22 februarie, 2022

Ministerul rus de Externe a dat asigurări marţi că Rusia este „pregătită” de negocieri cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

După discuția telefonică de duminică a președintelui francez Emmanuel Macron cu președintele rus Vladimir Putin, secretarul de stat Antony Blinken ar trebui să se întâlnească joi la Geneva cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov.

„Chiar şi în cele mai dificile momente, noi spunem: suntem pregătiţi de procesul de negocieri, aşa că poziţia noastră a rămas aceeaşi (…) Suntem întotdeauna în favoarea utilizării diplomaţiei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.


Ministerul de Externe rus a mai precizat marţi că Moscova trebuie să ratifice mai întâi tratatele de prietenie cu cele două regiuni separatiste ucrainene înainte de a putea fi discutate chestiuni precum graniţele exacte ale acestor teritorii, anunță Reuters.

Jocul tratatelor de prietenie cu separatiștii

Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război.

Parlamentele autoproclamatelor Republici Populare Donețk și Republicii Populare Lugansk au ratificat marți acordurile cu Rusia pentru „prietenie, cooperare și asistență reciprocă”.

Legislativul Rusiei urmează să confirme marți decizia Kremlinului de a recunoaște teritoriile autoproclamate din Lugansk și Donețk, deschizând calea pentru ca trupele ruse să ocupe oficial teritoriul ucrainean în ceea ce ei numesc o „misiune de menținere a păcii”.


Ambele republici susținute de ruși revendică teritorii ucrainene care nu sunt în prezent sub controlul lor. De exemplu, Republica Populară Donețk a spus că trebuie să controleze orașul Mariupol, care se află fără dubii pe partea ucraineană a liniei de conflict.

Dacă Rusia recunoaște aceste ambiții teritoriale extinse, atunci, în conformitate cu termenii tratatului pe care Putin l-a semnat luni cu separatiștii, este de așteptat să urmeze un nou război de cucerire susținut de Rusia.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: