reforme structurale

Guvernul a cerut delegației FMI prelungirea cu două luni a actualului acord stand-by, pentru ca România să-și poată îndeplini angajamentele privind reformele structurale, a recunoscut, vineri, premierul Victor Ponta. „Eu am solicitat, în discuţiile cu cei de la...
25 ianuarie, 2013
România are nevoie de o perioadă de 20-30 de ani pentru aderarea la zona euro din perspectiva convergenţei reale, însă din punct de vedere nominal este nevoie de doar câţiva ani, a declarat marţi Ionuţ Dumitru, economistul şef...
6 noiembrie, 2012
Grecia ar trebui să primească un răstimp mai mare pentru a-şi reforma economia şi nu ar trebui să fie izgonită din zona euro, a spus Peer Steinbrueck, cel care speră să ocupe postul de cancelar german, în locul...
1 octombrie, 2012
Liderii UE vor ca Grecia să rămână în zona euro, dar să-şi respecte angajamentele, a declarat, aseară, la finalul reuniunii informale a Consiliului European, preşedintele acestui for, Herman Van Rompuy. Rompuy a precizat că este esenţial ca Grecia...
24 mai, 2012
România semnează Tratatul de Stabilitate, Coordonare şi Guvernanţă la summit-ul european care va avea loc joi şi vineri la Bruxelles. Contextul – atât cel european cât şi cel românesc – avantajele, dezavantajele, oportunităţile şi limitele Tratatului – în...
1 martie, 2012
România nu are nevoie de măsuri suplimentare de ajustare în momentul de faţă, ci de continuarea eforturilor de consolidare fiscală şi reforme structurale, a declarat pentru AGERPRES reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Mihai Tănăsescu. „Nu este...
10 august, 2011
Grecia va intra în incapacitate de plată, iar în următorii doi ani îşi va majora datoria publică până la 160% din PIB, chiar dacă ar finaliza integral acordul cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, a susţinut, joi,...
26 mai, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: