sâmbătă

20 aprilie, 2024

25 septembrie, 2019

Conducerea Transelectrica (TEL) a decis formularea unei plângeri penale împotriva lui Marius-Dănuţ Caraşol (foto), fost preşedinte al directoratului Transelectrica, după ce acesta a fost revocat ca urmare a acuzațiilor că și-a falsificat diploma de inginer.

Transelectrica (TEL) este operatorul Sitemului Energetic Național și administratorul monopolului de transport  de electricitate pe magistralele naționale de înaltă tensiune.

„Sunt iniţiate demersurile privind constituirea Companiei ca parte civilă în ancheta Parchetului General. De asemenea, conducerea Companiei a decis formularea unei plângeri penale împotriva domnului Caraşol, precum şi depunerea tuturor diligenţelor în sensul instituirii măsurilor asiguratorii în procesul penal”, spune un comunicat de presă al Transelectrica, citat de Mediafax.


Marius Dănuţ Caraşol a fost revocat de către Consiliul de Supraveghere al Transelectrica din funcţia de preşedinte al Directoratului companiei şi din funcţia de membru al Directoratului.

Ascensiunea falsului inginer la conducerea Transelectrica (TEL) este rezultatul strategiei cercurilor guvernamentale de a face numiri interimare la conducerea companiilor de stat („Metoda 4 luni”), prin care adeseori sunt propulsate persoane ușor de ținut sub control.

(Citiți și: Directorul Transelectrica a fost demis. Parchetul s-a autosesizat pentru folosirea actelor false de studii)

„Sistemul conducerii colective a Companiei a asigurat, prin noua componenţă a Directoratului, continuitatea şi stabilitatea funcţionării Companiei, astfel încât deciziile au fost luate rapid şi în condiţii de eficienţă. Până la această dată, au fost declanşate procedurile legale pentru încetarea contractului individual de muncă al domnului Caraşol în cadrul Sucursalei de Transport Bucureşti. În acelaşi timp, a fost asigurată stabilitatea decizională a Sucursalei de Transport Bucureşti, prin numirea interimară a unui director”, mai spune comunicatul citat.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: