vineri

29 martie, 2024

8 august, 2017

Codul Penal nu conține întotdeauna o proporţie justă referitor la gravitatea faptelor raportat la limitele de pedeapsă, a declarat marți ministrul Justiției, Tudorel Toader.

El a ilustrat debalansarea prin compararea sustragerii unui înscris, pedepsită cu maximum șapte ani, și omorul din culpă, sancționat cu cel mult cinci ani închisoare.

„În opinia mea, Codul Penal actual nu are o proporţie totdeauna justă între gravitatea faptelor şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege”, a declarat ministrul Toader, înaintea întâlnirii cu reprezentanții sindicaliștilor din penitenciare.


„Dacă vreţi să dau un exemplu, sustrage cineva un înscris, un document şi pedeapsa este până la 7 ani, ucide cineva din culpă o persană şi pedeapsa este până la 5 ani. Veţi spune că diferă forma de vinovăţie. Vă voi răspunde că diferă şi valoarea protejată pentru că un înscris nu este mai important decât viaţa unui om”, a explicat ministrul, citat de Mediafax.

Sindicaliștii cer demisia ministrului. Îi reproșează lipsa de implicare în rezolvarea situației din penitenciare

Declarația vine în contextul pregătirii pachetului legislativ pentru justiție, adică a modificărilor la cele patru coduri.

Tudorel Toader se întâlnește marți cu reprezentanții Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP) despre măsurile necesare rezolvării supraaglomerării din închisori și a condițiilor în care sunt nevoiți gardienii să muncească.

Discuțiile au loc în contextul deciziei pilot a CEDO din aprilie, potrivit căreia statul român are la dispoziţie şase luni pentru prezentarea unui calendar precis pentru punerea în aplicare a măsurilor adecvate pentru rezolvarea problemelor care au dus la încălcarea Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.


Sindicaliștii cer demisia ministrului Justiţiei, deoarece nu a luat nicio măsură pentru rezolvarea problemelor din penitenciare.

De pe 1 august, gardienii au declanșat conflictul de muncă și refuză orele suplimentare de lucru.

Revendicările sindicaliștilor din ANP:

  • îmbunătăţirea condiţiilor de muncă
  • eliminarea deficitului de personal
  • majorarea salariilor cu 15 la sută
  • reorganizarea unităţilor şi construirea unora noi
  • diminuarea orelor suplimentare
  • „asigurarea unei protecţii reale”
  • păstrarea pensiilor militare în forma actuală (ei sunt beneficiari ai acestor pensii)
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: