12,6% din copiii și tinerii români sub 20 de ani trăiesc în străinătate
Aproape 600.000 de copii și tineri români cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani inclusiv, adică 12,6% din totalul persoanelor române din această categorie

Medicul Gheorghe Burnei (foto), chirurg ortoped, a fost condamnat luni la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care a fost cercetat pentru
Alocația pentru copii va fi majorată cu rata medie anuală a inflaţiei, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea adoptată în urmă cu
Aproximativ 6,6% din copiii români cu vârste între 10 și 19 ani erau obezi în 2016, procent care care va urca alarmant până la 14,3%,
Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, ONG-ul care construiește din donații și sponsorizări primul spital de oncologie pediatrică din România, au fost
Registrul persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni sexuale cu minori va deveni funcțional în România, până cel târziu la 1 ianuarie 2020, conform unui
Sporul natural, negativ începînd cu 1992, a urcat anul trecut la un nou record – 74.561 de persoane, conform datelor demografice provizorii pentru 2018, prezentate
Guvernul introduce contul individual pentru copii, pentru a-i ajuta pe tinerii ce împlinesc 18 ani să aibă un start mai bun în viață. În
Cercetătorul chinez He Jiankui a anunțat nașterea primilor doi copii cu gene editate genetic astfel încât să nu poată fi infectați cu HIV. Este vorba despre două
Să intrăm în chestiunea pur economică prin niște ”radicale” lirice: nu fără rost. ”Bless the beasts and the children” – se numea – la începutul
România a rămas şi în 2017 ţara membră UE cu cea mai mare pondere a copiilor aflaţi în sărăcie sau supuşi riscului de excluziune socială,
Numărul și ponderea minorilor de până la 15 ani în totalul emigranților români este în creștere – 27.500 în 2017, adică 12,5% din total, față
Aproape 72 de copii cu vârste între 0 și 14 ani au murit în România, la fiecare 100.000 de copii, în 2015, conform datelor actualizate
Câțiva primari din orașe germane care se confruntă cu un număr mare de imigranți avertizează că pacea socială este pusă în pericol din cauza sutelor de
Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus un denunţ la Parchetul General pentru tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist
Ceva mai puţin de 35% dintre cele circa 7,5 milioane de familii din România au avut copii în întreţinere anul trecut, potrivit datelor publicate de
Familia care adoptă un copil din sistemul de protecție va primi un stimulent de 1,20 ISR (adică 600 de lei, valoarea ISR fiind anul acesta
Intenția guvernului de la Viena de a limita alocațiile plătite pentru copiii rămași în țară ai muncitorilor români din Austria a fost discutată vineri de
România a mai bifat un ultim loc în cadrul UE – chiar și la ponderea cheltuielilor pentru protecţie socială în PIB, conform datelor publicate la
În România existaă 1,8 milioane de copii expuși riscului sărăciei și excluderii sociale, potrivit unei statistici Eurostat. Procentual, aproximativ jumătate dintre minori se aflau în