 1960, dar acum folosim de trei ori mai mult cărbune decât atunci, consumul global atins un nivel record în 2022.
În schimb, tranziția de astăzi este planificată să se desfășoare în puțin mai mult de un sfert de secol și să elimine pe cât posibil ”vechile” resurse energetice.
Dubii legate de procesul de planificare
Având în vedere amploarea a ceea ce urmează, unii se îngrijorează că analizei macroeconomice nu i s-a acordat suficientă atenție în procesul de planificare a politicilor.
Într-o lucrare din 2021 pentru Institutul Peterson pentru Economie Internațională, economistul francez Jean Pisani-Ferry observă că trecerea prea rapidă la emisii nete zero ar putea genera „un șoc negativ al ofertei – foarte asemănător cu șocurile din anii 1970”.
El avertizează că o tranziție precipitată „este puțin probabil să fie benignă și factorii de decizie politică ar trebui să se pregătească pentru alegeri dificile”.
Evoluțiile din piețele energetice de la sfârșitul verii anului 2021, indică patru mari provocări la care trebuie să fiți atenți.
Prima provocare: cum asiguri securitate energetică fără combustibili tradiționali
În primul rând, în mare parte din cauza perturbărilor cauzate de războiul Rusiei în Ucraina, securitatea energetică a devenit din nou o prioritate de vârf. În cea mai mare parte, menținerea luminilor aprinse și a fabricilor în funcțiune necesită în continuare hidrocarburi, astfel încât securitatea energetică înseamnă asigurarea aprovizionării adecvate la prețuri rezonabile și izolarea de riscul geopolitic și de dificultăți economice.
Chiar dacă schimbările climatice rămân în centrul atenției, administrația președintelui american Joe Biden a îndemnat companiile naționale să-și crească producția de petrol și a eliberat proviziile din Rezerva strategică de petrol la o scară mult mai mare decât orice administrație anterioară.
În Germania, Verzii din coaliția de guvernare au condus dezvoltarea capacității țării de a importa gaz natural lichefiat, primele livrări de GNL din SUA sosind deja prin infrastructura construită în mai puțin de 200 de zile.
Dar securitatea energetică nu este ceva la care poți renunța în următorii ani.
A doua provocare ține de amploarea schimbării
A doua provocare se referă la amploarea schimbărilor preconizate. Economia mondială de astăzi – 100 de trilioane de dolari – depinde de hidrocarburi pentru peste 80% din energia sa și nimic atât de masiv și complex ca sistemul energetic global nu poate fi transformat cu ușurință.
Într-o nouă carte importantă, How The World Really Works, savantul în energie Vaclav Smil susține că cei patru „stâlpi esențiali ai civilizației moderne” sunt cimentul, oțelul, materialele plastice și amoniacul (pentru îngrășământ), fiecare dintre acestea fiind puternic dependent de sistemul energetic existent.
Având în vedere aceste condiții de plecare, vor ajuta soluții precum veganismul? Vaclav Smil subliniază că cinci linguri de petrol sunt încorporate în sistemul care aduce o singură roșie cultivată în Spania (inclusiv îngrășământul necesar) pe o masă din Londra.
Sigur, eficiența energetică ar putea fi îmbunătățită. Dar principalele efecte se vor manifesta în țările dezvoltate, mai degrabă decât în lumea în curs de dezvoltare, unde trăiesc 80% din toți oamenii și unde creșterea veniturilor va duce implacabil la creșterea cererii de energie.
A treia provocare: măsurile luate în țările dezvoltate nu funcționează în țările sărace sau în curs de dezvoltare
Această ultimă observație indică a treia provocare: noua diviziune Nord-Sud.
În Nordul global – în primul rând Europa de Vest și America de Nord – schimbările climatice sunt în fruntea agendei de politici.
Dar, în Sudul global, această prioritate coexistă cu altele, la fel de critice, cum ar fi stimularea creșterii economice, reducerea sărăciei și îmbunătățirea sănătății prin reducerea poluării provocate de arderea lemnului sau a deșeurilor.
Prin urmare, pentru mulți din țările în curs de dezvoltare, „tranziția energetică” înseamnă trecerea de la lemn și deșeuri la gaz petrolier lichefiat.
Această divizare a fost ilustrată exemplar anul trecut, când Parlamentul European a adoptat o rezoluție care denunța proiectul unei conducte de petrol din Uganda prin Tanzania, până în Oceanul Indian. Deputații europeni au criticat că proiectul spunând că acesta ar afecta negativ clima, mediul și „drepturile omului”.
Poziția vine de la un organism situat în Franța și Belgia, unde venitul pe cap de locuitor este de 50 de ori și, respectiv, de 60 de ori mai mare decât în Uganda, unde conducta este văzută ca o bază pentru dezvoltarea economică.
Rezoluția a stârnit o reacție furioasă în Africa. Vicepreședintele parlamentului Ugandei i-a denunțat pe europeni pentru că au arătat „cel mai înalt nivel de neocolonialism și imperialism împotriva suveranității Ugandei și Tanzaniei”.
A patra provocare: cât de repede poți avea materiile prime necesare electrificării
A patra provocare se referă la cerințele materiale ale tranziției energetice. Văd aceasta ca trecerea de la „Big Oil” la „Big Shovels” – adică de la forajul pentru petrol și gaze la minerit de minerale pentru care cererea va crește enorm într-o lume care devine mai electrificată.
Într-un nou studiu S&P, The Future of Copper, calculăm că oferta de „metal al electrificării” va trebui să se dubleze pentru a susține obiectivele climatice ale lumii pentru 2050.
Recent, o serie de autorități – inclusiv guvernele SUA și Japonia, Uniunea Europeană, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Agenția Internațională pentru Energie – au publicat toate rapoarte alarmante despre creșterea exponențială așteptată a cererii de minerale precum litiu și cobalt.
Dar creșterea cererii în sine nu va deschide rapid noi mine, un proces estimat că va dura 16-25 de ani și care se confruntă cu cerințe tot mai complexe de autorizare în întreaga lume.
În unele țări cu resurse cheie, guvernele sunt în mod deschis ostile mineritului.
Deci, deși direcția tranziției energetice este clară, factorii de decizie politică și publicul trebuie să recunoască provocările pe care aceasta le implică.
O înțelegere mai profundă și mai realistă a problemelor complexe care trebuie abordate este esențială pe măsură ce efortul de a atinge obiectivele tranziției continuă.
***
Urmărește-ne pe Google News
