9 februarie, 2021

Întâlnirea la nivel înalt dintre Beijing şi state central și est-europene (formatul 17+1) are loc marți, la summitul online fiind prezidat de președintele Xi Jinping. Mai multe guverne au respins însă reuniunea și au întors spatele președintelui chinez, anunțând participarea unor reprezentanți de rang inferior.

Țările baltice, dornice să semnaleze Washingtonului preferința lor pentru alianțe democratice, se numără printre țările din ECE cu reprezentanți din eșaloanele doi. O purtătoare de cuvânt a noului premier al Estoniei, Kaja Kallas, a declarat că executivul preferă „să se adreseze Chinei prin intermediul politicilor comune ale UE”, decât să riște din partea Chinei o abordare de tipul „dezbină și cucerește”, scrie Politico.

România participă, dacă va fi cazul, doar cu miniștri relevanți, mai scrie publicația, citând surse diplomatice de la București, care susțin că autoritățile încă se mai gândesc dacă vor participa sau nu.


Participarea miniștrilor în locul liderilor de stat din statele baltice, România și Slovacia, ar putea fi considerată o palmă diplomatică pentru China, scrie Euractiv.

Și-a anunțat participarea la summitul ce va fi prezidat chiar de Xi jinping, președintele Cehiei, Miloš Zeman, care se află la Varșovia unde vor fi marcați cei 30 de ani de la formarea Grupului Vișegrad 4 (Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria).

În ultimele zile, Beijingul a încercat febril să convingă statele baltice şi Polonia să trimită la summit reprezentanţi importanţi. Însă, potrivit Politico, Lituania nu a decis nici măcar dacă va da sau nu curs invitaţiei.

Pentru China, poziţia ezitantă a statelor din ECE, care merge până la respingere, constituie un afront.


Beijingul a dezamăgit în mod repetat statele baltice şi altele țări din ECE, cum ar fi Polonia, iar mulţi nu mai văd niciun avantaj în acest format.

Doar Ungaria, Cehia și Serbia au confirmat până luni participarea

Ultima întâlnire în această formulă, planificată pentru primăvara 2020, a fost amânată din cauza crizei generate de coronavirus, iar summitul de acum a fost convocat de China brusc.

Promisiunile Chinei de a investi în infrastructura acestor state au fost la început foarte mari, dar Beijingul nu a acţionat conform așteptărilor. În plus, după cum se vehiculează în cercurile diplomatice, da data aceasta ar fi vorba despre un summit pur politic şi nu de natură economică, ceea ce nu este pe placul multor ţări.

Ţinând seama de neînţelegeri, până la acest moment nu există încă un anunţ oficial pentru summit – deşi formatul 17+1 este pentru China un proiect de prestigiu.

Deocamdată, doar Ungaria şi Serbia au confirmat participarea.

Președintele sârb Aleksandar Vucic speră la o întărire a relației economice cu China și dorește o colaborare cu Beijingul în combaterea noului coronavirus.

Ungaria este atrasă de mai multă vreme de China. Prim-ministrul Viktor Orbán a permis la sfârşitul lunii ianuarie aprobarea de urgenţă a vaccinului chinez Sinovac, un pas prin care creşte credibilitatea controversatului vaccin.

La rândul său, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a confirmat oficial că va participa la summit. Cu puţin timp înainte, Polonia a încheiat un acord privind exportul unor produse agricole către China.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: