Cifrele europene arată că România respectă opt din cei zece indicatori stabiliți pentru tabolul de bord al situației macroeconomice din statele membre UE. Adică stă mult mai bine decât țări cu ștate mai vechi, dar până la prezentarea acestor valori în context european și regional, este utilă o trecere în revistă a modului în care a apărut acest tablou de bord și a utilității lui.
Procedura de dezechilibru macroeconomic (Macroeconomic Imbalance Procedure sau, prescurtat, MIP) este un mecanism de supraveghere care drept scop identificarea timpurie a riscurilor de dezechilibru macroeconomic și corectarea lor. Anual, se întocmește un Raport al Mecanismului de Alertă (Alert Mechanism Report sau AMR).
Acesta este bazat pe un tablou de bord care includea inițial zece indicatori considerați esențiali pentru a descrie evoluția unei economii naționale. AMR constituie și un filtru pentru trecerea la o analiză mai aprofundată în cazul statelor pentru care apare această necesitate, cu accent pe domeniile în care au fost semnalate cele mai mari probleme.
În afară de latura preventivă, MIP are și o latură corectivă, transpusă în Procedura de Dezechilibru Excesiv (Excessive Imbalance Procedure ). În cadrul acestei proceduri se iau o serie de măsuri graduale de readucere a indicatorilor- cheie în zona permisă și se poate merge până la instituirea unor sancțiuni pentru statele din zona Euro dacă statele încalcă în mod repetat recomandările făcute.
Mecanismul de supraveghere a potențielelor probleme în plan macroeconomic a fost instituit în decembrie 2011, ca parte a așa-numitului pachet legislativ ”six-pack”. De reținut că aprecierea pe baza încadrării sau nu în limitele fixate pentru indicatori nu se face mecanic, ci pe baza unei analize care ține cont de corelațiile de moment, cu separarea derapajelor benigne de cele cu potențial de dezvoltare și antrenare a unor neajunsuri sistemice.
Comisia Europeană poate adopta recomandări preventive statelor membre, în conformitate cu articolul 121.2 din Tratatul UE încă din stadiul incipient al dezechilibrelor, înainte ca acestea să se dezvolte. Recomandările se fac la finele lunii mai, în contextul așa numitului Semestru European, prin care se coordonează politicile economice și bugetare la nivelul UE. De reținut, politicile la nivel național sunt evaluate de Comisia Europeană înainte de a fi adoptate de statele membre.
Un stat membru care intră sub incidența procedurii de dezechilibru macroeconomic va trebui să prezinte un plan de acțiuni corective, cu obiective clare și termene precise. Transpunerea în practică a acestui plan va fi urmărită și înscrisă în rapoarte periodice. O primă nereușită în îndeplinirea obiectivelor va fi penalizată prin instituirea unui depozit purtător de dobândă.
După aceea, acest depozit se poate transforma într-o amendă la a doua constatare de nereușită ( limita amenzii este de 0,1% din PIB). În plus, se pot impune alte sancțiuni, după severitatea celor constatate. Pentru a institui o disciplină fermă, procedura de vot pentru sancțiuni folosește o majoritate calificată inversă pentru blocarea sancțiunilor.
În majoritatea cazurilor, la nivelul Uniunii Europene, deciziile se iau cu o majoritate de două treimi, adică 255 din cele 345 voturi totale. Ceea ce implică un prag de blocaj de 91 de voturi (diferența plus un vot). Prin excepție, sancțiunile pentru incapacitatea de a ieși din situația de dezechilibru macroeconomic excesiv pot fi blocate doar dacă sunt două treimi din voturi (255) împotriva sancțiunii, adică mult mai greu.
Zece indicatori plus unu
Cei zece indicatori prevăzuți inițial pentru tabloul de bord vizează:
A. Dezechilibre externe şi de competitivitate:
1. Media balanţei de cont curent în ultimii 3 ani (valori permise între -4% din PIB şi +6% din PIB)
2. Poziţia investiţională internaţională netă (stoc de pasiv sub 35% din PIB)
3. Variația cursului de schimb real efectiv în ultimii trei ani (între -5% şi +5% pentru Zona Euro și între -11% şi +11% pentru restul statelor membre UE)
4. Ponderea exporturilor unui stat în exporturile globale să nu scadă cu mai mult de 6% în ultimii cinci ani
5. Costurile unitare nominale cu forţa de muncă (exprimate ca raport între remunerarea medie a unui salariat şi PIB-ul real raportat la numărul persoanelor ocupate) să nu crească cu mai mult de 9% pentru ţările din Zona Euro, respectiv 12% pentru restul statelor membre ale UE, în ultimii 3 ani.
B. Dezechilibre interne:
6. Datoria sectorului privat ( valoare permisă sub 160% din PIB)
7. Fluxul privat de credit (sub 15% din PIB)
8. Creșterea preţurilor reale ale locuinţelor ( sub 6% pe an)
9. Datoria publică ( sub 60% din PIB)
10. Media ratei şomajului în ultimii trei ani (sub 10%).
Deși inițial au fost stabiliți drept relevanți zece indicatori, evoluțiile recente au impus adăugarea unui al unsprezecelea indicator, care să reflecte mai bine legătura dintre economie reală și sectorul financiar. Rata de creștere a îndatorării în sectorul financiar este indicatorul care a fost considerat cel mai relevant și va fi adăugat la ceui zece amintiți mai sus. El a fost preferat ratei de îndatorare raportată la capital ( debt-to-equity ratio), care va fi, totuși, urmărită complementar.
***
Acest articol face parte din seria de analize jurnalistice care premerg prima din Conferințele cursdeguvernare.ro, organizată cu sprijinul BNR și al BCR. Tema conferinței, care are loc luni, 13 mai, este ”România în tabloul de bord al Uniunii Europene”.
