vineri

19 aprilie, 2024

acord

Secretarul american de Stat Mike Pompeo (foto) a declarat, în timpul vizitei sale oficiale la Varșovia, că SUA vor face tot ce le stă în putere pentru a stopa proiectul gazoductului Nord Stream 2. „În condițiile în care...
13 februarie, 2019
Reprezentanții Comisiei Europene, ai Parlamentului European și ai celor 28 de state membre au ajuns miercuri la un acord provizoriu cu privire la noile reguli pentru conductele de gaze naturale de import, care se aplică inclusiv proiectului Nord Stream...
13 februarie, 2019
Acordul de parteneriat economic (APE) între Uniunea Europeană (UE) şi Japonia a intrat în vigoare vineri, 1 februarie 2019. Acest acord elimină marea majoritate a taxelor pe care le plătesc anual întreprinderile din UE care exportă în Japonia,...
3 februarie, 2019
Parlamentul Greciei a ratificat, vineri, acordul care prevede soluţionarea disputei privind numele statului Macedonia. Acordul, care va pune capăt unei dispute care durează de trei decenii, a fost aprobat de Parlamentul de la Atena cu 153 de voturi...
25 ianuarie, 2019
Rusia şi Serbia au semnat un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare civile, a anunţat joi, într-un comunicat, constructorul rus de reactoare nucleare Rosatom, relatează Agerpres. Acest acord interguvernamental vizează construirea şi modernizarea unor reactoare nucleare în...
18 ianuarie, 2019
Puncte cheie: Premierului oportunist „Brexit means Brexit!”, care votase, de fapt, pe 23 iunie 2016, împotriva Brexitului dar care s-a adaptat rapid la noul context doar ca să ajungă în fruntea guvernului (pe durata negocierilor), i se va...
16 ianuarie, 2019
Italia a încheiat un acord cu Comisia Europeană pe marginea bugetului 2019, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului italian al Economiei, semnalând sfârşitul tensiunilor care au agitat pieţele financiare în ultimele săptămâni, transmite Reuters. Cu...
19 decembrie, 2018
Cele mai mari economii ale lumii îşi reafirmă angajamentul faţă de un comerţ multilateral şi „o ordine internaţională bazată pe reguli„, precum şi intenţia de a reforma Organizaţia Mondială a Comerţului, se arată în comunicatul de presă transmis...
2 decembrie, 2018
  O inedită și oarecum bizară decizie a luat joi, 29 noiembrie guvernul, referitoare la maniera în care gestionează salarizarea în economie: Angajaţii din sectorul construcţiilor ar putea beneficia de un salariu minim brut de 3.000 lei, iar...
29 noiembrie, 2018
Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică, în absența premierului Theresa May, acordul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Șefii de state şi de guverne au dat undă verde atât acordului care...
25 noiembrie, 2018
O înţelegere de ultimă oră în problema Gibraltarului, potrivit căreia Spania va putea negocia în mod direct cu Regatul Unit viitorul micului teritoriu britanic, a salvat întâlnirea care va avea loc, duminică, între liderii UE privind acordului retragerii...
25 noiembrie, 2018
UPDATE. Din guvernul britanic și-au mai anunțat demisiile ministrul adjunct pentru Brexit, Suella Braverman, ministrul pentru muncă și pensii, Esther McVeym și ministrul adjunct pentru Irlanda de Nord, Shailesh Vara, anunță BBC News. Știrea inițială: Dominic Raab, ministrul...
15 noiembrie, 2018
S-a ajuns la un „proiect de acord” de retragere din UE a Marii Britanii, după luni de negocieri dure purtate cu Bruxelles-ul, a confirmat marți seara un purtător de cuvânt al premierului Theresa May, scrie The Guardian. Theresa...
13 noiembrie, 2018
Compania de stat poloneză PGNiG a anunțat marți că a atacat la Curtea Europeană de Justiție înțelegerea încheiată de Comisia Europeană cu Gazprom pentru a închide dosarul anticoncurențial deschis împotriva companiei ruse apropiate de Kremlin. Acordul încheiat în...
17 octombrie, 2018
Cele 28 state membre UE au ajuns marți, în cadrul Ecofin, la un acord pentru a autoriza aplicarea de TVA redusă sau chiar zero în cazul publicațiilor online, fiecare țară după cum consideră de cuviință. „Decizia de azi,...
2 octombrie, 2018
Ambasadorul palestinian la București s-a întors la post și anunță, pentru RFI, că ar fi primit asigurări ferme că România nu va face pași concreți spre mutarea ambasadei în Israel, așa cum pleda liderul PSD, Liviu Dragnea. Relațiile...
20 septembrie, 2018
Fostul şef de campanie al preşedintelui american Donald Trump, Paul Manafort, este aproape de un acord cu procurorii americani pentru a evita un al doilea proces penal, anunță The Guardian. Manafort, despre care se spune că ar discuta...
14 septembrie, 2018
Negociatorul șef UE pentru Brexit, Michel Barnier, a anunțat luni, în cadrul unui forum organizat în Slovenia, că un acord referitor la ieșirea Marii Britanii din UE poate fi consemnat în următoarele 6-8 săptămâni, dacă negociatorii se plasează...
10 septembrie, 2018
Preşedintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord de principiu cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, asupra necesităţii retragerii efectivelor militare iraniene din Siria, deşi Kremlinul consideră că această sarcină va fi dificilă, afirmă surse citate...
17 august, 2018
Ministrul britanic al comerţului, Liam Fox, a estimat că ipoteza ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord este cea mai probabilă. El a adăugat că responsabilă ar fi intransigenţa manifestată de Comisia Europeană în timpul negocierilor...
5 august, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: