sorin rosca stanescu

Tribunalul Ilfov a decis joi eliberarea condiţionată a lui Sorin Roşca Stănescu, după ce a executat aproape nouă luni din pedeapsa de doi ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul „Rompetrol”. Sentința fiind definitivă, fostul senator...
25 iunie, 2015
Şeful statului a declarat luni seara, la B1 TV, că acuzaţiile recente care i-au fost aduse de Victor Ponta şi Sorin Roşca Stănescu vizau acuzarea sa de înaltă trădare, care aducea, implicit, suspendarea din funcţie până când justiţia...
11 noiembrie, 2013
Biroul Politic Național (BPN) al PNL a decis luni excluderea din partid a senatorului Sorin Roșca Stănescu, din cauza acuzațiilor aduse de acesta președintelui Traian Băsescu, pe baza unor documente prezentate public care cuprindeau operaţiuni bancare declarate de...
11 noiembrie, 2013
Președintele Traian Băsescu a avut vineri seară o nouă ieșire publică, la capatul unei săptămâni marcate de încheierea misiunii FMI în România, de punerea în dezbatere a draftului pentru bugetul pe anul 2014 și de acuzațiile lansate de...
10 noiembrie, 2013
Operațiunile din ”documentele” bancare prezentate de senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu drept dovadă că s-au folosit bani negri în campania lui Traian Băsescu, la alegerile prezidențiale din 2004, nu sunt reale, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe...
8 noiembrie, 2013
Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) s-a autosesizat în urma afirmațiilor lui Sorin Roșca Stănescu și analizează ”tranzacția suspectă” din campania prezidențială 2004, când s-ar fi transferat 7 milioane de dolari dintr-un cont din Cipru...
7 noiembrie, 2013
Agenția Națională de Integritate a constatat incompatibilitatea senatorului liberal Sorin Roșca Stănescu, a sesizat Parchetul General – în legătură cu un posibil fals în declarații, și Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor – pentru că...
15 octombrie, 2013
Senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu (foto) a calificat duminică drept o cedare în fața PSD gestul PNL de a-i oferi premierului Victor Ponta posibilitatea de a alege între două nominalizări la Ministerul Transporturilor. ”Gestul liberal, repet, fara precedent...
25 august, 2013
Criza din USL pe marginea refuzului PNL de a-l exclude pe senatorul Sorin Roșca Stănescu, la insistențele PSD, vine la capătul unui șir întreg de tensiuni acumulate la guvernare, în contextul în care miniștrii liberali s-au văzut cu...
20 mai, 2013
Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri seara, că așteaptă ca liberal Crin Antonescu să ia lucrurile mai în serios, pentru că ”guvernarea e mai grea decât opoziția”, iar social-democrații vor să știe dacă se mai ”pot...
17 mai, 2013
USL se confruntă cu cel mai mare risc de rupere de la înființare, după ce, joi, liderul PSD, Victor Ponta, a avertizat că uniunea nu ”poate merge mai departe” dacă senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu nu va fi...
16 mai, 2013
Preşedintele Traian Băsescu a anunțat miercuri, că îl lasă pe premierul Victor Ponta în locul său la Consiliul European din 22 mai, ca ”semn de încredere” pe care șeful statului i-o acordă prim-ministrului, însă în paralel un nou...
15 mai, 2013
Senatorilor PNL li s-a cerut să nu depună amendamente la Legea bugetului pe anul 2013, a susținut duminică parlamentarul liberal Sorin Roșca Stănescu, însă liderul grupului senatorial PNL, Puiu Hașotti, a negat informația. „Mai întâi am primit un...
27 ianuarie, 2013
Tribunalul București a decis marți, 28 august, achitarea omului de afaceri Dinu patriciu în așa numitul Dosar Rompetrol. În acest dosar, procurorii ceruseră pentru Dinu Patriciu pedeapsa maximă prevăzută pentru infracțiunile de care omul de afaceri fusese acuzat...
28 august, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: