Noua Zeelandă interzice prin lege terapia de conversie LGBT
Noua Zeelandă are, de vineri, o lege care pedepsește cu până la 5 ani de închisoare practicile care vizează schimbarea orientării sexuale sau identității de

Guvernul german a adoptat miercuri o serie de măsuri de combatere a violenţelor de extremă dreapta, în special în ce priveşte contracararea discursurilor de ură
Ministrul Finanțelor a înregistrat la Senat un poriect pentru modificarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale și pentru creșterea ratei de colectare la
Parlamentul Rusiei a aprobat o lege controversată, care va permite amendarea sau chiar trimiterea după gratii a celor care „nu respectă guvernul sau oficialii statului”,
Codul Penal nu conține întotdeauna o proporţie justă referitor la gravitatea faptelor raportat la limitele de pedeapsă, a declarat marți ministrul Justiției, Tudorel Toader. El
Procurorul general al Turciei cere condamnarea clericului Fethullah Gulen, considerat organizatorul tentativei de lovitură de stat din iulie, la două pedepse cu închisoarea pe viață
Parlamentul din Georgia are pe agendă o ”lege a blasfemiei”, care ar introduce pedepse pentru jigniri aduse religiei unei persoane. Potrivit publicației The Guardian, proiectul
DNA a cerut, luni, în procesul de contopire a pedepselor din dosarele „Trofeul calităţii” şi „Zambaccian”, ca instanţa să-i aplice lui Adrian Năstase un spor
Comisiile de control bugetar şi pentru libertăţi civile, din Parlamentul European, au votat joi amendamentele la draftul directivei privind sancţionarea fraudării fondurilor europene, amendamente ce
Soldul contului în care cei care fac evaziune fiscală pot plăti de bunăvoie pentru a beneficia de pedepse mai blânde a crescut spectaculos între lunile
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că intenționează să propună măsuri prin care firmelor găsite cu lucrători fără forme legale să le fie blocat doi