Guvernul a decis, în ședința de miercuri condusă de premierul interimar Gabriel Oprea să suplimenteze, prin HG, numărul procurorilor DNA, după ce șefa instituției, Laura Condruța Kovesi, făcuse o cerere în acest sens.
Potrivit hotărârii de guvern, DNA primește încă 50 de posturi de procurori și 10 de grefier, iar Înalta Curte primește încă 10 posturi.
Decizia guvernului a fost luată miercuri, iar joi a apărut în Monitorul Oficial, semnată, alături de premierul interimar gabriel oprea, și de miniștrii Robert Cazanciuc, Rovana Plumb și Orlando Teodorovici.
De menționat, însă, că decizia vine în contradicție cu poziția premierului Ponta care, la cererea inițială a Codruței Kovesi, a lăsat să se înțeleagă că DNA nu e o prioritate :
Cererea șefului DNA în luna februarie
La ședința de bilanț din luna februarie, Codruța Kovesi ceruse poblic suplimentarea organigramei DNA cu 50 de posturi :
“Volumul dosarelor aflate în prezent la DNA depăşeşte posibilităţile legate de resursele umane. Trebuie să ne hotărâm dacă ne dorim o Justiţie eficientă sau procurori îngropaţi în munţi de dosare. Din perspectiva noastră, o primă rezolvare este creşterea numărului de procurori, am formulat deja o propunere pentru 50 de noi posturi. Cred că o analiză serioasă ar putea conduce la sporirea resurselor pentru DNA, fie că vorbim de spaţii de lucru, resurse umane sau de buget. Cu toţii am avea de câştigat din această investiţie publică pentru că ar fi o investiţie”, a solicitat șeful DNA.
Răspunsul premierului Ponta :
Răspunzând solicitării, premierul Victor Ponta a dat de înțeles că a făcut tot ce putea face la acest capitol: “Se vorbeşte, pe bună dreptate, despre partea de finanţare. I-am cerut ministrului Vâlcov să îmi trimită situaţia alocărilor pentru DNA în ultimii 5 ani. Multe instituţii vor spune că nu au avut această creştere constantă…“
(Mai multe detalii – AICI)
A treia măsură strategică fără premierul titular
Decizia de miercuri ar a treia măsură coordonată de premierul interimar gabriel Oprea împotriva pozițiilor premierului titular Victor Ponta.
Prima s-a consumat în urmă cu două săptămâni, când a trecut prin parlament Strategia de securitate trimisă de președintele Iohannis, contestată de PSD și de unii dintre aliații săi.
Cea de-a doua a fost luată în această săptămână, prin numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca director al SIE, după ce PSD, prin vocea lui Victor Ponta – din Turcia – și a lui Ilie Sârbu, anunța că partidul nu va vota propunerea șefului statului – lucru care s-a și pentrecut, social-democrații boicotând votul.
În privința suplimentării posturilor de procurori la DNA, premierul Ponta s-a pronunțat în dese rânduri împotriva manierei în care lucrează această instituție, îndeosebi după începerea urmăririi penale împotriva lui Dan Șova, a cumnatullui, iar mai târziu împotriva sa.
Un răspuns
Tradari, manevre de finete, de nevoie, pasi de eliminare a „deja” fostului, de salvare a guvernarii (de asediul liberalilor), sau toate impreuna?