vineri

19 aprilie, 2024

5 octombrie, 2020

Fostul președinte Traian Băsescu a scris luni seara pe Facebook că autoritățile trebuie să impună din nou aceleași restricții adoptate în starea de urgență ”dacă cei doi iresponsabili (Klaus Iohannis și Ludovic Orban- n. red) ţin să desfăşoare alegerile pe 6 decembrie”.

În postarea sa pe Facebook, Traian Băsescu cere, între altele, închiderea școlilor, grădinițelor, mall-urilor, reducerea la minim a transportului public din cauza creșterii infecțiilor cu coronavirus, pe care Traian Băsescu le pune pe seama măsurilor de relaxare adoptate.

”Pentru ce toate acestea? Pentru că iresponsabil de la Cotroceni şi inconştientul vesel de la Victoria, au impresia că sunt “pe val” de simpatie populară care trebuie valorificată, după mintea lor, chiar şi cu sacrificarea vieţii şi sănătăţii bătrânilor, a copiilor sau a celor care mai au şi alte boli”, scrie Traian Băsescu.


În postarea sa, Traian Băsescu lansează un atac dur la adresa președintelui și a prim-ministrului în ziua în care PNL a aprobat colaborarea cu PMP pentru formarea de majorități în consiliile locale. Înainte de decizia PNL, fostul președinte s-a declarat nemulțumit de oferta PNL.

Traian Băsescu este europarlamentar, a candidat la Primăria Capitalei și a ieșit al treilea, însă a câștigat un mandat de consilier local la care, foarte probabil, va renunța.

PMP încearcă să se alieze cu PNL în perspectiva alegerilor parlamentare din 6 decembrie.

Postarea fostului președinte:


În goana după popularitate şi voturi, Iohannis şi Orban sacrifică un popor.
Fără scrupule, fără urmă de milă pentru nişte amărâţi care vor fi victime sigure, cei doi iresponsabili din vârful statului împing lucrurile înainte.

În plină pandemie au redeschis cinematografele, teatrele, restaurantele, şcolile şi organizează două rânduri de alegeri.
In acest timp, SARS-COV-2 seceră zilnic zeci de vieţi, îmbolnăveşte zilnic mii de români care umplu spitalele şi secţiile ATI.

Sistemul sanitar se află la limită. Oricâte echipamente s-ar cumpăra, nu sunt cadre medicale calificate. A început să se simtă lipsa medicamentelor necesare tratării COVID-19, personalul medical este epuizat fizic.

Pentru ce toate acestea? Pentru că iresponsabil de la Cotroceni şi inconştientul vesel de la Victoria, au impresia că sunt “pe val” de simpatie populară care trebuie valorificată, după mintea lor, chiar şi cu sacrificarea vieţii şi sănătăţii bătrânilor, a copiilor sau a celor care mai au şi alte boli.

Dacă cei doi iresponsabili ţin să desfăşoare alegerile pe 6 decembrie, foarte bine dar, trebuie luate imediat măsuri de limitare a răspândirii bolii:
-închiderea imediată a teatrelor, cinematografelor, restaurantelor mall-urilor;
-închiderea imediată a grădiniţelor, şcolilor şi a universităţilor;
-cea mai mare parte a funcţionarilor din ministere, agenţii guvernamentale, primării, companii private, multinaţionale trec pe soluţia “lucrului la domiciliu”;
-reducerea la maxim a transportului public;
-portul măştii devine obligatoriu în mod egal în spaţii închise şi în aer liber;
-interzicerea oricărei manifestări publice care implică mai mult de 6 oameni;
-limitarea accesului în pieţele agroalimentare;
-testare masivă a populaţiei, nu numai a acelora care au deja simptome.

Dacă nu se iau urgent astfel de măsuri vom avea curând un sistem medical în colaps, iar pandemia va face ravagii în rândul populaţiei care va plăti factura pentru doi iresponsabili.

Iohannis şi Orban trebuie să ia urgent măsuri. Altfel şi pentru Iohannis şi pentru Orban şi pentru PNL, data de 6 Decembrie va fi “un pod prea îndepărtat”.

PS- Uneori, în situaţii de criză, liderii unei ţări trebuie să facă ce trebuie şi nu ce vrea populaţia. Liderii politici sunt pentru a-şi asuma soluţii în timp de criză. Când totul merge bine, aproape că nu este nevoie de ei. Asta e!

Numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 137.491 luni, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că 1.591 de persoane au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore, când au fost făcute 6.537 de teste.

48 de persoane au decedat, numărul total fiind 5.048. La ATI sunt internaţi 592 de pacienţi.

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a propus luni Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă închiderea restaurantelor, precum şi interzicerea evenimentelor private în restaurante şi cafenele, cu peste 50 de persoane.

O altă recomandare este purtarea măştii în jurul şcolilor, pe o distanţă de 100 de metri şi interzicerea procesiunilor religioase în spaţii deschise precum şi staţionarea în apropierea lăcaşelor de cult, potrivit documentului citat de News.ro.

Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă are marţi şedinţă pentru a discuta şi decide asupra recomandărilor DSP Bucureşti.

Măsuri sunt propuse în contextul în care, luni, rata de incidenţă cumulată, calculată la 14 zile, în Bucureşti este de 1,86.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: