din ce materiale se fac bateriile la mașina electrică

30 octombrie, 2024

Miercuri au intrat în vigoare taxele vamale impuse de UE asupra producătorilor auto chinezi de mașini electrice, care beneficiază de subvenții nejustificate, transmite Politico.
Măsura ar fi menită să cumpere timp industriei auto europene pentru ca producătorii locali să devină mai competitivi. Experții sunt sceptici cu privire la îndeplinirea acestui deziderat.

În ciuda presiunilor exercitate de guvernul chinez, de a ajunge la un acord cu UE, un compromis nu a fost agreat în timp util. Ultima încercare a fost de a-i invita pe experții europeni la Beijing pentru a continua discuțiile privind un sistem complex de garanții minime de preț.

Ministerul Comerțului din China a încercat, de asemenea, să sugereze că Comisia Europeană ar fi făcut o propunere oficială pentru un astfel de preț minim, dar un purtător de cuvânt al executivului european a refuzat să comenteze acest aspect.


În schimb, Comisia a publicat marți un text juridic în Jurnalul Oficial, care detaliază taxele. Acestea vor intra în vigoare de miercuri, eliminând orice șansă de ultim moment pentru o înțelegere, care, conform unei surse din industria chineză, era „foarte puțin probabilă”.

Tarife diferențiate pentru fiecare producător din China

După mai multe vizite în China, UE a concluzionat că producătorii de vehicule electrice precum BYD, SAIC și Geely beneficiază de subvenții generoase din partea guvernului, sub formă de bani, reduceri fiscale și avantaje mai greu de cuantificat, cum ar fi acorduri pentru terenuri. În plus, China produce la fel de mult oțel cât restul lumii la un loc. Cum cererea este scăzută, aceasta este compensată prin exportarea acestui surplus de oțel — atât sub formă de metal, cât și de vehicule.

În iunie, un oficial UE a descris mașinile electrice chinezești drept „subvenționate de la mină până la portul UE prin care intră”. Asta a determinat Comisia să impună taxe de la 7,8% pe producția chineză a Tesla până la 35,3% pentru compania MG, deținută de SAIC. După intrarea în vigoare a acestor taxe, importatorii vor trebui să aplice acest adaos peste prețul de la frontieră.

Asta pentru că UE a constatat că diferiți producători au beneficiat de niveluri diferite de subvenții. Ratele sunt, de asemenea, bazate pe gradul de cooperare al companiilor în investigația Comisiei. SAIC, care se confruntă cu cea mai mare taxă, a cooperat mai puțin cu executivul UE decât BYD (care va fi taxat cu 17%).

China este cel puțin cu o generație în fața UE în privința tehnologiilor pentru mașinile electrice


China este cu cel puțin o generație înaintea campionilor auto din Europa în privința tehnologiei EV, iar acest lucru provoacă îngrijorări în întreg blocul comunitar, determinând o re-evaluare a planului de renunțare la motoarele cu combustie internă. Partidul Popular European a făcut campanie pentru inversarea interdicției de facto a UE de a vinde noi vehicule cu combustie internă după 2035, iar industria auto a făcut apeluri similare.

Dezbaterea, însă, riscă să irosească orice fereastră pe care taxele ar putea să o ofere producătorilor auto.

„Dincolo de taxe, provocarea fundamentală a Europei în privința competitivității rămâne. Avem în continuare nevoie urgentă să reducem costurile de afaceri de-a lungul lanțului de valoare al vehiculelor electrice în UE, pentru a oferi companiilor noastre o platformă pentru a concura cu China pe termen lung”, a comentat Chris Heron, secretarul general al grupului de lobby pentru e-mobilitate AVERE.

Consumatorii europeni ar putea să nu resimtă aceste taxe

Experții se așteaptă ca producătorii chinezi să poată absorbi taxele și totuși să obțină profit. Se speră că principalul efect al acestora va fi stoparea avansului cotei de piață a producătorilor din China, oferind astfel producătorilor europeni un spațiu de respiro pentru a concura.

Berlinul se opune taxelor și susține că o eventuală reacție a Chinei ar afecta industria auto din Germania.

Mai exact, Berlinul se teme că industria sa auto, care este puternic expusă pe China în ceea ce privește vânzările și producția, va suferi represalii comerciale similare cu cele suportate de sectorul francez de coniac — prima victimă colaterală a acestui conflict comercial.

Pe lângă asta, brandurile chinezești precum BYD se extind cu noi fabrici în Turcia și Ungaria. Odată ce acestea devin operaționale, compania va putea produce local și va fi protejată de aceste măsuri.

Cererea de vehicule electrice este, de asemenea, în scădere în majoritatea piețelor. Producătorii europeni de mașini și baterii simt și ei presiunea, Volkswagen amenințând că va închide trei fabrici din Germania. Producătorul suedez de baterii Northvolt, care îl are pe VW printre principalii investitori, a anunțat concedieri luna trecută.

(Citește și: ”China a contestat la OMC tarifele UE pe mașini electrice”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: