marți

30 aprilie, 2024

28 martie, 2023

Toni Greblă (69 de ani), prefect al Capitalei, a fost votat marți, de plenul Parlamentului, în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), o instituție cu rol esențial din perspectiva anului 2024, primul din istorie în care au loc patru scrutinuri.

El a fost propus în această funcție de către PSD, partid din care a făcut parte încă din 1990, când formațiunea se numea Frontul Salvării Naționale (FSN), și pe listele căruia a și obținut un mandat de senator, între 2008 și 2012.

Votul a fost secret cu buletine și la final lui s-au înregistrat 251 voturi „pentru” şi 110 „împotriva” pcandidaturii lui Toni Greblă.


Acesta îl înlocuiește Constantin-Florin Mituleţu-Buică (un alt fost politician PSD), care a demisionat din funcție la 11 ianuarie, după ce a fost acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) că și-a angajat ilegal cumnata în instituție.

(Citește și: „Șeful Autorității Electorale Permanente și-a dat demisia din funcție„)

Dosarul de la DNA deschis în 2015 și achitarea din 2018

Toni Greblă a fost acuzat de procurorii anticorupție că, în perioada 2010 – 2015, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 – 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 – 2015), ar fi pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro. În 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat definitiv.

Toni Greblă, peste 30 de ani în poziții politice și funcții atribuite de partid

Între 1980 și 1990, Toni Greblă a fost consilier pe probleme profesionale la Baroul Județean Gorj. Intrarea în FSN l-a propulsat în funcții importante din stat, începând cu cea de prefect de Gorj, în 1990. A revenit în această poziție, pentru trei ani, în 2000. Din 2003 și până în 2004, a fost consilier a miniștrilor PSD de Interne Ioan Rus și Marian Săniuță.

În perioada 2005 – 2008 a fost director general al Asociației Patronale Miniere din Români, după acre a devenit senator. Al doilea mandat s-a încheiat mai repede, în 2013, întrucât a fost votat de Parlament judecător la Curtea Constituțională a României. Mandatul s-a întrerupt în 2015, odată cu acuzațiile DNA.

Importanța Autorității Electorale în primul an cu 4 scrutinuri

(Citește și: „Parlamentul l-a demis pe directorul AEP care a inițiat controlul subvențiilor primite de PSD„)


Asigurarea acestei funcții este esențială într-un an electoral cu patru rânduri de alegeri, precum 2004, când vom avea scrutin prezidențial, alegeri europarlamentare, generale și locale.

Autoritatea are, printre altele, atribuția de a controla modul în care cheltuiesc partidele subvențiile primite de la stat.

Mai multe organizații non-guvernamentale ceruseră în ultimele săptămâni ca votul pentru numirea președintelui AEP să fie unul la vedere, nu secret, așa cum s-a desfășurat, întrucât „anul 2024 va fi un an crucial pentru România”, fiind pentru prima dată în istorie când vor trebui organizate patru runde diferite de alegeri.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: