sâmbătă

27 aprilie, 2024

10 aprilie, 2015

s560x316_Loteria_RomanaToţi şefii Loteriei Române din 2004-2015, angajaţi şi foşti angajaţi din Ministerul Finanţelor vor fi audiaţi în dosarul privind desfăşurarea fără licenţă a jocurilor de noroc de tip slot-machine, peste 6.200 de aparate fiind puse sub sechestru, într-un depozit, potrivit unor surse judiciare.

Ancheta în care Compania Naţională Loteria Română (CNLR) şi trei persoane juridice sunt urmărite penal pentru desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie de activităţi în domeniul jocurilor de noroc este la început, procurorii urmând să audieze toţi foştii şefi ai CNLR din 2004 şi până în prezent, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare, care citează documente ale anchetatorilor Parchetului Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit surselor citate, joi a fost audiat directorul Direcţiei Juridice din CNLR. Sursele citate nu au oferit detalii despre declaraţia dată de acesta, dar au menţionat că în continuare vor fi audiaţi actuali şi foşti angajaţi din direcţiile CNLR, precum şi foşti şi actuali funcţionari din Ministerul de Finanţe.


Din documentele anchetatorilor rezultă că derularea frauduloasă a jocurilor de tip slot-machine a fost posibilă pentru că structurile de specialitate de la nivelul CNLR şi Ministerului de Finanţe nu au oprit fenomenul, deşi existau direcţii de specialitate care să verifice corecta licenţiere şi autorizare a activităţii jocurilor de noroc de tip slot-machine, au precizat sursele citate.

Anchetatorii au pus sub sechestru, până în prezent, 6.263 de aparate de tip slot-machine ale CNLR, acestea fiind adunate din toată ţara şi duse într-un depozit.

Sursele citate au precizat că, dacă ar fi fost lăsate în funcţiune, aceste aparate ar fi produs bani ce intrau în conturile puse sub sechestru de către anchetatori ale persoanelor juridice cercetate.

Contractul Loteriei cu cele trei firme care au dat aparatele slot-machine, clasificat iniţial ca „secret de serviciu”, a adus, în cinci ani de activitate ilegală, beneficii de aproape 600 de milioane de lei, din care comisionul CNLR era mult mai mic decât cotele societăţilor, potrivit surselor judiciare.


Loteria Română este urmărită penal pentru desfăşurarea fără licenţă de activităţi în domeniul jocurilor de noroc de tip slot-machine, în acest dosar prejudiciul depăşind 100 de milioane de euro, potrivit Parchetului Curţii de Apel Bucureşti.

Într-un comunicat transmis miercuri, Parchetul Curţii de Apel Bucureşti anunţă că a început urmărirea penală în cazul Companiei Naţionale Loteria Română, pentru desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie de activităţi în domeniul jocurilor de noroc.

Conform sursei citate, în perioada 2006-2014 Loteria Română a desfăşurat, fără a avea licenţa şi autorizaţiile necesare, activităţi de tip slot-machine cu un număr total de 6.263 de aparate puse la dispoziţie de către alte persoane juridice.

De asemenea, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale în cazul SC Lotrom SRL, care în perioada 2006-2014 a pus la dispoziţia Loteriei Române aparate pentru activităţi de jocuri de noroc tip slot-machine cu care au fost desfăşurate activităţi de jocuri de noroc neautorizate.

Procurorii spun că în acest caz prejudiciul se ridică la 463.373.647 de lei.

”În cauză s-a luat măsura asiguratorie a propririi asupra conturilor bancare ale persoanelor cercetate. Cu privire la numele/identitatea altor persoane cercetate, faptele şi infracţiunile reţinute în sarcina acestora şi probele administrate, menţionăm că în momentul de faţă acestea nu pot fi făcute publice întrucît ar fi de natură să afecteae mersul anchetei penale”, afirmă procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: