sâmbătă

20 aprilie, 2024

19 septembrie, 2019

Consiliul de Supraveghere al Transelectrica l-a revocat din funcție pe președintele Directoratului Companiei, Marius Dănuț Carașol (foto), joi dimineață, după ce Politehnica București a confirmat că acesta nu a absolvit Facultatea de Electrotehnică.

Marius Dănuț Carașol și-a trecut în CV că este inginer diplomat din 2005, ceea ce înseamnă că diploma de absolvire este falsă, potrivit reacției facultății din cadrul Universității Politehnica București (UPB).

Facultatea de Electrotehnică precizează că directorul Transelectrica „a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”, potrivit răspunsului dat la solicitarea platformei edupedu.ro, care a dezvăluit falsul.


Parchetul General s-a autosesizat în cazul directorului de la Transelectrica și verifică dacă există fapte de natură penală.

Transelectrica (TEL) este o companie strategică pentru că opereează magistralele naționale de transport de electricitate la înaltă tensiune, este operatorul sistemul national de energie electrică și deține și bursa de energie OPCOM.

„Metoda 4 luni” și impostura

Marius Dănuț Carașol a fost numit președinte interimar al Directoratului Transelectrica (TEL) în luna iunie 2019, având mandat până în luna octombrie.

Ascensiune falsului inginer la conducerea Transelectrica (TEL) este rezultatul strategia cercurilor guvernamentale de numiri interimare („Metoda 4 luni”) prin careadeseori sunt propulsate persoane ușor de ținut sub presiune .


Falsul inginer lucrează însă în Transelectrica (TEL) încă din mai 2018, tot ca director, la Sucursala de Transport București.

Compania este controlată de statul român prin Ministerul Economiei, care deține peste 58% din acțiuni, restul fiind în circulație liberă la Bursa de Valori București (BVB). Valoarea de piață (capitalizarea TEL) este de peste 1,51 miliarde de lei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: