Tesla a devansat joi General Motors, devenind cea mai valoroasă companie auto americană în funcție de capitalizarea bursieră.
Acțiunile producătorului auto au înregistrat o creștere de 17%, după ce promisiunile CEO-ului Elon Musk s-au adeverit, Tesla înregistrând profit în trimestrul al treilea, transmite presa internațională.
Prețul acțiunilor a atins 298 de dolari pe unitate, ridicând capitalizarea bursieră a companiei la 53 de miliarde de dolari, peste capitalizarea de 51 de miliarde de dolari a General Motors.
Rezultatele financiare ale companiei indică o îmbunătățire a eficienței operaționale și o reducere a costurilor cu materia primă și de producție.
Compania s-a luptat în ultima perioadă cu creșterea marjelor, pe acest front urmând să ajute noua fabrică din China, dar analiștii nu sunt convinși de faptul că rezultatele din trimestrul al treilea se vor repeta în mod sustenabil.