Fostul președinte român Traian Băsescu și soția sa, Maria, au primit cetățenia Republicii Moldova. Decretele de acordare a cetrățeniilor au fost semnate joi, de către președintele Nicolae Timofti.
Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către ofițerul de presă al Președinției, Ana Samson.
Reamintim, soții Băsescu au depus cererea pentru a obține cetățenia Republicii Moldova pe data de 18 martie.
Traian Băsescu a evocat pentru prima dată posibilitatea de a solicita obținerea cetățeniei moldovenești pe data de 18 iulie 2013. Atunci, Băsescu declara, într-un interviu acordat ProTV Chişinău în urma unei vizite făcute în Republica Moldova, că după ce îşi va termina mandatul de preşedinte al României va cere, “poate”, cetăţenia moldovenească, în semn de respect şi dragoste pentru Republica Moldova şi oamenii ei.
O săptămână mai târziu, Traian Băsescu spunea că este decis “categoric” să ceară cetăţenia Republicii Moldova, menţionând că şi-ar dori ca românii să trăiască într-o singură ţară.
Într-un alt interviu, acordat în 29 octombrie 2014 postului naţional de televiziune Moldova 1, Traian Băsescu anunţa că după alegerile parlamentare din Republica Moldova va face o vizită de rămas bun la Chişinău, ocazie cu care va cere şi cetăţenia, el precizând că este un gest simbolic. “Am şi vorbit cu preşedintele Timofti zilele trecute pe această temă şi am stabilit că, după alegerile din Republica Moldova, voi face o vizită, ocazie cu care este şi vizita de rămas bun, şi voi depune cererea pentru dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova”, afirma Traian Băsescu.
Pe data de 2 aprilie 2015, ambasadorul român la Chişinău, Marius Lazurca, într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă confirma că fostul preşedinte Traian Băsescu va primi cetăţenia Republicii Moldova de la şeful statului moldovean, Nicolae Timofti.