24 februarie, 2015

kovesi-la-bilantul-dnaCritici la adresa Ministerului Finanțelor din partea președintelui Klaus Iohannis, a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Koveși, ambii nemulțumiți de eficiența cu care ANAF recuperează prejudiciile constatate de instanțe în cazuri de corupție.

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a prezentat marți, în fața președintelui Iohannis, a premierului Ponta și a directorului adjunct SRI Florian Coldea bilanțul activității instituției pe anul 2014.

O prioritate pentru ANAF- recuperarea banilor

Președintele Klaus Iohannis a afirmat marți că recuperarea prejudiciilor consttate de instanțe este indicatorul care reflectă cel mai bine eficiența luptei anticorupție și care descurajează fenomenul de corupție.


„Vreau să subliniez foarte clar: recuperarea prejudiciilor este, asemenea executării pedepsei, obligatorie, nu opţională pentru autorităţile statului. Situaţia din prezent, în care gradul de recuperare şi executare a prejudiciilor de către Ministerul Finanţelor este în cuantum de aproximativ 10%, este, pur şi simplu, inacceptabilă. De aceea, trag un semnal de alarmă şi solicit factorilor decizionali să ia în serios această problemă, care devine una de importanţă deosebită”, a afirmat președintele Iohannis.

Tema recuperării prejudiciilor a fost deschisă de șeful DNA în prezentarea de bilanț, cu următoarele cifre: „Într-un singur dosar, intervenţia procurorilor a prevenit un prejudiciu de 105 milioane de euro, de 5 ori bugetul DNA într-un an. În dosarul retrocedărilor, s-a împiedicat un prejudiciu de peste 300 de milioane. (…) O treime din totalul condamnaţilor pentru fapte de corupţie sunt în închisoare. Hotărârile judecătoreşti definitive în dosarele DNA au dus la confiscarea de bunuri de peste 310 milioane euro, de trei ori mai mult decât în 2013. Dacă ar fi executate, e mai mult decât fondul de salarii al medicilor pe un an.

Mesajul Laurei Codruța Koveși a fost: „Este important ca persoanele care au obţinut bani din fapte de corupţie să nu îşi păstreze averea, este important ca organele fiscale să execute efectiv aceste hotărâri.”

Despre bani a vorbit și premierul Victor Ponta, care a evitat să discute despre eficiența ANAF în această chestiune, însă a vorbit de o mai mare implicare a DNA în domenii mai îndepărtate de activitatea instituției: „Este necesar şi vă cer sprijinul să continuăm efortul de combatere a evaziunii fisacale. Pentru că dacă nu combatem evaziunea fiscală nu avem bani. (…) Bugetul de stat are de recuperat de la firmele în insolvenţă 10 miliarde de euro, care ar acoperi toate salariile. Şi vreau să vă rog să ne sprijiniţi pentru că de multe ori se întâmplă ilegalităţi atunci când din insolvenţă se trece în evaziune fiscală şi lucrul acesta se întâmplă uneori chiar şi cu sprijinul magistraţilor”

Șeful DNA cere statului să investească în instituție. Răspunsul premierului


Procurorul-șef al DNA a expus în discursul său și greutățile pe care le întâmpină instituția pe care o conduce, generate în principal de lipsa resurselor.

Principala vulnerabilitate: creşterea continuă a volumului de activitate în condiţiile în care numărul de procurori a rămas acelaşi. Volumul de activitate este triplu faţă de momentul înfiinţării şi dublu faţă de ultimii 5 ani. Am ajuns ca la finalul lui 2014 să mai avem de soluţionat încă 5000 de dosare. Pentru a le finaliza, ar trebui să nu mai avem niciun dosar nou timp de un an de zile”, a spus Laura Codruța Koveși.

„Volumul dosarelor aflate în prezent la DNA depăşeşte posibilităţile legate de resursele umane. Trebuie să ne hotărâm dacă ne dorim o Justiţie eficientă sau procurori îngropaţi în munţi de dosare. Din perspectiva noastră, o primă rezolvare este creşterea numărului de procurori, am formulat deja o propunere pentru 50 de noi posturi. Cred că o analiză serioasă ar putea conduce la sporirea resurselor pentru DNA, fie că vorbim de spaţii de lucru, resurse umane sau de buget. Cu toţii am avea de câştigat din această investiţie publică pentru că ar fi o investiţie”, a solicitat șeful DNA.

Răspunzând solicitării, premierul Victor Ponta a dat de înțeles că a făcut tot ce putea face la acest capitol: „Se vorbeşte, pe bună dreptate, despre partea de finanţare. I-am cerut ministrului Vâlcov să îmi trimită situaţia alocărilor pentru DNA în ultimii 5 ani. Multe instituţii vor spune că nu au avut această creştere constantă…

La capitolul „solicitări”, și premierul a avansat o cerere DNA: „Vă rog să lucrăm împreună în viitor pentru o clarificare a legislaţiei şi a practicii româneşti pentru departajarea foarte clară între legalitate şi oportunitate. Dumneavoastră sancţionaţi încălcarea legii. Oportunitatea unor decizii în administraţia publică trebuie să fie sancţionată de electorat. Dacă ia o decizie politică este sancţionat de alegători”.

Țintele DNA în 2015

Potrivit procurorului-șef al DNA, instituția se va concentra în 2015 pe următoarele domenii: achiziţiile publice, folosirea fondurilor europene, corupţia în mediul de afaceri, în Justiţie, educaţie, sănătate, cu recuperarea prejudiciilor şi confiscarae extinsă.”

Pentru activitatea DNA, preşedintele Klaus Iohannis a asigurat: „sunt aliatul dumneavoastră necondiţionat în această luptă pentru combaterea corupţiei şi întărirea statului de drept.”

Suplimentar, șeful statului a adresat, din nou, apelul către politicieni: „Trebuie să depăşim definitiv situaţiile în care Parlamentul se opune anchetării membrilor săi. Sper ca partidele să îşi respecte angajamentul public de a face mai simple şi mai transparente procedurile.”

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: