vineri

19 aprilie, 2024

scrisoare deschisa

Judecătorul Cristi Danileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, desființează argumentele senatorilor care i-au transmis marți președintelui Klaus Iohannis o scrisoare deschisă, prin care i-au solicitat „demiterea sau demisia” Liviei Stanciu, președinta Curții Supreme, și a șefului DNA,...
27 mai, 2015
Confederaţia Naţională a Patronatului Român (CNPR) a dat publicității, luni, o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta, prin care îi solicită acestuia ”să pună capăt abuzurilor pe care ANAF le comite” la adresa profesiilor liberale. Cu aproximativ o...
4 mai, 2015
Un număr de 75 de ONG-uri și de reprezentanți ai unor mari companii din România se numărau, marți, pe lista celor care au semnat o scrisoare deschisă adresată conducerii Ministerului Finanțelor, prin intermediul căreia se solicită menținerea actualului...
3 martie, 2015
Judecătorul Horațius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), le-a trimis joi şefului statului şi preşedinţilor celor două camere ale legislativului o scrisoare deschisă prin care le cere să sesizeze Curtea Constituţională, în interes public, privind „posibilul...
13 martie, 2014
Economistul Florin Cîțu i-a adresat o scrisoare deschisă directorului FMI Cristine Lagarde, aflată luni și marți într-o vizită în România. În scrisoarea deschisă, analistul Florin Cîțu îi cere directorului FMI să nu încheie un nou acord cu România,...
15 iulie, 2013
Decizia guvernului de-a trece Institutul Cultural Român (ICR) din subordinea Preşedinţiei în cea a senatului, printr-o Ordonanţă de Urgenţă întâmpină critici dure din partea societăţii civile. Deşi motivul oficial al deciziein guvernului este controlul mai bun al modului...
15 iunie, 2012
Preşedintle PSD, Victor Ponta, îi cere premierului M.R. Ungureanu, într-o scrisoare deschisă, să-l demită pe actulul şef al Agenţiei naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, pentru „comportament inacceptabil” ca „înalt funţionar”. Victor Ponta îl acuză pe Blejnar că...
5 martie, 2012
Preşedintele PSD Victor Ponta cere, într-o scrisoare deschisă adresată premierului M.R. Ungureanu şi preşedintelui PDL Emil Boc, măsuri urgente pentru rezolvarea problemelor care duc la oprirea plăţilor din bani europeni şi le propune acestora „un pact strategic”. „Am...
19 februarie, 2012
Europarlamentarul onica Macovei, fost ministru al Justţiei şi actualmente membru în Comisia de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European, a adresat duminică, pe blogul său, o scrisoare deschisă către Consiliul Superior al Magistraturii. Scrisoarea atarge...
23 octombrie, 2011
Într-o scrisoare deschisă publicată de Contributors, Gabriel Liiceanu îi scrie, din calitatea sa de profesor al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti,  ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu. În scrisoarea sa, Liiceanu denunţă anomaliile sistemului de admitere şi promovare a...
29 septembrie, 2011
Ca toţi cei din ţara asta interesaţi de subiect şi alături de colegii angajaţi la RealitateaTV, asist, de la o vreme încoace, la un spectacol care dacă n-ar fi adevărat ar părea că este desprins din teatrul absurdului...
24 aprilie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: