alitalia

Italia este aproape de un acord cu Uniunea Europeană privind înfiinţarea unui nou operator naţional, în locul companiei aeriene Alitalia SpA, aflată în faliment. Înființarea noii companii ar putea fi aprobată săptămâna viitoare la Bruxelles, după discuții dificile...
24 mai, 2021
Guvernul italian analizează preluarea controlului la compania aeriană naţională Alitalia, pentru ca ulterior să permită intrarea companiei germane Lufthansa în acţionariatul acesteia, informează vineri presa italiană preluată de AFP și Agerpres. „Alitalia se îndreaptă spre o vânzare a...
19 februarie, 2021
Guvernul italian va injecta cel puţin trei miliarde de euro în compania aeriană Alitalia, aflată în plin picaj financiar, și care urmează să fie naţionalizată, potrivit unei declarații a ministrului Industriei, Stefano Patuanelli, citat de Reuters. Alitalia a...
9 mai, 2020
Air Berlin, a doua cea mai mare companie aeriană germană, a intrat în procedura de insolvenţă pentru protecţia împotriva creditorilor, după ce unul dintre acţionarii principali, Etihad Airways (Abu Dhabi) şi-a retras suportul financiar, în urma mai multor...
16 august, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: