”Drama financiară a Greciei ține prima pagină a presei internaționale de cinci ani din cauza încăpățânării creditorilor noștrii de a refuza restructurarea datoriilor” – scrie fostul ministru grec de Finanțe Yanis Varoufakis, proapăt demisionar după referendum, în publicația britanică The Guardian.
De ce, împotriva bunului simț, împotriva analizelor FMI și a practicii curente, se împotrivesc slăbirii poverii – se întreabă fostul ministru de finanțe, care vine și cu răspunsul său: nu este unul economic, ci trebuie căutat în laboratoarele politicii europene.
În cele ce urmează, ideile prezentate de Yanis Varoufakis în The Guardian :
- Statul grec a intrat în insolvență în 2010. Au existat două alternative la acel moment pentru păstrarea calității de membru al Zonei Euro: varainta decentă – care ar fi fost recomandată de orice bancher, a restructurării datoriei și reformarea economiei, și varianta toxică – acordarea de noi împrumuturi unui stat falimentar, tratat însă ca unul solvabil.
- Europa a ales varianta a doua, optând să salveze de fapt băncile franceze și germane expuse pe Grecia pentru că restructurarea datoriilor ar fi adus și acestora pierderi.
- Preocupați să nu dea explicații în parlamentele naționale de ce contribuabilii trebuie să suporte creditele nesustenabile acordate de băncile lor, oficialii UE au prezentat insolvența Greciei ca fiind una de “lichiditate“ și au justificat bailout-ul ca fiind o chestiune de “solidaritate“ cu Grecia.
- Pentru a încadra cinic transferul pierderilor private irecuperabile pe spatele contribuabililor europeni, cărora le-a fost explicat că “în dragoste se fac sacrificii“, măsuri dure de austeritate au fost impuse Greciei. Consecința a fost că veniturile statului, din care trebuiau plătite datorii mai noi sau mai vechi, s-au diminuat cu un sfert. Trebuie să știi matematică cât un copil de școala generală să îți dai seama că ceva nu iese la socoteală.
- După ce operațiunea a fost finalizată, Europa a avut un nou argument împotriva restructurării datoriilor Greciei: acum ar fi fost afectați toți contribuabilii din Uniune. Așa a început administrarea unor doze mai puternice de austeritate în timp ce datoriile se tot acumulau, forțând practic creditorii să acorde noi împrumuturi în schimbul altor măsuri de austeritate.
- Guvernul nostru a fost ales să taie acest cerc vicios, să ceară restructurarea datoriilor și încetarea austerității. Negocierile sunt în imaps dintr-un motiv simplu: creditorii refuză orice compromis și cer ca datoria noastră de neplătit să fie achitată la timp de cei mai slabi cetățeni greci, de copii și de nepoții lor.
- În prima săptămână de mandate la Ministerul de Finanțe am primit vizita președintelui Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, care mi-a prezentat alternativele: fie Grecia acceptă condițiile creditorilor pentru un nou bailout, fie orice asistență financiară încetează, cu efectul nerostit al prăbușirii sistemului bancar.
- Au urmat cinci luni de negocieri în condiții de asfixie monetară și de supraveghere de către BCE a sistemului bancar. Întotdeauna termenii au fost foarte clari: fie capitulăm, fie urmează controlul capitalurilor, blocarea ATM-urilor, weekend-ul prelungit al băncilor și, în final, Grexit.
- Amenințarea Grexit-ul e un montagne-russe al istoriei recente. În 2010, în mințile finanțatorilor plutea ca o amenințare la adresa băncilor lor, pline de datoriile grecești. În 2012, când ministrul de Finanțe Wolfgang Schäuble considera costurile Grexitului ca fiind o investiție pentru a disciplina Franța, restul Europei era înfricoșată de această perspectivă.
- La vremea când Syriza a câștigat alegerile – o confirmare că bailout-ul nu are nimic comun cu salvarea Greciei ci cu securizarea nordului Europei – o majoritate formată în Eurogroup în jurul Germaniei a ales Grexit-ul ca armă împotriva guvernului nostru.
- Grecii, pe bună dreptate, se înfiorau la gândul de scoatere din uniunea monetară. Renunțarea la moneda comună nu este un lucru atât de simplu pentru noi cum a fost pentru Marea Britanie, în 1992, când Norman Lamont a anunțat senin, într-o dimineață, că lira sterlină iese din mecanismul ratelor de schimb europene.
- Grecia nu mai are moneda proprie, care să poată fi deconectată de la euro, Grecia folosește o monedă străină, administrată de un creditor neprietenos. Pentru ca Grecia să iasă din Zona Euro trebuie să își creeze o nouă monedă de la zero.
- În Irak-ul ocupat, introducerea unei noi monede a durat aproape un an și a fost nevoie de mobilizarea armatei americane, de trei tipografii și de sute de camioane de transport.
- În absența unei astfel de sprijin, Grexit ar fi echivalentul de a anunța o devalorizare mare cu mai mult de 18 luni în avans: o rețetă pentru lichidarea stocurilor de capital grecesc și transferul fondurilor în străinătate, prin orice mijloace disponibile.
- Această săptămână marchează punctul culminant al negocierilor în care succesorul meu, Euclid Tsakalotos, încearcă și el să pună caii înaintea carului, adică să convingă Europa că restructurarea datoriilor este esențială pentru succesul reformelor în Grecia.
- Ce este atât de greu de înțeles? Sunt, cred, trei motive:
- Primul ar fi inerția instituțiilor, al doilea ar fi puterea pe care datoriile le oferă creditorilor, însă al treilea motiv pare cel mai pertinent.
- Moneda euro este un hibrid, ceva între un regim de rată de schimb valutar fix, cum a fost standardul aur din anii 1930, şi o monedă de stat. Totul se bazează pe frica expulzării, care îi determină pe toți să rămână împreună. În timp ce moneda de stat implică mecanisme pentru reciclarea surplusurilor între statele membre – de exemplu un buget federal, obligaţiuni comune – Zona Euro nu se încadrează nicăieri, aici este problema.
- După criza economică din 2008-2009 Europa nu a avut răspuns. Să pregătească exemplul expulzării unui membru (Grecia), pentru a întări disciplina financiară a celorlalți sau să treacă la următorul nivel, constituirea ca federație?
- Până acum, nu a făcut nici una, nici alta. Schäuble este convins că la cum arată lucrurile azi aerul în Zona Euro ar fi mai respirabil fără Grecia. Și dintr-o dată, o datorie publică greacă permanent nesustenabilă, fără de care riscul de Grexit ar dispărea, a dobândit o nouă utilitate pentru Schauble. Ce vreau să spun cu asta?
- Pe baza lunilor de negocieri, convingerea mea este că ministrul german al Finanţelor vrea ca Grecia să fie împinsă afară din zona monedei unice, pentru a-i speria pe francezi şi a-i face să accepte modelul său al unei Zone Euro în care nimeni nu mișcă în front.
Un răspuns
1.Drama Greciei (nu doar a Romaniei) este ca UE nu-i o uniune economica, ci numai una politica, in care nu exista politici si proiecte de crestere economica, ci numai alocari de bani,care se transforma (numai) in indatorare nationala.Lipsa unei viziuni si a unui centru de cercetare stiintifica, apt sa sustina administrarea unei dezvoltari economice si industriale rapide a flancului sudic, se incearca a fi compensat prin caracterul birocratic, constringator politic al acesteia, obligind tarile la o linie de evolutie spre nicaieri, lipsita de „busola” si instrumentarul de dezvoltare economica nationala.Nici o tara nu este mai „reprezentativa” ca Romania sub acest aspect, care din lipsa de 7 ani a investitiilor straine se dezindustrializeaza, iar populatia emigreaza economic, la fel ca din Grecia!
2.Europa vestica s-a dezvoltat economic in 300 de ani, incepind cu „revolutia industrial”, devenind dupa ultimul razboi un „magnet economic” pentru tarile inapoiate economic (si industrial).Acestora insa, nu le poate oferi modalitati si tehnici de crestere economca rapida si sanatoasa – fiindca NU le are.Singurul sau model, este de crestere economica si dezvoltare industriala lenta, in viitoarea suta sau doua de ani…
3.Acest minus stiintific economic („aplicat”) nu este doar European, ci unul resimtit si de Argentina care in urma reformelor „model FMI” se afla in aceeasi stare de faliment financiar si economic.
Situatia a fost identica in Irak si alte tari „eliberate” de dictaturi, carora NATO, SUA si Europa n-a avut de unde sa le ofere un „proiect national” de constructie (sau reconstructie) de la A la Z a unei economii nationale moderne, capabila sa sustina material si social democratiile evoluate, moderne, care au disparut dupa ce s-au incheiat ocupatiile militare.
4.Daca analizam tehnicile, instrumentarul, metodica si „proiectul European” economic si industrial in ansamblul lor,constatam ca ele nu exista, iar in locul lor se afla „strategii” de dezvoltare „teoretice”, nicaieri concretizate in proiecte economice dintre firmele tarilor UE dezvoltate si tarile ne-industrializate.
5.Aceasta „neputinta programatica” stiintifica este benefica pe de o parte tarilor dezvoltate, care absorb pentru propria dezvoltare (si fara compensatii) resursele materiale si umane ale tarilor inapoiate.Pe de alta parte, mineaza dezvoltarea economica a tarilor inapoiate industrial si inteaga UE, incit urmatorul „exit” se afla deja in „constructie”, urmind sa devina operational, exact cind (marea) problema greceasca va fi (intr-un mod sau altul) depasita!
6.Indatorarea nationala si institutiile financiare UE sint instrumente de coercitiune politica, care tin captive tarile integrate, din care unele inteleg deja ca integrarea este una perdanta.Aceasta senzatie va fi tot mai acuta in lipsa federalizarii economice, sau si in lipsa unui „proiect economic European”, constituit din „suma proiectelor” nationale ale flancului sudic, cu firmele din tarile dezvoltate – care sa depaseasca formalismul si ineficienta „strategiilor teoretice” de dezvoltare.
7.Prima etapa a acestui parcurs, ar fi capabilitatea nationala, de a construi „proiectul economic national” care sa reflecte potentialul national si liniile de cooperare economica si industriala cu firmele straine din tarile dezvoltate, ale UE…